Incotro II

De cand ma stiu  am facut cate putin din toate, nu ca m-ar fi pus cineva (ca daca m-ar fi pus, de-al naibi nu faceam), ci ca asa mi-o venit. Incep cu muncile, cum ar fi sapat, cosit, salahor, vanzator,  chelner, barman, crupier, agent de vanzari, agent de testare a pietei, om de fabrica luminari, martisoare, dulgher, sofer, electrician, depanator de computere, topograf, proiectant de drumuri si constructii civile si naiba mai stie ce, ca sigur am uitat vreo cateva. Apoi, ca sporturi, am facut atletism, tenis de masa, judo, baschet, scrima si biliard - carmabol (daca se poate pune ca sport). M-am ocupat de animale, am crescut si am dresat caini, am avut pesti de acvariu (la modul ca-i inmulteam si aprovizionam magazinele de profil), hamsteri, broaste testoase, porumbei (da' la modul serios, cu pedigree, zboruri si tot tacamul), pisici, nutrii, iepuri si, daca se pune ca m-am ingrijit si io de caii lui bunicu-mio, ar intra si caii aici.
Dintre toate muncile si pasiunile pe care le-am avut, zic ca m-am priceput bine la toate, rar spre foarte rar m-o framantat  faptul ca nu m-am concentrat mai mult e una dintre ele, asa incat sa ajung sa spun ca rup, zbarnai si-s cel mai bun in treaba aia. Poate ca, dintre toate treburile astea m-am priceput cel mai bine la partea de inginer de drumuri, poate  pentru ca m-o pasionat cel mai mult, da' nu stiu cum se face ca nu m-o framantat niciodata sa fiu cel mai bun sau printre cei mai buni dintr-un domeniu. Atat timp cat stiam ca-mi fac treaba bine (iar  prin bine inteleg ca-s indeplinite niste exigente  cu care - din  pacate - multi dintre colegii de munca sau de breasla nu-s obisnuiti) nu am avut niciodata mari framantari. Binele asta mi-o asigurat, in mare parte, cam ce-mi propusesem pentru mine dar, sunt in pozitia in care ar trebui sa ma gandesc daca pe viitor va fi nevoie sa asigur celor de langa mine mai mult decat le pot oferi acum.
Asta ar insemna sa ma apuc si sa invat o gramada de lucruri de la zeoro si sa las in spate tot ce-am deprins pana acum. Sincer sa fiu, abar n-am cum ii mai bine, sa ai la baza cat mai multe cunostinte si deprinderi sau sa fii tătuţul lor intr-un domeniu.

D'e demult

De pe vremea  din care nu eram carabus,  cam cu asta se ocupa un bun prieten.


9 martie 94

DAND ROZULUI O FORMA ACRA

dand rozului o forma acra

m-am linistit in ce priveste nebunia

era a mea

si eram sigur eu de ea

dand rozului o forma acra

ma imaginam urcand incet

stiuta urcare

prin nervii unui caine bleg

pe care

nici macar nu l-am lasat sa zaca

dand rozului o forma acra

puteam nestingherit, profund emotionat

sa sug aer cu paiul

cu grija atent cu ritualul

ce dase suptului o forma sacra.

dand rozului o forma acra

si tocmai d'aia tot din joaca

m-am lecuit de nebunie

de jocuri, forme, rozuri acre

si constient si tot din joaca

dand rozului o forma acra...

 

 

In care sunt hater VII episodul cu ASTRA asigurari

Io  am ignorat mereu  partea cu "masina si femeia mu se imprumuta niciodata", asa ca le-am imprumutat mereu, fara nici o tresarire. Masinile.
Cam cu o luna si jumatate in urma,  i-am imprumutat unui prieten autoutilitara (fiat Doblo) sa-si care ceva  lemne prin sat. Toate bune si frumoase pana o intrat  o blonda in dansul (blonda si la propriu si la figurat), in sesnsul ca, masineta domnitei blonde fiind rosie, o cautat sa  obtina un rozaliu cu albul din dotarea autoutilitarei din posesia subsemnatului, rezultatul fiind  concretizat in cioburi, zgarieturi si alte mici nimicuri de-ti mai coloreaza veata.  Prietenul meu, mai bland de soi, i-o luat asigurarea blondei si o  intocmit ceva document de intelegere amiabila, i-o urat frumos si duios de bine si o purces  la oblojirea zgarieturilor si inlocuirea cioburilor  lu'  Doblo.
Toata treaba l-o costat cam 500  de lei, iarasi toate bune si frumoase (mai ales ca dosarul de daune de la ASTRA asigurari o picat cam tot pe suma aia), Doblo  biet o ajuns de l-am vandut, o ramas numai amintirile si dosarul de daune in urma caruia prietenul trebuia sa-si recupereze techinii. Trec doo sapatamni -cat era termenul de plata - cucu bani in cont,  mai trec inca doo, tot asa. Dupa ce o trecut o luna si jumatate, vine asta micu (de peste 2 metri si cam 120 de kg in viu, cu o cautatura de genul capcaun suparat si fioros "pumnii mei minte nu are, manca-ti-as") la mine si-mi  propune sa le tragem o vizita celor de la Astra, sa vedem ce moasa-sa ii cu dosarul de daune. Zis si facut, ne teleportam noi la sediul  de la asigurari, gasim omul responsabil  de dosarul nostru si-i cerem explicatii. Urmare celor de mai sus, ne sopteste asiguratorul (duios - cum altfel) ca termenul de plata ii depasit de mult, ca nu-l agita chestiunea si ca daca nu ne convine sa-i dam in judecata, h3 h3! Ma uit io la pretenasul meu cel fioros, cum am mai spus, 200 + x cm si  cam120 kg, ma uit la mine, 180 si 95 de kg, dupa care  incerc sa evaluez carcasa si prelata de maxim 1,65 din fata noastra. Bai si ma apuca un ras, da' nu oricum ci cu sughituri, clabuci  si cu spume,  radeam de se uitau toti omii la noi ca la urs, ce mai, circ maxim! Trec un minut, doo, trei, ma potolesc io din ras, la care pretenu' meu,  ma intreaba gales ce-am de rad in halul ala. Si-i spun ca: "- Bai, daca pentru  50 de lei l-ai tinut pe frac'tu  in masina de spalat o ora dupa care l-ai ras in cap si i-ai 'pensat' sprancenele, imi inchipui ce-i faci lu' scheletronu asta mic de 500 de lei, ha ha!".
Moment in care adunatura de piele si oase din fata  noastra  incepe sa se uite mai cu bagare de seama la noi,  incepe a-si schimba culorile pe rand,  de la alb ca hartia pana la un soi de rosu spre violet  si ne 'informeaza' pe un ton sters si pierdut ca o sa faca tot ce tine de el ca sa ne intre cat mai repede banii in cont.
Concluzia ii una singura,  io unul am hotarat ca RCA nu-mi mai fac in veci la Astra sau la Carpatica (astia-s si mai rau) chiar daca stiu ca platesc cu  doo trei  sute de mii mai mult in alta parte, macar stiu  daca cineva are de recuperat bani  de la asiguratori, are sansa sa o faca fara genul de tiganie si nesimtire de mai sus. Nu mai zic nimic de faptul ca,  cei de la atelierele de reparatii auto refuza sa mai repare masinile, in baza asigurarilor de la Astra sau Carpatica, asta pentru asiguratorii dinsus mentionati au reusit sa ajunga datori  cam peste tot.
Bonus din partea mea, o lacramatie la CSA - Comisia de Supraveghere a Asigurarilor pentru nerespectarea termenelor de plata.
Dublu bonus, saptaman viitoare il vizitam iarasi pe ala micu, he he, o sa luam si aparatul de ras cu noi. :D

Cum o fost pe vremea mea II

Deja am povestit cum erau vacantele la bunicii din Craiova si, pe langa verile bogate, iernile monotone si munca (pana cadeam in cap), cred ca o sa ramn mereu cu nostalgia 'burtilor' de cirese - pietroase, cu fumatul tutunului direct  din sirurile atarnate pe gard, la uscat, cu ciusca si ostropelul alaturi de turtele in test si cu sentimentul dat de bunatatea nemarginita a bunicii.

