32

Ronald Belford "Bon" Scott, nascut in 9 Iulie 1946 – decedat in 19 Februarie 1980.
L-am 'vazut' pe Bon Scott ca fiind un munte de nepasare, nepasare fata de micilie griji care macina zi de zi, oamenii de rand, griji care nu se lipeau sub nici o forma de el. Direct si spontan, un rocker in adevaratul sens al cuvantului sau, cel putin, ceea ce se intelegea la vremea respectiva in a fi rocker, si anume, libertate.
Whole Lotta Rosie, dementa pura in ceea ce inseamna solouri de chitara de la 3:25 pana la 5:20.
Ride On Bon.

Pauza

Multumesc mult de tot celor doi cititori ai mei (pentru rabdare mai ales), nu-s prea sigur de ce ati venit pe aici, da' stiu ca mi-o prins bine.
Cum nu mi se pare ca am scos ceva de luat in seama si cum nici especial n-am reusit sa fiu (plus faptul ca m-am facut mai lenes), zic ca-i cazul sa-mi dau o pauza de si de pe interneti.
Cotobrel Carabostes over and out.

10,15 ...

... ani. Ani de cand sunt jumatatea jumatatii mele. Au trecut (deja) 15 ani de cand ne impartim. Maine se implinesc 10 ani de cand am ne-am casatorit. Unii spun ca-i mult, altii ca-i putin, io spun ca-i frumos si nu mi se pare nici mult, nici putin.
15 ani in care ne-am iubit, ne-am ajutat, ne-am respectat, am tras cat am putut de mult pentru celalalt si pentru sine deopotriva, ne-am certat, ne-am intepat, dar nu ne-am batut niciodata joc unul de altul. Daca am invatat ceva din astia 15 ani de relatie? Clar ca am invatat. Am invatat ca poti sa iubesti o persoana toata viata, fara nici o problema, insa a fi indragostit nu-i tot una cu a iubi. Cred ca daca nu m-as indragosti periodic de jumatatea mea mai buna, as putea sa o iubesc toata viata fara nici o problema, insa nu stiu daca am rezista mult timp impreuna. Norocul meu este ca ma indragostes iar si iar de jumatatea mea. Nu am habar de ce mi-i atat de draga, da mi-i tare, tare draga. Nu am habar daca mai avem inca 15 ani in fata, dar stiu sigur ca suntem norocosi si, oricine, daca are norocul sa-si intalneasca jumatatea, daca se poate indragosti iar si iar si daca comunica cu jumatatea, poate fi fericit.
Sa fiti iubiti, fericiti si cat mai des indragostiti.

Domnitele

Mie unul mi-o fost dragi de cand ma stiu, si dragi cred ca o sa-mi fie cat oi fi. Nu stiu cum sa zic mai bine, da lucru mai fain pe lumea asta, precum domnitele, nu cred sa se existe sau sa fi existat vreodata. Zau, daca as fi trait intr-o lume in care n-ar fi existat domnite, io muream de plictiseala, da nu oricum, ci repede de tot.
Fara ele, chiar daca am invata sa inmugurim sau sa ne dividem, am fi degeaba si al fi al naibi de plciticos, cred ca sinuciderile din plictiseala ar fi la ordiea zilei. Deci, daca eram melc, ma tipam sub prima masina pe care o vedeam !!!
Mai sunt berberi care-mi spun ca trebuie sa strangem randurile, sa fim uniti, sa tinem unii cu altii, adica, noi, barbatii cu barbatii, ca-s nustiucum si ca daca spun lucruri de gen se poate intelege ca tin cu domnitele. Sa ne fie clar, DA!, tin cu domnitele, mi-s dragi de ma topesc si n-as putea fara ele si, pana la urma, asa cum bine spunea ...

