marți, 19 martie 2013

In care sunt rau, hain, cu suflet mic si negru in cerul gurii, sau invers

Mie mi-o fost dragi dintotdeauna animalele si, dintre toate, cel mai mult cred ca m-am ocupat de caini. Atat timp cat am crescut caini am facut tot ce mi-o fost in putinta sa-i cresc in conditii cat mai bune. Am trecut prin mai toate, parvoviroze (in vremea aia nu erau vaccinuri), leptospiroze, scleroze, hepatita infectioasa si moasa-sa pe geata, ca-s o gramada. Am pierdut caini, si nu puteam sa nu ma intreb (cand gaseam cate unul otravit) ce fel de om ar putea sa mearga atat de departe incat sa-i faca sa treaca prin chinuri groaznice (cele mai crunte mi se pareau cazurile de sticla pisa bagata in mancare), astfel incat moartea parea o binecuvantare. Ei bine, acum nu prea ma mai framanta lucrurile astea,  dar mi-au ramas prioritatile, adica, orice ar fi, niciodata n-am pus si nu voi pune  un caine/orice animal mai presus de om.
Oricat de negru in cerul gurii as fi, anumite lucruri imi par extrem de simple si nu inteleg de ce moasa-sa pe gheata trebuie sa le complicam, sa le rasucim cu jumatati de masura si sa le rastalmacim. Io mananc carne, port  imbracaminte si incaltaminte din pieile animalelor,  mai bine spus, io ucid animale. Da, stiu, nu suna bine, dar asta-i adevarul adevarat si jur ca nu-s  mandru de chestia asta, dar nici nu ma feresc sa o recunosc, incepand cu gainile pe care le taiam de mic copil, am omorat si iepuri (genocid cu pestii), serpi, curcani, porumbei, miei, caini, pisoi si naiba mai stie ce. Chiar si  acum, de fiecare data cand trebuie sa tai cate o gaina sau un iepure, mi-i  parca si mai greu,  nu chiar la fel de greu cum imi era cand trebuia sa-mi duc cate unul dintre caini sa fie eutanasiat, insa nu-i usor. Si asta ar fi motivul pentru care parca i-as intelege pe oamenii care militeaza pentru drepturile animalelor, oricare ar fi alea. Insa mi-i greu sa inteleg faptul ca cainele ii mai animal decat alte animale. Scuze de doi bani, cum ca daca ii de mancat, animalul poate fi omorat fara nici o problema. Cacat. Vulpile sunt de mancat? Jderii? A, nu, le folosim blana. Asa,si?  Te pomenesti ca nu se mai fac pantofi  din piele de caine? Ursii, leii, lupii? A, pai doar in cazuri speciale  ii omoram, cand mananca oamini si mai stiu io ce. A, dublu rahat cu apa rece, cainii de pe strada nu mananca oamini?
Pentru toti degeneratii asti care vor  fonduri pentru salvarea sogazilor de Ciamurlia, a troglozaurilor de Viperesti si a maidanezilor uriasi de Romania, nu am decat un calduros si clasic "Mereti ma in Croatia!" (in frumoasa statiune), mor oameni de foame sau muscati de caini in timp ce unii de prin alte tari alearga de descreierati sa salveze cate o ratusca, facandu-i nu stiu ce operatie pe cord deschis plus nu stiu ce rahat de tratamente. Io recunosc deschis ca-s difect, in timp ce-i faceau operatia  ratustei, ma gandeam cati bani costa minunea aia de interventie si de ce mortii ma-sii ai pacientii  prin spitale noastre n-au parte nici prin vis de genul de tratamente aplicate animalelor prin alte tari si cum as fi pus linistit toate ratele pe varza cu portocala in clont!
Sa importam chinezi si vitnamezi, zic.

Anunt de importanta cosmica!

Intrerupem activitatea de pe minunata pajiste pentru a atrage atentia ca niste rockeri din frumoasa urbe numita Bistrita, se intreaba cine-si bate joc de noi si, totodata, incearca sa se dumireasca privitor la legatura aproape simbiotica dintre frisca de vaca si Slobozia. Sau nu?

Asteptam piscoturile, masa, dansul  si pupaturile de rigoare.