Cu totul altfel au stat lucrurile la bunicii din partea tatalui, bunici ce locuiau la doar 17 km de Bistrita. Spun doar 17 km pentru ca distanta asta ii permitea de multe ori bunicului meu sa vina sa ma ia cu caruta.  Nu stiu cum sa ma exprim mai  bine dar, bunicul meu a fost modelul meu in viata. Mereu am crezut ca asa i-a fost felul lui de om,  molcom si blajin cu cei dragi, iar  toate greutatile vietii  n-au facut altceva decat sa-i scoata si mai mult in evidenta felul lui de a fi. Cand spun greutati , ma gandesc ca pe cand avea doar  sase ani fusese dat sluga la boier,  asta insemna munca de la 5-6 dimineata pana se intuneca, toata munca asta pentru un bot de mamaliga, o urma de cepa si sare,  bataie si dreptul de a dormi in grajd, cu  caii. Cred ca  de atunci a inceput sa indrageasca caii, de cand l-am stiut  si pana cand a murit a avut cai si nu stiu sa-i fi batut vreodata. De fapt, indragea toate animalele. Asa se face ca bunicul   avea cai, vaci, caini, porci, oi, iepuri si  porumbei.  Pe timpul verii, mergeam aproape in fiecare zi  in padure sau pe dealuri, fie sa  cosim iarba  si sa facem fan, ba dupa lemne, ba dupa bureti (adica ciupeci, de la vinecioare, galbiori, bureti  iuti - albi -, bureti de roua, hribi-manatarci si ghebe), mure, fragute, zmeura sau alune. Ciupercile  fie le mancam crude sau pe jar (daca aveam si putina branza sau cas sa punem in mijlocul lor in timp ce se faceau pe jar, era nebunie curata), fie le duceam acasa si le puneam la uscat sau la murat pentru la iarna.
Tin minte perfect ca de fiecare data isi facea timp sa caute urme de animale, asa se face ca de multe ori ajungea sa imi arate serpi (din cei negri, de casa, care nu-s veninosi), vulpi, iepuri si ciute, de cateva ori  chiar si ursi, insa avea grija sa faca in asa fel incata sa ne separe o distanta cat mai mare de ursi. La fel de bine imi amintesc cum gaseam pesti, salamandre sau broaste aproape in  fiecare paraias sau izvoras.  Tin minte salamandrele si broastele pentru ca, daca le gaseam, insemna ca apa din izvorul respectiv era buna de baut.
Pe vremea aia, nu exista curs de apa in care sa nu fie pesti. Daca in paraiase erau doar din cei mici (care se faceau maxim cat palma de lungi dar subtirei), adica grindele si boisteni, in paraurrile mai reci gaseam zlavoace si pastravi, iar in parauri si rauri clenuti, scobari, mrene, somotei si  somni. Nu exista  pod peste rau pe care sa stai pret de cateva minute si sa nu vezi macar un banc de pesti,  atat de multi pesti erau in vremea aia.
Pestii din paraiase erau foarte usor de prins, apa fiin mica, faceam  repede un 'dig' din pietre in aval, 'bateam' apa din amonte ca sa adunam cati mai multi pesti in dreptul digului din pietre si totodata ca apa sa se tulbure, si-i adunam  cu o sita de cernut  pe care o varam peste tot pe unde se  vedeau pesti agitandu-se. In parauri  ii prindeam fie montand  vârşe pe inserat, fie cu tepuse din lemn in cazul zglavoacelor (zglavoacele sunt pesti care cauta de regula sa se ascunda, nu sa 'fuga',  cel mai greu ii sa le vezi, ca se confunda foarte usor cu pietrisul de pe fundul paraielor, sunt niste pesti ai naibi de urati si foarte gustosi), iar in rauri ii prindeam cu mana  printre pietre sau radacini.
Orice s-ar fi intamplat, duminica nu munceam. Spre deosebire de olteni, ardelnii erau  'mandri', iar cand spun mandri, o spun in sensul de mandrie care bate in directia demnitatii, nicidecum in cea a laudei. Daca in Craiova se muncea la gramada, duminicile,  de sarbatori, la colectiv si pe terenurile proprii fara nici o tresarire, in Bistrita nu era posibil asa ceva. Cica preferau sa-si duca vaca in padure, pe munte, sa o lase prada ursilor decat sa o duca la abator. Pe vremea aia nu aveai voie sa tai vaca sau vitel,  daca bine tin minte, era considerata infractiune. Nu s-a reusit niciodata colectivizarea in zona satelor de unde era bunicul meu, asta fie din cauza caposeniei bargauanilor fie din cauza reliefului, ce rahat sa faci cu CAP-ul daca ai numai dealuri si nu poti sa cultivi nimic? 
Duminca  se 'gateau' cu totii (isi luau straiele cel bune, portul popular de regula) dupa care mergeau la biserica, in şpaţir (adica la plimbare)  sau se intalneau la in piata satului sa mai povesteasca.
Nu tin minte sa-l fi vazut pe bunicul meu sa mearga vreodata la biserica, stiu doar ca  se ducea intr-o camaruta unde vroia sa fie singur sau, poate ca isi dorea sa fie doar el si Dumnezeul lui. Era credincios in felul lui, nu bisericos si nu genul de om care cauta sa-si impuna/arate credinta.
Duminica plecam la plimbare fie cu caruta, fie calare prin padure,  iar cand gaseam cate un loc care ne placea,  incepe sa-mi povesteasca. Imi povestea despre  razboi, despre ororile  si suferinta prin care au trecut el si ai lui, despre vremurile in care muncea la cariera de piatra, ca apoi sa incerce sa ma faca sa intelg cat de mult aveam in vremea aia in comparatie cu vremurile din trecut. Era felul lui de a-mi arata ca se bucura de viata si era cat se poate de molipsitor.

Daca ar fi sa povestesc despre bunicul meu, probabil ca as umple o grmada de pagini, insa  imi doresc sa-mi amintesc cat mai clar (si amestecand cat mai putin emotiile) cum ne-o fost mai demult, asta pentru a  avea termen de comparatie intre  ce o fost si ce-i acum.

Dilema?

Am vazut de multe ori ca omii care au ajuns sa lucreze prin strainatate ajung destul de des sa creada despre colegii lor ca: "Daca ati fi fost in Romania nu ati fi rezistat nici macar X (unde X = orice perioada de timp)".
Problema ii data de faptul ca omii spun lucrul asta ca si cum ar fi musai de rau. Io spun drept ca lucrul asta nu mi se pare a fi musai de rau, asta  pentru ca daca esti 'antrenat' sa te descurci in conditii in care altii n-ar rezista si nu s-ar descurca, se numeste ca esti in avantaj. Acum depinde si de masura in care se poate stabili cat de cat un grad de echilibru intre 'conditii grele' si 'pufosenie'.

In care sunt hater IV episodul cu ENEL

Dragi mi-s mie omii si institutiile care detin monopolul pe un anumit tip de servicii, asta pentru ca, ceilalti, adica cei pe care poti sa-i inlocuiesti, abar n-au cum sa-ti coloreze veata cu putina adrenalina. Stai la casa si nu-ti  convin serviciile omilor care distribuie apa in oras? Mintenas ti-ai facut o fantana sau un put forat, ai pus un hidrofor si-i anunti cat se poate de politicos ca  se pot pisa  vesel si zglobiu pe serviciile lor, asta pentru ca tu nu mai ai nevoie de ele. Te saturi de o retea de telefonie, nu-i problema, mintenas iti faci abonament la alta.

Cu  curentul ii ceva mai dificil. N-ai curent, pusca si cureaua lata, nu prea merge treaba cu generatorul iar  sa te duci pe eoliana ca singura sursa de energie, nu mi se  pare deloc o idee buna. Asa ca, vrand nevrand, ca sa aducem curentul in casa noastra o trebuit sa ne supunem omilor de la enel si sa le facem pe plac. Toate bune si frumoase pana aici, mai trist o fost cand or hotarat dansii ca trebuie sa completez  6  (SASE) cereri pentru o amarata de alimentare la organziare de santier si sa platesc vreo 60 de lei.
Lasand la o parte faptul ca o trebuit sa-mi scriu numele si prenumele de mai mult de sase ori (asta pentru ca, pe unele cereri trebuia sa-l scriu de cate doo ori), o mai trebuit  sa completez  o rubrica cu tot felul de consumatori -gen, masina de spalat, computere, televizoare-, asta pentru a ajunge la puterea maxima consumata de cca 6kw sau ceva de genul asta. Adica, io doream racordare pentru organizare de santier (mai bine spus, o firida cu doo sigurante si doo 'prize' ca sa alimentez un flex, un aparat de sudura si alte asemenea) da ei imi dadeau inainte ca lista ii pentru cand o sa renunt la organizarea de santier si o sa 'trag' curentul in casa. Moment la care am inceput sa ma intreb cum ar fi fost sa aiba dansii o singura cerere  pe care sa-ti treci numele o singura data si sa ai de bifat optiuni precum, pe viitor doresti sa ai puterea X pentru N consumatori. Nu ca am fi economisit o gramada de timp cu totii? Timp care se pare ca-i mai pretios pentru noi, consumatorii, pentru ca omii de la Enel n-au nici o tresarire pentru  cand ii vorba de asa ceva. Dupa ce am completat cererile surpriza, am asteptat io frumos frumusel avizul lor pentru racordre, aviz care o sosit prin  Posta Romana la limita, adica dupa 28 de zile  din maxim 30 stabilite legal.  Cu avizul in mana i-am intrebat pe omi de ce moasa-sa  pe gheata o trebuit sa le dau cele doua numere de telefon precum si adresa de i-meil ca sa ajung sa-mi trimita avizul prin posta si sa pierd in felul asa cateva zile. Raspunsul o fost cumva vag si ceva de genul ca nici macar nu li se falfaie. Tot cu avizul in mana, i-am intrebat cat se poate de politicos  de ce  moasa pe gheata am trecut pe aviz 22 de metri de cablu pentru racordare din care 5 coborarea in BMP si 17m distanta de la stalpul enel pana la casa, asta in conditiile in care atasesem documentatiei un plan de situatie (vizat, cum altfel, de catre Oficiul de Cadastru si de  primaria satului in care construiesc) din care reiesea cat se poate de clar ca distanta de la stalpul enel pana la casa imi este de 6,5m. De unde moasa-sa pe gheata le-o dat lor 17? A, nu, ca ei au o echipa care o mers in teren, care o verificat, si sigur sunt 17 metri de la stalp pana la casa. Am trecut usor peste faza in care imi vene sa le smulg limba si sa le umplu gura cu cioburi  si sare si sa-i pun sa mestece, mi-am zis io ca abar n-am ce-am proiectat si ce construiesc si i-am intrebat, din nou, cat se poate de politicos, despre relevanta pozitiei casei in conditiile in care racordare pentru alimentarea la organizarea de santier se poate face oriunde.  Adica, un stalp cu o cutie poate fi amplasat oriunde in curte urmand ca acolo sa vina nenii de la Enel si sa faca  legatura pentru furnizarea curentului. Pai nu, ca asa-i, ca de fapt nu conteaza unde ii casa, ca am dreptate, da ei s-or gandit ca pentru racordarea  din viitor, care va merge la casa, si asa o dat avizul in felul ala. Bun, concluzia ii ca avizu-i prost, omii  de la Enel m-or tinut degeaba o luna ca sa-mi dea un aviz gresit fundamental atat ca masuratori cat si ca principiu. Moment la care mi s-o spus sa fac o reclamatie. Adica, pe banii mei, sa mai pierd inca o luna, adresandu-ma unor oameni care au avut pretentia sa-mi ceara un plan de situatie dar nu au fost in stare sa-l citeasca. Nu multumesc, decat sa depun o reclamatie undeva unde mi s-a demonstrat incompententa si sa mai pierd timp pe banii mei, mai bine imi lustruiesc pielea cea mai fina cu smirgel. Iau avizul lor de bun, platesc  contravaloarea racordarii (inainte, ca asa-i frumos) si ma tipa omii sa astept.
Trec trii zile si apar ceva neni de la o firma privata care erau responsabili cu montarea cutiutelor magice in care urmeaza sa bage omii curentu', plantez io stalpul  pe care s-o montat cutiuta magica (stalp care mi-i la trei metri de stalpul celor de la Enel, nicidecum 17) si ma pun pe asteptat, gandindu-ma ca urmeaza mintenas sa vina omii de la enel. Trece o luna, ni se fac noua ochii ca la melci dupa nenii de la Enel, da' degeaba. Asa ca-mi iau io frumusel dosarul cu documentatia legata de racordare si ma duc frumos la sediul omilor cu ganduri bune si cu multa intelegere. Ma plimba oamenii pe la 5 birouri, ma pun sa sunt vreo patru oameni si ajung la un nen care  imi spune molcom ca n-am dosar de utilitati (si certificatul de verificare si omologare al ventilelor) si n-are cum sa ma racordeze. Moment la care am inceput si io sa argumentez, ii organizare de santier, n-am ce dosar de utilitati sa fac, ca am aviz de racordare, ca am platit racordarea acum 30 de zile si ca daca mi-ar fi trebuit dosarul de utilitati nu aveam voie sa primesc avizul de racordare. S-o scarpinat frumos omul in urechi, o mai baut  un cafei, o mai grait la telefon si, intr-un final, o ajuns la concluzia ca trebuie sa fac o reclamantie. Moment in care s-o dus sufletului calmul meu, si i-am explicat (ce-i drept, pe un ton cam rastit, pe stiul ragetul leului turbat)  motivele pentru care nu depun reclamatii la dansii. Asa ca i-am propus sa vin cu dosarul lor pentru utilitati, a doua zi (ceea ce s-o si intamplat) si ei sa faca bine sa vina sa faca racordarea tot atunci (ceea ce nu s-o intamplat). Culmea ii ca dosarul ala de utilitati tinea (iarasi) de ce consumatori vor fi pe viitor in casa,  adica pe modelul unei cereri din cele 6 depuse. Dupa ca ce m-o durut creierii de la abundenta logicii si a bunei organizari, am ajuns sa-i sun de cate trii patru ori pe zi, asta pret  de o saptamana, si deabia apoi or binevoit si or venit omii de la Enel (si in 15 minutele or facut  toata treaba cu racordarea).
Recapituland, pentru o treaba care o durat maxim o ora din partea firmei care o montat cutiuta, plus cele 15 minutele necesare racordarii si  maxim o ora (ceea ce-i enorm)  pentru intocmirea avizului de racordare, reiese ca pentru doua ore si un  sfert, io o trebuit sa astept doua luni si jumatate. Asa ca,  imi doresc ca pe viitor sa apara cat mai multi distribuitori de energie electrica si daca unul dintre ei te trateaza in felul mentionat dinsus, sa abia sansa unui faliment rapid sau, cel putin, clientii sa aiba posibilitatea sa-si aleaga furnizorul.
 Sa mai spun ca pentru racordarea la reteaua de apa mi-o trebuit fix o zi? Dimineata m-am dus la omii cu apa sa-i intreb ce acte imi trebuie iar ei m-or pus sa platesc taxa de racordare si mi-au dat un om care  sa faca racordarea. 