Especial

Sunt zile in care sunt de-a dreptul idiot, cam ca si astazi, zau asa, imi vin o grmada de idei si, nu de putine ori, mai ca-mi vine sa le flutur, sa le arat cui pofteste, poate le-o ajuta, cumva, la ceva.
Mai mult de atat, mai demult, chiar le aratam, le fluturam, le puneam intr-un coltisor, coltisor pe care incercam sa-l arat celor care credeam ca ar fi interesati sa se uite, sa ma corecteze sau sa vada cum sa faci sau sa treci mai asuor prin si peste anumite situatii, sa analaizam si sa tragem contuzii ... asta ... concluzii. Din toata treaba asta m-am ales cu clipe faine petrecute cu oameni faini (IRL, clipele faine petrecute cu oamenii faini), ceva antrenament la scris, bunadispozitie, ceva nervisori si vagi urme de cheaguri pe vene si, cu atat mai mult, banuiala cu care pornisem la scris prin si pe interneti (scris insemnad comentarii si aberatii prin ungerele blegosferei) si anume, faptul ca mult prea multi dintre noi ne luam mult prea in serios, fara rost, behaind truisme si incercand sa spunem lucruri care au mai fost spuse si intelese mult mai bine si in mai multe feluri pana la noi, o devenit mai mult decat o banuiala.
Mormane intregi de gunoaie pe interneti, cu scriituri si aberatii care se vor ceva minunatii scoase de oameni care au impresia (macar la un moment dat) ca-s speciali. Chiar daca ne inchipuim ca suntem speciali, de regula, nu suntem. Cred ca-s foarte foarte foarte rare maomentele in care reusim sa fim oarecum speciali si sa scoatem din noi ceva de luat in seama, la fel cum sunt foarte foarte foarte rari oamenii care sunt speciali si, din cauza muntilor de gunoi de pe interneti (munti de gunoi pe care fiecare ii vede mai mult sau mai putin valorosi, ba chiar sub forma hartistica ori de nestemate), ajung sa fie descoperite mai greu (sau chiar deloc) lucrurile care ar putea sa conteze, care ar avea ceva deosebit, care ar putea sa ajute.

Repetitie

Ma gandesc la mine si la parintii mei, in mare parte ma regasesc in ceea ce sunt ei, la fel imi vad si piciul, este parte din mine si parte din jumatatea mea. Peste doo zile o sa implineasca opt ani, pana acum, am avut mare noroc, ca fire, ii seamana mai mult jumatatii dar, are momente la care parca m-as vedea in oglinda, si atunci, imi doresc cat mai mult sa nu-mi semene la fel cum imi doresc sa nu-i seaman tatalui meu. Mai mult sau mai putin, ca vrem sau nu vrem, ca ne place sau nu ne place, suntem parte din ceea ce sunt parinti nostri si, din pacate, mi se pare ca uitam prea des partea asta.

Parca n-as prea vrea sa stiu ce-i in mintea piciului astuia.

Lucruri care se fac dar nu se spun II

3. Inmormantari. Lasam la o parte ametitii care "vaneaza" inmormantarile, care povestesc despre cum a fost la Y sau la Z, care-s prezenti de multe ori chiar daca nu cunosc pe cineva, aia-s difecti, io asa cred. M-am batut tot mai des de aiureli de gen "io nu ma duc la inmormantari/nu-mi plac inmormantarile". Ba, voi va auziti ce spuneti? Cui pana mea de carabus obosit ii plac inmormantarile? Cred ca orice om sanatos la cap nu poate sa spuna ca-i plac inmormantarile. Nu vad cum naiba sa-ti placa, ca atare, nu vad de ce naiba sa spui asa ceva, e o treba care vine se la sine. Nu te duci la o inmormantare pentru ca-ti place (cum naba sa-si placa sa vezi un om mort si zeci de oameni plangand?), doh, daca iti pasa de cei care au pierdut un om drag, te duci sa-i sustii, sa-i sprijini, sa-i ajuti sa treaca mai usor peste pirdere, sa suporte mai usor durerea, conteaza orice sprijin, din pacate, stiu. Fie te duci sa le fii alaturi si sa-i sustii pe cei dragi, fie nu te duci, da nu vii cu aiureli de gen "Nu-mi plac inmormantarile", nici unui om sanatos la cap nu-i plac.