Chintesenta 'la' romani

Cu ghilimele?

Amestecate V

Cam de doo saptamani sunt in criza de timp. Da' serios, nu oricum. Pe de o parte imi cheltuiesc timpul cu munca la 90 de km de casa  (naveta, moasa-sa pe gheata, oboseala), pe de alta parte alerg cu jumatatea mai buna pe la doctori, (o facut o litotritie, apoi o colica renala in combinatie cu o infectie la rinichi si urmeaza sa mai faca inca o litotritie, maruntisuri d'astea de ne mai coloreaza veata) iar ce-mi mai ramane incerc sa-l dramuiesc intre constructia casei, computere si pitici. Cum ii posibil asa ceva? Sa ajungem sa nu mai avem timp pentru noi? Mi se pare cat se poate de trist.
As fi vrut sa fie pe bune tricoul dinjos  dar, din pacate, de cand l-am primit, nu prea am mai avut timp, urmeaza sa recuperez.

As fi vrut sa pot sa-mi pun ordine in argumentele care  ma fac sa cred ca lucrurule nu vor merge niciodata cum trebuie in coltul asta de lume, as fi vrut sa spun cum nu sunt, as fi vrut caut sa inteleg daca intr-adevar ne-am pierdut mare parte din ceea ce inseamna verticalitate in goana dupa profit si mi-ar fi placut sa le pun la vedere intr-un mod simplu si clar. Poate altadata.
Am impresia ca, in ultima vreme, mai mult decat de obicei, ma framant mult, prost si fara rost. Culmea ii ca ma framant pentru ca mi se pare ca ne framantam prea mult fara rost. Nu-s sigur ca are logica ce spun.
Cine stie, poate  pana la urma o sa ajung sa scriu  - asa cum frumos spunea cineva - despre cum si cate cafele am baut pe zi. 

3 ani

Se intampla ca daca-mi pun ceva in minte, fac cum fac si pana la urma imi iese. Ii drept ca pentru unele lucruri trebuie sa trag ani de zile ca sa le scot la capat, da' fac cum fac si parca imi iese sa nu ma dau batut pana nu le scot la capat. Zic drept ca, de cand o fost vorba sa-l am pe fiu-mio, mi-am dorit sa ma las de fumat. Cand mi-o fost jumatatea mai buna ca un pinguil cu burta la gura, chiar mi-o iesit sa ma las de fumat, pacat ca doar pentru cateva luni. De atunci (adica de acum 10 ani) am tot incercat sa ma las iarasi de fumat. Chiar daca sudam peste doua pachete si jumatate (catre trei) de tigari pe zi, io tot imi faceam planuri de lupta pentru nefumat.
Am incercat tot soiul de strategii pentru nefumat, ba cu mersul pe munte a cate 20 de km fara tigari (si ce repede faceam inapoi aia 20 de km cand incepeau sa ma rontaie venele dupa nicotina), ba  puneam omi sa ma incuie in casa pe dinafara de ajungeam sa sar de la etajul doi de pe balcon pentru un fir de nicotina, ba puneam pariuri strasnice cum ca daca nu ma las de fumat, dau lazi de beri omilor (ce bune or fost) plus diverse si neprevazute. Cum perseverenta ii mama nefumatului, se face ca, dupa  o saptamana de sevraj crunta (saptamana in care as fi putut sa omor omi cat ai clipi) mi-o iesit faza cu nefumatul.
Sinngurul lucru care o contat, o fost motivarea. Cand am reusit sa ma motivez suficient, am reusit sa ma las de fumat.
Un lucru sa fie clar, aiurelile de genul - wai, cat de bine ii sa nu mai fumezi; sunt un alt om, mai frumos, mai lucios mai stralucitos; sunt  de-a dreptul niste mari aiureli. De cum m-am lasat de fumat, metabolismul meu o ajuns sa fie ceva de genul semi-hibernare, adica eram la inceput un semifleoscait  si consumam resurse de nici nu se simtea. Automat ca m-am transformat (de la 75 de kg) in ursul Baloo (la 95 de kg, jale mare), automat ca-mi vine uneori sa ma rostogolesc in loc sa pasesc. Ca o paranteza, n-am inteles niciodata tanpenia cu rusinatul pentru fumat, cum sa-ti fie rusine ca fumezi, di ce ar exista oameni care sa se rusineze pentru asa ceva?  Ma ajuta enorm de mult faptul ca, dupa varsta, as putea sa-i fiu bunic ficei mele, moasa-sa pe gheata, daca tot am facut-o, ar trebui sa apuc sa o si cresc. Asa ca, motivat sunt, de fumat nu mai fumez de trii anisori (in 15 s-or implinit parca) da' tot fumator sunt. Cum asa? In mintea mea ingusta si putina, io socotesc cat as mai avea pana sa-mi vad picii mari, si atunci, daca mai apuc, IN SFARSIT voi putea sa fumez din nou. Daca as sti in momentul asta ca se poate intampla sa dau dunga fara sa mai fumez vreo tigara, acum m-as reapuca de fumat. Nu concep sa nu ma mai bucur niciodata de tigari.
Asa ca, chiar daca n-am fumat si nu voi mai fuma o vreme, in mintea mea, tot timpul am fost fumator si, probabil ca o sa si fiu.

Zidaria

Chiar daca multi omi  cred ca zidaria casei ii mare lucru, nu-i deloc asa, asta pentru ca nici nu-s costuri mari ca manopera, nici ca materiale.
Hai sa  lamurim niste aspecte, io cu jumatatea mai buna ne facem casa de ~128 de mp, ceea ce insemna mai bine de doo apartamente cu doo camere puse cap la cap, si ceva mai mare decat un apartament cu patru camere. Daca ar fi sa pun la socoteala si beciul, atelierul de lucru si podul casei mansardabil, ii imens, pentru mine. Jur ca daca as fi avut doi baeti sau doua fete, faceam casa cu doua dormitoare, nu cu trei. Mi se pare ca-i o casa foarte mare, insa costurile de constructie sunt mult reduse datorita faptului ca mare parte din manopera imi sta in drept plus faptul ca io-s proiectant, diriginte de santier si executant. Bun, cu toate costurile astea reduse, o casa de cca 128 de mp,  ajunge sa ma coste la rosu cam 600 de milioane de lei vechi, adica pana in 14 mii de oiro si, probabil ca ma va duce, la cheie, undeva la 30k de oiro. Mie mi se pare ca-i foarte ok raportat la preturile apartamentelor, asa ca, chiar daca m-as raporta doar la cei 30k, costurile zidariei din toata treaba asta, nu reprezinta mare lucru. Pentru cei 128 de mp construiti, am achitat fix 25,8 mc de caramida. Inspirat fiind si avand techinii la dispozitie, m-o costat caramida (in iarna, pentru ca atunci am achitat-o) aproape 5700 de lei, asta ar insemna 4,2% din costurile toatale ale constructiei. Ferestrele m-or costat mai mult (Qfort, in trii straturi, d'astea). Tigla de pe acoperis ma duce cam tot pe acolo. Pentru cei care se gandesc sa-si faca casa din BCA sau BCU, gandindu-se ca economisesc ceva techini, treaba asta ii o prostie. BCA-ul ii acum pe la 230~240 mc, pe cand io am cumparat caramida in iarna cu 220 mc. 4,2% total din costurile constructiei, da? Daca BCA-ul ii mai ieftin cu 10%, raportat la pretul pentru carmanida, am veni pe la un 3,8% in loc de 4,2%, adica, am economisi undeva pe 0,4% din costul constructiei. Punem in balanta faptul ca putem sa alegem caramida portanta si am incheiat discutia, nu-i problema de a face economie ci strict de preferinte.
Bun, pe langa cei 25,8 mc de caramida mai pun 45 de saci de multibat (20,5  lei sacul), 4 mc de nisip (60 de lei mc) si ajungem ~ pe la 1160 de lei, mortarul. Daca ne apucam sa socotim diferenta de pret pentru adezivul de BCA, fierul catre ptrebuie suplimentat (BCA-ul nefiind portant) ajungem la concluzia ca mari diferente de pret n-ar fi, insa inertia termica, izolarea fonica si portanta conferite de catre o structura de caramida, nu-s de neglijat.
Inainte de a incepe zidaria, nu trebuie sa uitam de hidroizolatie, asa ca, sfat, inainte de a opta pentru cartonul bitumat, faceti bine de puneti mana pe o membrana  cu bitum aditivat cu polimeri, o sa simtiti imediat diferenta.
Am gatat zidaria, nu vad ce altceva ar putea fi spus aici, mortarul l-am facut din cel mai rezistent, dreptarul si sfoara trebuiesc sa fie mereu la indemana, asa ca, ar trebui sa iasa ceva de genul asta :

Urmeaza acoperisul.

Aberand

Uneori mi se intampla sa-i invidiez pe credinciosi (nu invidie rautacioasa si pizmasa ca el di ce are si io nu, ci  invidie de genul ca mi-ar placea si mie sa am), idiferent in ce cred ei, atat timp cat chiar cred si nu se indoiesc. Mereu am crezut ca credinta ori o ai, ori nu o ai, nu poti sa ti-o "cultivi", mi se pare o absuditate sa gandesti ca gata, hai sa ma fac credincios, asa ca, uneori mi se intampla sa ma framante chestiunea. Dintre framantari, n-am putut sa nu remarc faptul ca, ori pe unde si oricat de izolati ar fi trait omi, cam toti si-o facut niste zei sau dumnezie ai lor, cam toti ajungeau cumva la ideea de viata dupa moarte. Mi-ar placea sa stiu de ce moasa-sa  pe gheata nu am aflat de genul de sotietate in care se crede ca ai dat dunga, si gata, asta-i tot sau, mai bine spus, nu mai ii nimic. N-am abar si probabil ca nici nu voi avea, da tot imi ramane o intrebare, daca nu suntem in stare sa ne bucuram  in si de viata asta, la ce buna alta?

In care sunt hater III negreala din cerul gurii II, ceva de genul asta sau cine-i teroristu'?

Urmare a profesiei de baza, mi se intampla sa ma bat destul de des de evenimente rutiere de ani buni de zile si, in urma grozaviilor vazute pe drumurile patriei, nu pot sa nu ma intreb si sa nu ma framant periodic despre felul in care  mor in fiecare an mii de romani.
Cu o luna sau doo in urma, auzisem in fuga calului pe la radio ca nu'sh ce atentat terorist prin moasa-sa pe gheata soldat cu moartea a (doi-trei -cinci-zece, nu mai tin minte exact cati)  catorva omi. Jale mare, apocalipsa. La fel si in trecut, manca un melc un om sau sfasia un dolfin ceva adolescent, sfarsitul la lume, cum ii posibil, vai, rahat pe pereti, hai sa ne cufurim de emotii.
Cum ii posbil asa ceva? Cum ii posibil?
Cineva de la noi din sat mi-o cerut ajutorul  pentru o prezentare  la comemorarea evenenimentelor din 11 septembrie, si m-am umplut instant de spume. Cum de-i posibil sa avem in fiecare an cate un 11 septembrie pe drumurile din Romania si sa ne lase reci chestia asta? Ma, voi sunteti sanatosi la cap ori is io anormal? Da? Bine!
Daca bine tin minte, suntem printre primii de prin iopropa cand ii vorba de numar de accidente/nr. de locuitori si daca nu chiar primii la numarul de morti  din accidente rutiere.
Cum ii posibil sa moara mii de oameni in fiecare an si sa privim lucrurile astea cu indiferenta?  Cat de ipocriti sa fim sa lesinam de ifose si sa ne cufurim tati ca wai, terorism, doi morti si patru raniti, sfarsitul lumii, si nu ne atinge faptul ca mii de oameni mor in accidente rutiere? O sa spuna multi ca una-i accidentul si alta-i atentatul. Pe moasa-sa pe gheata, la capitolul drumuri, suntem atat de in urma incat atentam noi la viata noastra, incepand de la pemisele de conducere obtinute mult mult mult prea usor, trecand pe la toti retarzii  pe care i-o dus mintea sa taie din fondurile alocate infrastructurii rutiere si sa le redirectioneze catre reviste cu sclipici, TVR sau alte  tanpenii, pe la capetele de creta care nu-s in stare sa gandeasca constructiv (nu tati, da' cei mai multi), tristi congenitali precum Andreea Paula VASS (in goana dupa capital - probabil electoral - distinsa doamna garanta fara drept de tagada faptul ca, pana in 2013 vom aveam in Ro peste 800 de km de autostrada - in conditiile date, automat plopul va face pere si rachita micsunele glazurate cu aroma de caramel ), Elena Udru, Pictor Vonta, Radu Berceanu si alti nesanatosi care cautau sa castige capital politic pe tema infrastructurii de transporturi, si nu mai vreau sa ma gandesc ca fac cheaguri pe vene. Mare pacat.

Placa de la cota zero

Dupa lupte seculare care au durat  aproape treizeci de zile, m-am urnit si io (ardeleneste) si m-am apucat sa scriu despre evolutia cu constructia (ca rimeaza, nu?) casei noastre. Ramasesem cu povestitul in dreptul  fudatiei, asa ca,  urmatorul pas o fost decofrarea (cam la trii zile dupa turnare am decofrat) si umplerea casetelor cu pamant (din cel  galben, nu vegetal - negru). Pentru pamant aveam doo variante, fie il cumparam, fie sapam dupa el, iar eu cum aveam in plan demult sa-mi fac beci (sub atelierul de lucru, ca nu ma incanta ideea de beci sub casa si nici ideea de a avea beci peste care sa nu fie nimic de construit - motivele mi se par clare), m-am apucat (cu negrul din dotare) de sapat 40 de mc de pamant (pe principiul muschii mei minte nu are).  L-am sapat in trei zile, io mai putin negrul mai mult, da' o iesit ca trasat (laser frate), asta inseamna ca o sa-mi fie mult mai usor la cofrat si betonat.
Am completat casetele cu pamant, in straturi (in mod normal se vine cu straturi de cca 30 cm, io avand doar 40 cm de umplut, am pus doo straturi de 20 cm), si l-am compactat. Inainte de a-l compacta, normal, pamantul trebuie udat. Io l-am udat cat m-o tinut furtunul (adica in prostie, plus ca o mai dat si cel de sus niste ploi sanatoase), dupa care l-am lasat doo trei zile sa  se zvante pentru a-l putea compacta.
Peste pamant,  se vine cu un strat de cca 10 cm de piatra sort 16/32 pentru ruperea capilaritatii (pe care  io am compactat-o, desi omii se mirau ca n-or mai vazut asa ceva, lucrul asta ii benefic, asta pentru ca, parte din piatra intra in pamant  si creaza in felul asta un strat mai dur, care  permite mai greu tasarea), dupa cum se vede.

 Banuiesc ca ati observat aparatul de spalat cu/sub  presiune (din cel pentru spalatul masinilor). Ei bine, io l-am folosit pentru spalatul 'grinzilor' din beton, vreau sa spun ca mi se pare cea mai buna metoda de a curata grinzile de pamant, iar sa torni beton peste grinzile necuratate cum trebuie, imi pare ca-i  o mare bataie de joc.

Pana aici, toate bune si simple, de aici urmeaza partea in care parerile  sunt impartite. Unii pun folie (hidroizolanta, fie normala, fie cu "crampoane"), altii polistiren iar altii nici una nici alta.  Io unul, nu vad rostul foliei atat timp cat este stratul de piatra (oricum, apa nu ajunge acolo) insa sunt pro polistiren, si asta din doo motive: primul si cel mai important, termoizolarea se face mai cu folos la partea mai rece, secundo, polistirenul  pe interior, sub sapa de egalizare,  poate favoriza aparitia fisurilor in sapa. Acestea fiind spuse, am  purces la motarea polistirenului extrudat (fiind vorba de beton peste, ii calar di ce nu expandat)  - nu din cel lucios ci din cel rugos (asta in cazul in care pamantul se  taseaza in timp sub fundatie, de obicei se)  ca sa ramana "lipit" de placa - dupa care am venit cu plasa de buzau  de diametru 6 mm peste. Multi merg pe ideea de a monta plasa de diametru 4 mm pentru a face economie, lucru cu care nu sunt de acord, asta pentru ca:  - raportata  la  costurile totale ale casei, economia aia ii un mic cacat, iar in placa nu mai poti sa umbli sa mai pui  mai apoi, - plasa de buzau de 4 mm ti-o indoi numa uitandu-ma la ea, daramite sa  pun degetul pe dansa, iar faptul ca, orice ar fi si oricat de bine ai compacta pamantul , in timp, tot se taseaza sub placa, duce la ideea ca placa trebuie sa preia toate solicitarile.
Plasa am legat-o din doo in doo ochiuri  in dreptul petrecerilor (iar de petrecut se petrece cate 20 de cm, adica tot doo ochiuri), rezultatul final aratand ceva de genul asta:

Pentru ca polistirenul extrudat nu 'tinea' distantierii (presiune prea mare pe suprafata prea minca) care reglau  distanta plasei de buzau fata de piatra, am pus distantierii pe cate o bucatica de polistiren (bucatica in care se infundau distantierii), bucatica de polistiren care nu se mai 'infunda' in placa de polistiren extrudat, dupa cum se vede:

Dupa care, o urmat turanare placii, in mod normal   ii suficient un B150, io am mers pe B200, diferenta de pret (la statia de betoane)  fiind doar de 10 lei pe mc. Placa am turnat-o de grosime medie 12 cm si o fost destul de usor de intins (ca am avut 15 mc de beton),  in trei oameni am terminat totul cam in doo ore.
Cam dupa 4 ore de la turnare m-am apucat sa o ud (pentru a limitat aparitia fisurilor din placa), lucrul asta facandu-se normal din trei in trei ore, atat ca fiind foarte cald si neavand  mare lucru de facut prin zona,  m-am jucat cu apa mult mai des, si asta timp de patru zile .
Iaca rezultatul:

Dupa ce am lasat betonul sa se intareasca (io am mers pe doua saptamani,  aia care se apuca dupa doo zile de zidit, mi se pare ca nu tin la ce lasa in urma lor), ne-am apucat de zidit, iar acum mai avem putin si ne apucam de turnatul centurilor si de acoperis, dar despre toate astea, poate alta data.
As fi bagat mai multe detalii, atat ca mi se pare ca-s maruntisuri pe care le stie toata lume si ca  nu si-ar avea rostul.

Amestecate IV

Am reusit sa-mi cheltuiesc (cu folos, zic io) miniconcediul in care am fost pe acasa (treaba asta cu unde ii "acasa" ii relativa raportata la unghiul din care priveste fiecare, atat ca, pentru mine, acasa a fost, este si va fi intotdeauna la Bistrita), si iacata-ma  in pozitia in care am ajuns din nou sa muncesc ca negrul pe plantatie, mai bine zis, am ajuns la zidarie, in doo trei saptamani zic ca gatam casa la rosu. Despre detalii plicticoase cu constructia casei, ma gandesc ca o sa bat in taste altadata, acum ma framanta cateva parti legate de drum.
Primul aspect legat de drum ii dat de faptul ca, in comuna Harman ii jale cu indicatoarele, sub nici o forma nu gasesti un indicator cu directia spre Buzau sau orice localitate care este pe drumul spre Buzau (noroc ca io stiu sa ma orientez pana si dupa culoare norilor - h3h3, ce gluma buna). Tot in comuna Harman, niste dastapti  s-au gandit sa faca limitatoare de viteza din asfalt (adica, un fel de galme de asfalt inaintea trecerilor de pietoni), lucru care-i cat se poate de trist, asta pentru ca asa ceva contravine tuturor normelor de siguranta circulatiei si-i o tampenie monumentala. Bun, scapam de frumoasa comuna, numai bine ca am iesit din Brasov, iar la iesirea dinspre Brasov spre Sigisoara dam de tampenia monumentala numita sens giratoriu care duce spre o zona industriala care nu-i de fapt inca zona industriala, ci va fi, candva.
Stimati dobitoci (desi nu imi sta in fire, treaba cu dobitocii ii prea blanda), chiar daca s-ar circula  spre respectiva zona industriala, sa amenajezi un sens giratoriu in afara localitatii (unde limta de viteza este de 90 de km/ora, iar in sens se intra cu cca 20/30 km/ora), pe un drum european cu 15/20 mii/vehicule pe zi, ii o tanpenie  fara margini, inseama sa pui 15/20 mii de soferi sa reduca viteza fara nici un motiv. Ba, voi ati auzit de fluidizarea traficului? E normal sa ai sensurii giratorii in localitate, acolo unde viteza legala ii de 50km/ora si nu-i nici o problema sa reduci la 20/30, ii perfect normal sa ai sensuri giratorii in intersectiile in care ai trafic pe mai multe artere, insa acolo unde ai minim 15/20 mii de masini care merg pe o singura directie, adica inainte, si 1-10  hai maxim maximorum 100 de masini care pot sa vireze la drepta, acolo se fac benzi de accelerare si de decelerare, foota-le Istvan de benzi sa le arda inca azi si maine!
No bun, ne iritam a suta oara cu tanpenia de sens giratoriu din Brasov, trecem de Sighisoara (simpatic oras, faine amintiri) si ajungem in Targu Mures. La intrarea in oras, avem indicatoare rutiere care ne trimit  in stanga, pe bucata de centura a orasului, pentru a ajunge la Reghin. Nu mi s-a parut niciodata o varianta buna, mi se pare ca se pierde timp, drumul ii destul de rau dupa ce se termina cu bucata  de centura si-i ceva mai lung decat varianta de a trece drept si de-a dreptul prin centrul orasului.
Drumul de la iesire din Targu Mures spre Reghin am vazut ca-i in reabilitare, lucru imbucurator, ce-i mai trist mi se pare faptul ca s-a ales varianta cu borduri, varianta care mi se pare ca aduce doar dezavantaje, asta pentru ca, o strada nu-i comparabila cu un drum national, in primul rand pentru ca traficul difera, atat cel rutier cat si  cel pietonal. Bordurile, "tin" de obicei apa pe carosabil, lucru cat se poate de daunator imbracamintilor bituminoase, mai ales in perioadele reci. Daca in cazul drumurilor  fara borduri se poate circula si pe partea de acostament, mai ales in cazuri de forta majora, in cazul drumurilor cu borduri, esti limitat fix la spatiul de manevra dat de partea carosabila, neputand evita un eventual obstacol urcand pe bordura, asta pentru ca, la 80-90km/ora sa intri in bordura inseamna accident. Nu in ultiul rand, bordurile sunt destul de scumpe, atat ca material cat si manopera de montare a lor si sunt convins ca, de banii alocati bordurilor s-ar putea asigura o scurgere eficienta a apelor si ar mai si ramane pentru diverse lucrari de siguranta circulatiei (mai ales pasaje).

Nu pot sa inchei fara a le multumi soferilor din Bistrita si Targu Mures pentru fixatia lor de a conduce doar pe banda a doua, chiar daca prima banda ii libera si chiar daca lucru asta contravine codului rutier (in cazul in care prima banda este libera, soferii au obligatia ... bla bla bla), in felul asta,  ramanandu-mi mie si  doar mie prima banda cu totul si intru totul la dispozitie, ajungand sa trec ca fulgerica pana si prin zonele nepermis de aglomerate.

Problem?

Gutiera

Pe cand eram miculut (asta inca de la 6 ani) se facea ca dormeam in camera cu frate-mio. Toate bune si frumoase, asta pana in momentul in care adormeam io, ca mai apoi, ma puneam pe un scrasnit din dinti de ma auzeau si vecinii  de pe o raza de doo apartamente. Bine, poate exagerez, da' se pare ca treba cu scrasnitul dintilor (Bruxism cica i se spune) o am de mic.
Pe mine nu m-o deranjat foarte tare (ci mai degraba pe cei care dormeau prin preajma-mi), cel putin, nu pana de curand, ca am observat ca orict de buni mi-ar fi dintii,  au cam inceput sa se toceasca si sa  devina din ce in ce mai scurti. Fapt pentru care, ma hotarasc sa dau io frumos  fuga  la stomatolog. Aveam io ceva emotii ca ma  face duoamna stomatolog cu ou si cu otet, asta pentru ca nu mai vazusem un stomtolog - pe dinauntru (cabinetului) - de prin anii de studentie, daca mai asteptam ceva timp, mai ca se faceau douazeci de ani. Asa se face ca ajung io la temuta doamna, si imediat ce-mi inspecteaza mestecatoarea, imi zice fericita  ca obiectivu-i indeplinit, mici o carie, ca materialul din doatre ii cat se poate de bun si  ca fildesii se prezinta fuoarte bine (cam tociti, da in rest, materia prima, gant!),  da' totusi, sa dam jos tartru ca sa fiu mai sclipicios  in cazuri de ranjete tampe si zambete mai mult sau mai putin voluntare. Io, fericit ca scap de besteleala  pentru lipsa inspectiilor periodice, ma declar cat se poate de acord, numai sa facem si o gutiera, sa apuc sa-mi mai folosesc fildesii macar un cincinal-doo, sa nu-i tocesc de tot. Zis si facut, imi baga duoamna doctor freza in dinti si gingii (ca asa-i cu curatatul, cam greu sa cureti dintele pana la gingie si sa nu atingi deloc gingia), sufar io doo-trei zile cu ceva dureri de gingii cand era vorba de baut si mancat si hop-top,  hai sa facem si gutiera. Cam in trei-patru zile o fost gata minunea, ma cheama doamna doctor sa-mi ridic gutiera, imi explica ca n-are ce sa-mi explice pentru ca nu-s reguli de intretinere a  gutierei, mai facem doo trei glumite pe seama faptului ca mai avem ceva vreme  pana sa ne punem proteze si, imi ia techinii si ma tipa acasa.
Io ma gandeam (in mintea mea putina si ingusta) ca ce mare fericire, nu-mi mai rontai dintii, nu ma mai trezesc dimineata cu dureri de maxilare si alte minunatii, basca  mai pot sa doarma linistiti si omii de langa mine. De unde, o saptamana intreaga m-am chinuit sa dorm cu minunea pusa pe dinti, sufletu' si pana  mea de vultur obosit, dupa  doo-trei ore de zvarcoleala o dadeam jos, ca sa pot sa adorm. Asta pana acum doo seri, de cand, pare-se ca ceva s-o schimbat, nu stiu cum  da'  cam dupa o ora de zvarcolit reusesc sa adorm  cu teaca pe fildesi. Perseverenta ii prietena gutierei, sau cum era proverbul ala?
Contuziile  ... astea ... concluziile sunt simple, minunea ii chiar ieftina si-mi pare rau ca mi-am facut-o abia acum, ar  fi fost bine sa o fi facut cu mult timp in urma. Pentru cine considera ca ii cazul sa-si faca gutiera, io zic sa nu stea pe ganduri, sa si-o faca pentru ca, lasand la o parte perioada de acomodare,  vad numai avantaje. Un somn cat mai odihnitor va doresc.

Pusca si cureaua lata

Cum n-am primit nici macar un comentariu de o vreme buna, ma gandeam ca cel mai potrivit ar fi sa fac curat, sa sterg totul si sa inchid  frumos, asa cum i se cade oricarui loc care nu reuseste sa starneasca nimic.
Nu stiu cum se face ca, gandindu-ma la cele dinsus, am ajuns de mi-am citit cateva sute de comentarii  d'ale mele de acum 2-3 ani, de pe mai multe bloguri. Ma chinui sa cuprind cu mintea  si nu reusesc sa inteleg. Ma minunez cat de infiorator de prost si tampit eram in exprimare, cat de sinistru ma aruncam sa expun niste truisme, de parca as fi descoperit apa calda. Mi se facea atat de rusine cand imi citeam comentariile de-mi venea sa mananc internetii si sa intru in pamant cu ei, sa nu ne mai vada nimeni, niciodata.
Departe de mine gandul ca acum as fi in stare sa scot ceva demn de luat in seama dar, cu toate ca nu pre-mi venea sa cred, vad ca antrenamentul ma ajuta sa reduc numarul greselilor si nu mai exprim chiar ca unul care o vazut scoala de doua ori in viata lui, si atunci doar pe dinafara.

De unde reiese ca suntem oarecum la fel?

Mare fericire fericire mare, mi-or sosit rudele (prin alianta, adica sora jumatatii mele mai bune, cu sotul ei si cu copiii) din Nemtia, simpatici foc si dragalasi cat se poate, pacat ca io nu sprahe doici. Printre activitatile (mai mult sau mai putin artistice) de grup, la loc de frunte se afla vizitatul rubedeniilor de pe la tara, ca se bucura nemtii de zici ca s-ar intoarce in timp, asa minunatii li se pare ca vad (mai ales cand ii vorba de carute).
Toate bune si frumoase, atat ca io, stiindu-ma mai meltean de soi, de fiecare data casc si-mi fac urechile palnie catre cumnatu-mio, da de mai prind cate ceva de la el si ma mai deprind si io aspecte legate de educatie, ca am de unde, omul ii cu ceva functie de conducere pe la Cisco, cu masterat  facut prin Japonia si alte minunatii.

Aflandu-ne noi pe la tara, o fost musai sa trecem si pe la mormantul socrului meu, grozav (cum s-ar spune pe la noi pe la tara - om de pus pe rana si de acolo sa nu-l mai iei). Nu stiu cum sa o spun mai pe sleau, io de soi sunt ateu (cumnatu-mio la fel), da' cand ma gandesc la socru-mio, imi dau seama ca ii unul dintre cei doi oameni care ma fac sa-mi doresc sa existe un dumnezeu. Inteleg, stiu, oricarui om ii vine randul, atat ca, mi-i greu sa ma impac cu gandul ca omul n-o apucat sa se bucure de ce si-o dorit mai mult, de ceea ce visase sa aiba parte la batranete. Pana la urma, moartea in sine nu-mi pare neaparat o pierdere, ci pierdearea ii data de lucrurile de care ar trebui sa te bucuri si nu mai apuci. Altfel spus, in momentul in care nu mai suntem capabili sa ne bucuram, mi se pare ca suflam degeaba. 

Discutand lucrurile astea cu cumnatul meu, ajungem in punctul in care imi zice ca daca apuca sa-si creasca copiii, sa-i vada ca-s in stare sa se descurce de capul lor si sa-si faca drumul lor prin viata, i se cam falfaie dinspre cat o mai duce. Mda, pana la urma, oamenii se mai aseamana cateoadata.

Amestecate

Dupa cum spuneam, constructor fiind de soi (chiar daca nu-s civilist), imi construiesc casa. Avand io pricipiile de baza si stiind sa-mi calculez incarcarile si sa-mi dimensionez structurile in functie de incarcari, n-am probleme la fundatii, stalpi, centuri, planseu sau sarpanta, insa ma poticnesc cand ii vorba de finisaje sau aspecte legate de estetica, chestii care tin mai mult de alegeri personale si mai deloc de principii de rezistenta. Unde nu stiam cum ii cu tinciul, rigipsul ori cu gleturile, il intrebam pe goagal. Unde nu stiam cum ii cu instalatiile, cu sobele ori cu alte minunatii de gen, iar il intrebam pe goagal. Ma trimitea goagal asta pe la o gramada de bloguri, bloguri pe care gaseam, de regula, de la dua  pana la noua poze, insotite de explicatii precum: "fundatia la mine", "armarea lu' fundatie"; "placa peste parter", si da-i iar cu poze, creierii-mi sangerau.
Un detaliu nu dadeau si ei, manca-le-as pozele lor cu blog frumos cu tot, o dimensiune, un element dupa ce naiba sa te ghidezi. Si ma gandeam io in mintea mea cea mica si intunecata, ca las'  ca-mi fac io casa, pun si poze si pun si detalii. Mie imi place sa invat si sa fac din cat mai multe, asa ca, incercam sa aflu cum se tencuieste cat mai bine, cum montezi rigipsul perfect, cum scoti zidaria cat mai plana si sa reziste cat mai bine la incarcari, detalii care m-ar ajuta sa-mi supraveghez mai bine cei doi "mesteri" cu care lucrez, pentru ca daca ii sa n-am incredere in cineva, ala va fi intotdeauna "mesterul" roman. Mi-am comandat pana si documentatii de specialitate, mare-mi fu dezamagirea, doua trei vorbe, descris la repezeala procedeul si foarte vag spre deloc tehnologia si in rest balarii. Lipsa informatii. Ca exemplu, as fi vrut sa stiu si io cum se tencuieste fara sa faci "stalpisori" din tencuiala ci cu stalpi de ghidaj metalici, cum ii mai bine sa-i prinzi pe zidarie, cum scoti colturile cat mai drepte la tencuiala (da, stiu, sunt de cumparat "coltare" sau cum pana mea le spune, da' nu mi-i destul), nimic, lipsa. Si iarasi imi ziceam, pun io poze si detalii.
Lucrarea mi-i inceputa, iar poze n-am facut deloc, da' deloc deloc deloc. Gandindu-ma la cum am lucrat pana acum, parca mi-i si rusine sa fac poze si sa le urc aici. Mi-i clar ca-i foarte probabil ca detaliile despre cum imi fac io casa, sa nu ajute nici o persoana, da sa zicem ca poate ma ajuta pe mine sa tin minte ce aiureli am facut.
Asadar, facandu-mi io casa doar parter si neavand incarcari mari (in sensul ca planseul nu o sa-mi fie din beton armat, ci din grinzi lamelare - lemn stratificat), am ales solutia fundatiilor izolate (unii meseriasi numindu-le "cuzineti"). Am ales fundatiile izolate din doua motive, primul fiind dat de faptul ca incaracarile cele mai mari sunt in dreptul stalpilor, iar  al doilea motiv ii dat de faptul ca se face economie.
Mai precis, am 12 stalpi, asa ca, mi-am facut 12 fundatii izolate in dreptul fiecarui stalp, fundatiile find de 1m/1m/1m.  In felul asta am avantajul ca am intrat cel putin 20- 30 de cm in terenul bun de fundare (sub adancimea de inghet -dezghet de 70-80 cm) si mai e si faptul ca se preiau mai bine incarcarile din dreptul stalpilor, avand un "bloc" compact si masiv sub fiecare stalp. Daca as fi facut "talpa moarta" ar fi insemnat sa torn betoane pe toata lungimea fundatiilor,  ar fi fost destul de scump sa intru cu ea la 1m adancime (de regula se construieste pe o latime de cca 50-60 de cm cu adancimea de 80 de cm) , iar betonul  dintre stalpi nu ar fi preluat cine stie ce incarcari. Asa ca, in loc de cca 28 de mc  de beton (cat mi-ar fi trebuit pentru "talpa moarta"), am turnat 12 mc in fundatiile izolate.  Fundatiile le-am sapat manual impreuna cu un muncitor intr-o zi si jumatate (el mai mult si io mai putin), o iesit mai bine decat  daca as fi facut sapatura mecanizata (asta pentru ca am scos toate marginile drepte). Am taiat plasa  sudata de diamentru 6 mm si de 1m latime/1m lungime si am montat-o cam pe la jumatatea  fiecarei fundatii sapate (in plan orizontal),  plasa de care am ancorat cate patru bare  PC52 de diametru 12 pentru a ma "lega" cu fundatia propriuzisa de fundatiiile izolate. Betonul l-am facut B100 (BC7,5) la betoniera (de 165 de litri, pentru ca cele de 120 imi par cam mici, iar betonierele de 180 de litri imi par cam mari si cam greu de manevrat, iar capacitatea utila la o betoniera de 165 de litri ii undeva pe la 90-100 de litri, ceea ce usureaza dozajul), in doua zile, trei oameni ne-am descurcat fara probleme cu 12 mc de beton.  Daca nu as fi gasit sa cumpar destul de ieftin niste travese de cale ferata, intre fundatiile izolate as fi turnat un strat de betont de egalizare de 10-15 cm, asta pentru ca, fundatia (fundatiile continue, armate, de deasupra solului), sa nu fie turnata direct pe pamant intre fundatiile izolate. M-am chinuit putin  cu traversele insa, dupa ce-am sapat (cca 18 cm, atat are o travesa de cale ferata inaltimea ) si am compactat binne pamantul, le-am asezat numai bine intre fundatiile izolate si am scapat de stratul de beton de egalizare (si stiu ca traversele pot sa preia orice fel de incarcari din grinzile armate).
Carcasele de armatura mi-s pregatite (cate 6 bare de PC52 de Ø 12 cu etrieri OB37 de Ø6 de 50/30cm) si mai ramane sa cofrez, sa montez armatura pe pozitie si sa torn fundatiile (60/40 cm, stiu ca-s putin supradimensionate, stiu ca-i destul de mare gradul de acoperire cu beton de 5cm - mergea si 2,5, insa am nevoie de inaltime sa ma ridic cat de cat mai multisor de la sol, iar 3mc de beton in plus nu-i un cost prea mare). Etrierii i-am pus din 20 in 20 de cm, iar fier mi-o intrat la fundatie (cu tot cu etrieri) doar  0,8 to,  ceea ce-i destul de putin. Betonul din fundatiile continue armate o sa-l achizitionez de la o satatie de betoane, asta pentru ca am de facut 12mc intr-o zi la betoniera ii cam mult, plus faptul ca am nevoie de un beton cat mai omogen. In mod normal as turna B150 (BC 10), insa cum diferenta de pret de la statie  este  doar de 10 lei/mc intre B150 si B200, chiar daca poate ii risipa, sa fie B200.
Poate ca o sa reusesc sa fac si poze, sa la le urc pe langa descrierile cu evolutia constructiei. Mai ramane sa ma motivez, pentru ca ma zbat sa inteleg de ce ma incapatanez sa scriu pe aici si mi se pare ca-i mai placut sa lenevesc sau sa citesc ce scriu altii, decat sa-mi storc io neuronul. Uneori imi trec prin minte tot felul de idei sau intamplari hazlii si, daca nu le uit pana ajung la computer, stau si ma gandesc daca are rost sa le intind pe aici, si cu cat ma gandesc mai mult la ele, cu atat mai mult imi dau seama ca nu-s in stare sa le exprim asa cu ar trebui si, nici nu-mi mai par hazlii. Aseadar, caut muze, concentrare si capacitatea de a descreti fruntile.

Cum o fost pe vremea mea I

In cele de mai jos, incerc sa descriu atat cat am putut sa vad si sa pricep din realitatea vremurilor prin care am trecut, si asta nu neaparat pentru ca ar conta, ci macar pentru a-mi fi mai usor sa-mi aduc aminte. Nu intentionez sa subliniez ca anumite parti ar fi fost mai bune sau mai rele in trecut, ci incerc sa stabilesc niste puncte de reper.

Primele mele amintiri sunt de pe cand aveam  patru ani. Franturi de imagini si de stari, cum ar fi  un borcan de zece litri cu cativa gupi in el (mi se parea cel mai frumos lucru posibil), senzatia de libertate data de faptul ca parintii ne lasau afara fara oprelisti, limitele ne erau date fix de curajul nostru de a ne aventura pe strazi necunoscute sau pe o creanga ceva mai inalta din  plopul din fata blocului. Nu am habar daca parintii se temeau sau nu sa ne lase singuri afara, stiu doar ca nu aveau de ales.
Ai mei erau constructori, plecau dimineata la munca si veneau seara, asa ca, de multe ori, veneam de la gradinita cu fratele meu si ne jucam prin fata blocului pana sosea unul din parinti acasa. Asta pana prin ’76, cand taica-mio  si-a cumparat masina (dacia 1300),  si ne mai aducea cateodata cu masina de la gradinita. Odata cu masina, au venit la pachet si vacantele la bunicii din partea mamei, la peste cinci sute de km de orasul in care locuiam. Drumul pana in satul bunicilor era mereu un prilej de bucurie, asta pentru ca, pe de o parte ne bucuram de drum, vedeam Targu Mures (pana in ’89, era singurul oras de unde puteam sa cumparam aproape orice fel de pesti de acvariu, si nu  din magazine, pentru ca nu erau pe vremea aia, de la un crescator particular), Sighisoara, Sibiu, ca mai apoi sa zgaim ochii pe Valea Oltului, iar pe alta parte ne distram grozav la bunici. Cum in vremea aia erau putine masini, traficul era lejer (destul de rar se punea problema depasirilor  si niciodata nu tin minte sa fi asteptat in coloana in afara de barierele de la intersectiile cu calea ferata), asa ca nu aveam nici un stres, ne opream pe unde aveam chef si ne permiteam sa cascam ochii dupa pofta.
Ajunsi in satul bunicilor, la cativa km de Craiova, primul lucru pe care il faceam era sa ne dam jos incaltarile. Ne mai incaltam doar daca mergeam in oras sau cand plecam inapoi acasa. In rest, toata vacanta umblam desculti. Dupa o zi ~ doua de umblat descult, te obisnuiai si puteai sa alergi prin scaieti si nici macar ca-ti mai pasa. Obligatii nu aveam prea multe cat timp eram pici de 6-10 ani,  adunam dimineata iarba pentru porci si gaini, balega de cal si frunze de dovleac (pe care le amesecam dupa care faceam o tocatura in care se mai puneau tarate sau uruiala de porumb amestecat cu grau) pentru ratuste, scoteam gastele pe ulita si le alungam sa pasca cat mai departe de casa (se intorceau intotdeauna singure, seara), iar dupa astea puteam sa mergeam la joaca. Joaca pe vremea aia insemna sa tragem cu arcul sau cu prastia, ni le confectionam singuri, elasticul  nu prea era de gasit, asa ca camerele de bicileta erau la mare cautare, ieseau niste prastii grozave din ele. Trageam  in special dupa gugustiuci si porumbei, iar cand ne saturam de “vanatoare”, incepeam “razboaie” intre ulite, totul era permis si nu de putine ori se lasa cu capete sparte, cucuie si vanatai de toata frumusetea. Asta era dimineata, ca dupa amiaza se mergea de obicei la furat. Asa era obiceiul, mergeam pe rand, la piersici, caise, lubenita, pepeni galbeni, cirese, zmeura, struguri, prune si naiba mai stie ce, dar in fiecare zi la altceva. Furat inseamna si cand mergeam sa luam din fructele bunicilor, ai nostri aveau o livada de peste o suta de ciresi, soiul pietroase, erau mari, negricioase si cat se poate de dulci. Niciodata nu duceam fructe acasa. Fiecare isi facea “burta” (adica manca pana se satura) si ne vedeam de treaba, probabil ca de asta eram lasati in pace. Mergeam de capul nostru oripeunde aveam chef, nu ne tinea nimeni seama, iar daca se intampla sa ne ratacim prin sat, atat ne invarteam si umblam pana dadeam de vreo ulita cunoscuta, asa se face ca de mici am stiut mereu ca-n palma tot satul.
Astea erau activitatile de zi, ceva munca, apoi joaca si zbenguiala cat cuprindea. Seara, cica socializam. Ne adunam cate zece douazeci de oameni, fiecare aducea ce putea de acasa (puteai sa vii si cu mana goala, nimeni nu tinea cont), vin, seminte, cate un pui  sau un iepure pe care-l puneam pe jar, faceam focul, rupeam din tutunul insirat pe garduri (asa se usca tutunul, se insirau frunzele pe sfoara si stateau atarnate pe garduri pana se uscau) si ne faceam “tigari foi “, pufaiam si povesteam, cu randul si doar daca ni se parea ca avem  ceva  interesant sau hazliu de povestit.
Cand ne saturam de piscaturile tantarilor si ni se facea somn, mergeam acasa, mai infulecam cate ceva, ne spalam (in lighean, cu apa rece din fantana), si la culcare cu noi. Televizor aveau bunicii  dar nu prea aveam  la ce sa ne uitam. Telefon era “cu comanda”, adica, eram conectati la centrala satului, nu puteam sa apelam direct pe cineva, ci vorbeam cu o opertatoare si-i spuneam numarul de telefon cu care vroiam sa ne faca legatura. Se vorbea rar la telefon, cam o data la doua saptamani, mai povesteam cu parintii si cam asta era tot.
Dupa ce am trecut de zece ani, s-au cam dus vremurile cu joaca, cam tot ce tinea de bunicii din Craiova inseamna munca,  de la  plantatiile de tutun , pana la sapat la randuri kilometrice de porumb, cules sute de kilograme si tone de rosii, aredi, vinete, cirese, lubenita iar mai apoi  stateam cu zilelele si noptile in piata pana vindeam tot ce culesesem.
Intotdeauna, masa de seara era mai imbelsugata, asta si pentru ca, dimineata, fiecare imbuca la repezeala niste branza cu rosii sau ceva rece, nu gatea nimeni, iar la amiza mancam de obicei din pachet, asa ca, doar seara ramenea timp pentru mancare gatita. In timp ce barbatii “citeau” cateva galeti/ulcele cu vin (bunica-mio o avut ani de zile in care nu s-o atins de apa, facea in fiecare an intre trei si cinci mii de litri de vin, pana si noi, copiii, primeam vin cand mergeam la sapa, niciodatat apa, insa nu stiu sa spun de ce) bunica-mea facea “turte” (ca un fel de lipii, doar ca mai groase si mult mai gustoase, fie simple fie umplute cu cartofi)  sau panie in test, cocea ardei din care faceam “ciusca” sau ii puneam cu niste rosii si usturoi peste un pui, si iesea un ostropior de ne lingeam degetele (ficatul de pui si pipota se faceau cu sare pe jar sau pe plita sobei, grozav de bune) si castroanele pana la luciu. Mancam la o masuta mica, cred ca avea maxim treizeci de cm inaltime, nu aveam portii, fiecare manca cat apuca, exceptie facand bunica mea, care nu manca niciodata la masa cu noi (si nu doar ea, ci toate femeile din sat pe la care am fost), ci intoteauna dupa ce mancau toti ceilalti si dupa ce strangeau si  faceau curat. Din cate am inteles, barbatul  avea toate drepturile, iar femeia cu obligatiile.
Paine se gasea de cumparat, daca bine tin minte, pe cartela, cu portia, miercurea. Aveam dreptul  la cateva paini, paini pe care, daca ajungeam sa ne facem timp sa mergem sa le cumparam, le dadeam de obicei porcilor, asta pentru ca, pe de o parte era ieftina, pe de alta parte nu se compara cu cea facuta de casa. In general, oamenii din zona munceau pe rupte, beau de stingeau, si pana si cel mai sarac om din sat avea un acoperis deasupra capului si mereu ce sa puna pe masa.

Cand o sa ies io la pensie ...

De cand ma stiu mi se strepezeau dintii cand auzeam oamenii cum povesteau despre cat de frumos viseaza  pensionarea. Mie mi se pare o tampenie sinistra, visatul asta la frumusetea pensionarii.

De obicei sunt doua cazuri  de vise umede cu si despre pensionare, primul caz, oamenii se gandesc ca  isi vor permite sa faca ce-si doresc, odata cu iesirea la pensie,  asta pentru ca nu mai au presiuni pecuniare, al doilea caz, se gandesc ce bine va fi cand o sa lustruiasca menta si o sa frece tiparaul toooata ziulica.
In primul caz, mi se pare destul de simplu si de logic sa cauti sa faci ceea ce-ti place cat mai repede cu putinta, nu sa astepti pensionarea pentru asa ceva. Adica, iti place sa mesteresti la lemn, fa-te tamplar, iti plac animalele, incearca sa te angajezi la o ferma (sau bucatar, daca-ti plac mai in sange) sau fa-ti o canisa, un pet shop, fa-te oengurist sau alte prostii de gen.

Pentru ambele cazuri, mai exista si posibilitatea “pensionarii” pe fonduri proprii, adica, trage cat poti tu de tare, unu, doi, zece ani, cati moasa-sa pe gheata ii nevoie, si fa-ti singurel pensia, nu astepta sa devii un mos basinos dependent de cateva sute de lei amarate de la stat. Cunosc cativa oameni care si-au inchiriat apartamentele si si-o permis in felul asta sa se pensioneze si sa faca ce-si doresc, adica, sa se ocupe de albine mergand cu rulota pe unde au chef, sa se mute la tara si sa tina pe langa o casa tot ce doreste muschiul lor, sau doar sa dospesca fara a face altceva decat sa se uite la televizor.

Poate ca-s io defect si vad lucrurile gresit din cauza ca era sa dau dunga de cateva ori pana acum, poate ca din cauza asta judec gresit si-mi pare mie ca putem foarte bine sa dam dunga in orice zi si-n felul asta ar fi posibil sa nu mai apucam sa facem ce ne place. Poate ca-s tot defect cand ma gandesc ca, la 68 de ani (sau cat moasa-sa pe gheata o mai fi varsta de pensionare la barbati), nu mai suntem (aia care mai apuca, ca mie-mi pare enorm 68) decat niste mosi basinosi si plangaciosi, care se vaita toata ziua cat de tare ii dor incheieturile, ce probleme mai au cu hemoroizii, cate pastile pentru nisip la vezica si la rinichi trebuie sa inghita zilnic si  alte rahaturi d’astea sinistre. Poate ca nu-s destul de rabdator asa ca incerc sa fac acum (cat inca mai pot) ceea ce-mi place.

Cum pana mea sa balesti la faptul ca o sa ajungi un  sclerozat  care de abia  isi mai taraste pieile, care nu mai ii in stare sa iubeasca (adanc si apasat) nici macar cu viagra si-i nu mai poate face cate un chef, un scaldat in curul gol de 1 mai sau te miri ce alte mici minunatii de genul asta, care-ti mai coloreaza cat de cat viata. Cum sa visezi “imi doresc sa fiu batran”?

Hai romales

Ca un constructor serios ce ma aflu, m-am apucat de construit cu drag si spor, ca doar o dat primavara in noi si constructorii is intr-un fel ca gazele, se apuca primavara de treaba de zici ca nu-i adevarat.
Organizarea o fost simpluta, gasit doi negri (negri in sensul ca baga munca fizica din greu, ca negri pe plantatii, nu ca-s colorati) si cu mine trei, lopeti, cazmale, panouri pentru cofrat, fier pentru armatura si ciment se gaseste pe la orice depozit, pisoc, balast si pietris ibidem, energizant pentru negri (adica bere) si vointa pentru mine cat cuprinde, si cam asta o fost.
Lasand la o parte faptul ca am tras la betoane mai ceva decat  un sclav pe plantatie, ca preparam (la betoniera) si turnam betoane si noaptea la lumina farurilor, rezultatele s-or concretizat prin faptul ca mi s-o cam lungit mainile, am facut febra musculara si m-am cam bronzat. Ca efect secundar, gardul din beton dinspre drum ii  terminat si arata destul de bine.
Toate bune si frumoase pana cand o venit la mine un bastinos din zona (cam negricios, la propriu) cum ca suntem aproape vecini si ca ar trebui sa ne ajutam, ca daca vreau sa-mi las din materiale sau din utilaje la el, "nu-i problema, maca-ti-as" ba dimpotriva, ma ajuta cu mare drag si placere. Iar io, ma uitam ca vitelul la tiganul cel degraba saritor, si nu reuseam sa pricep de unde atata drag interetnic. Asta pana m-o lamurit (aproape) vecinul "Ca daca ma uit mai bine la tine, si tu esti cam negru."
In felul asta, pana la sfarsitul verii, parca vad ca o sa ajung sa-l aud pe fi'miu cum striga la usa "Mami, hai deschide tu, ca-i un tigan la usa!", asa cum o patit un fost coleg (dupa o luna intreaga de santier cu soare si vant din plin).  Tetrailes bahtalo sau come si dice!

Soc si groaza!

Dragi mei cititori (da, amandoi), cu greu mare imi trag rasuflarea si incerc sa-mi linistesc emotiile, asta pentru a va putea imartasi groaznica experienta prin care tocmai am trecut.
De cand ma stiu, am fost o fire destul de tare, am trecut prin multe grozavii si rar mi s-o intamplat sa ma pierd cu firea, ba mai mult, jumatatea mai buna  ma cearta destul de des ca-s insensibil pe anume laturi, ca lucruri care ar misca si ar incalzi pana si o tinichea, pe mine ma lasau neclintit si rece.
Oricat de otelos si calit as fi, atat pisic cat si fizic, n-am putut sa ma abtin si sa nu ma cutremur din toate incheieturile in fata grozaviei de astazi. Mi s-au muiet genunchii, mi-o pierit glasul cel putin un sfert de ora si, parca, un val sangeriu cu negru mi s-o asternut peste vedere. Imaginea de groaza imi staruie si acum in minte, intr-un colt intunecat al baii, chircit, rece si cat se poate de hidos, zace al nostru cantar care indica nouasopt  de kilograme! Sunt socat, trist si nepermis de bomflau.
Pusca si cureaua lata, io care aveam de obicei saptezeci si cinci  de kilograme, soc si groaza c-am facut-o lata. Cat de greu poate sa fie sa tii o cura de slabire? Lasand placinta cu mere a jumatatii la o parte (ca i-am zis, daca mai coace asa  ceva, ii in risc maxim de divort), cine se poate lasa de fumat, trebuie sa se poata lasa si de ingrasat si se poate apuca de slabit. Am zis.

Dobitarzii

Stie cineva de ce-si doresc  oamenii copii? Treaba cu vrutul copiilor m-o frecat destul de mult, adanc si apasat, doar ca, dupa ce am ajuns sa am doi, nu am mai avut timp de frecusurile astea. Asta pana cand am vazut (corect cred ca ar fi - am citit) cum se agita o ceva femeie ca-i deosebit de rau sa faci copii si-i una dintre cele mai mari prostii, iar parintii sunt de fapt niste dobitoci retarzi. Lasand la o parte faptul ca isteata si-o numit din start  parintii  ca fiind niste dobitoci, rezultatul prostiei lor fiind chiar dansa, mie mi-o fracturat (putin, pe margini, nu de tot) logica. Adica, stai asa,  si io-s dobi si  'tard? Nu prea ma simt (nu foarte des, iar cand ma simn, nu din cauza copiilor), asa ca, firesc si normal mi se pare sa apelez la argumente. Spunea isteata ca:  copiii  sunt aspri urlatori, mari consumatori de energie si resurse - lucruri cu care sunt perfect de acord, cu mentiunea ca, galagiosi sunt pana pe la 2-3 ani, iar mari consumatori de energie si foarte mult timp sunt pana pe la 6-7ani (depinde de cum ti-i educi). Neavand copii,  rezulta ca-ti ramane mult mai mult timp (si resurse) pentru tine, lucru cu care iarasi sunt perfect de acord, insa, automat ai fi mai intelept (prin faptul ca-ti directionezi resursele catre tine, si nu catre altii) si mai stabil emotional, pentru ca nu-ti toaca, aia mici, creierii - lucru care-i discutabil.
Plecand de la cele de mai sus, rezulta ca oamenii care nu fac copii, au anumite avantaje, insa tot nu-mi reiese de ce oamenii care au copii ar fi dobitoci. Lasam la o parte faptul ca, oricine sufla si bate in taste, face lucrul asta tocmai pentru ca cineva o hotarat sa renunte la avantajele de mai sus. Sa n-aud de  tampeniile emoiste, cum ar fi faptul ca bate-n taste ii de fapt un chin iar viata ii 'nasjpa', asta pentru ca mi se pare axiomatic ca atat timp cat (ra)sufli, merita sa treci prin toate ale vietii, iar daca  nu-i de trait, bagi doo cutii de somnifere, dai drumul  la gaz, ura! si la mirosit ghioceii pe la radacina.
Nu ma leg si nu-s in masura sa ma iau de partea in care se spune ca "ti-a fost daruita viata, daruieste si tu la randul tau", mi se pare o tampenie, cred ca, mai degraba, tine strict de alegeri personale. Mi se pare deplasat sa spui ca faci copii pentru ca "ti-a fost daruita viata", mars ma,  sau ca aia care fac sau nu fac copii se gandesc mai intai la cate miliarde de suflete sunt pe planeta. Ii vorba de alegeri personale si, atat cei care fac copii cat si cei care nu fac copii, nu-s nici de condamnat nici de laudat.
Pana acum,  din partea femeii am reusit sa vad parte din sacrificiile pe care trebuie sa le faci ca si parinte, si ar rezulta ca, ai doar dezavantaje, fara sa vina ceva  la schimb care sa compenseze.
Mi-ar placea sa aud parerile parintilor, cu argumente clare si concrete, care-s avantajele de a fi parinte. Lasand la o parte ca i-am intrebat pe vreo cativa si, tot ce au reusit sa-mi spuna o fost ca-i greu de descris, da' ii grozav de simtit, oha (adica lipsa) avantaje, da' o gramada de iubire. Dam  la o parte aiureala cu cana de apa adusa la batranete de catre copii, si cam la asta s-o rezumat raspunsurile parintilor: multa iubire, asta primesti daca  devii parinte. Bun, stiu ca-i delicat si dificil de definit iubirea, nu-i palpabila, nu-i masurabila, moasa-sa pe gheata de iubire, pana la urma, poti sa-ti iubesti  partenerul/rii de viata cat de mult, adanc si apasat vrei, fara sa fii nevoit sa faci sacrificiile pe care le fac parintii sau, poti sa-ti iubesti cainlele, capra, camila sau cele doozeci de  pisici cu care traiesti, nu? Nu.
Copiii iti ofera, in primul rand, stabilitate emotionala, adica, ii iubesti neconditionat, toata viata ta de parinte. Daca ii cineva in stare sa explice si de ce, as fi recunoscator, eu nu-s in stare sa-mi explic de ce, dar stiu sigur ca parintii mei asta au simtit si simt, la fel cum  exact asta simt si  io pentru copiii mei.
Unii zic ca asta-i mecanismul de perpetuare al speciei, ca tocmai 'recompensa' sub forma de stabilitate emotionala si iubire neconditionata fac ca parintii sa treaca fara probleme peste sacrificiile impuse de cresterea copiilor, la fel cum mecanismul asta face ca, pana in sase ani (perioada in care aloci cele mai multe resurse cresterii), copii sa fie nepermis de simpatici, deosebit de 'smotocibili', 'alintabili' si 'pupacibili', cacaturi de ori vomiti ori dai in diabet cand le auzi.
Gandindu-ma mai bine, mi se pare oarecum hazliu ca cei care-si dau cu parerea despre cum ii sa fii parinte, n-or fost niciodata pusi in postura de a fi, pe cand, parintii, au trecut prin ambele, si au termen de comparatie.
In contuzie si de incheiere, daca  anumite persoane considera ca, a face sacrifiicii si a oferi din resursele tale oamenilor la care tii sunt  caracteristici specifice retarzilor si dobitocilor, nu-mi ramane decat sa ma declar unul.

Reducerea volumetrica a cornetelor nazale prin radiofrecventa si moasa-sa pe gheata

Io pe cand am fost mic, am fost tare rau, da' rau-rau, pe-atat de rau, incat mi-am rupt nasul  doar de trei ori. Drept urmare, s-o facut la fel de sinuos precum un drum de munte. Bun, asa am ajuns la deviatie de sept, da' faptul asta nu m-o impiedicat sa folosesc clarinetu' la respirat.
Acu' vreo cativa ani, am inceput sa nu mai pot sa bag aer prin amusinator. Jumatatea mai buna, ca sa ma duc pe la doctori, sa-mi faca si sa-mi dreaga pe moasa-sa pe gheata numa' sa sesfunde organu', pentru ca, altfel,  in timp, amusinatorul infundat posibil sa duca la probleme cu inima. Iau trimitere pentru O.R.L. si plec io la capitala, ca Pacala in targ. Nimeresc la un  doctor care da verdictul scurt, deviatie de sept, ma bate scurt pe umar, imi zice ca-mi face doua injectii in nas, cum ar veni, pregatitoare operatie si, hotaraste ca-s norocos, in cateva zile ma opereaza. In momentul in care mi-o facut injectiile in nas (cate una pe o parte), mi-o dat lacrimile - instant - de durere. Pusca si cureaua lata, mai putin durea cand imi rupeam nasu alt'data. Imi da o bucatica de tifon si ma tipa acasa, cum ca sa vin saptamana viitoare, la operatie. Si asa ies io nauc, cu lacrimile siroind pe fata, cu o bucatica de tifon care nu facea fata sangelui ce picura din nas, de se uita lumea la mine ca la urs.
Intre timp, s-o facut ca o aparut ceva urgente si n-am mai avut timp sa ajung la operatie, iar ami apoi, nu stiu cum de s-o facut ca nici nu prea m-o mai framantat problema. Asta pana de vre-un an, jumate, vreme din care o inceput sa ma doara gatul. Incerc io un tratament, doo, altele, la un doctor, doi, trei, nimic. Durerea statea la mine in gat si nici macar nu i se rupea de doctori si tratamente. Dupa ce s-o incercat cu fel de fel de buline si injectii (bucuria jumatatii, printre altele, o fost si asistenta prin spital, si grozav ce-i mai place sa bage ace in oameni) cu rezultate nule, s-o ajuns la concluzia ca trebuie sa-i facem loc aerului sa treaca prin amusinator, poate in felul asta se curata mai bine gatul si dispar drerile. Doar ca, de data asta, nu s-o mai legat de deviatia de sept, ci s-o hotarat ca reducem cornetele nazale ca sa desfundam conductele de  aerisire.
Toata treaba o durat pana-n 15 minutele. Cam zece minute am stat cu ceva mese cu anestezic prin conductele amusinatorului, dupa care, mi-or mai dat cu putin spray cu ceva anestezic, iar apoi, in cinci minute m-o gadilat cu ceva tepusa (care-i de fapt un electrod cu doua ace), aia fiind toata treaba cu reducerea cornetelor prin radiofrecventa.Mi s-o spus sa nu-mi suflu nasul, sa nu fac baie, si alte mici maruntisuri d'astea de-ti mai coloreaza viata. Cam o ora si jumatate m-o frecat ceva arsura, partial dureros, partial sacaitor, cu vagi urme de creieri durerosi. Norocul meu si inspiratia mea o fost ca n-am ascultat de doctor si mi-am suflat nasul. Dupa ce am scos cate un cheag frumusel din fiecare nara, disconfortul si durerea au disparut in proportie de 90%. Si uite asa am ajuns sa  fiu  fericit.
Toata treaba  fost o banalitate si zic ca merita facuta, chiar daca clarinetul nu functioneaza la capacitate, macar intra si iese aerul pe acolo si, implcit dorm deja ceva mai bine. In contuzie, acolo unde ii cazul, treaba asta cu reducerea cornetelor nazale merita facuta cu varf si indesat, fiind o metoda putin invaziva si aproape nedureroasa.

Di ce?

S-o dus sufletului cura mea de slabire. O clipit jumatatea de doo ori, si bam, jumatate de tava de prajitura cu mere o disparut in imensitatea burtii din dotare.
Cand o vazut rezultatul, nici n-o indraznit sa mai clipeasca, nu de alta, da' era sigura ca daca mai clipeste de doo ori, dispare si restul de prajitura.

Batandu-ma pe burta, ma intreb de ce s-or fi inventat prajiturile cu mere si de ce naiba or fost facute atat de bune. Singura explicatie logica ar fi ca, cineva, ii uraste pe bomflaii care se tin serios de cate o cura de slabire.