miercuri, 16 mai 2012

Amestecate

Dupa cum spuneam, constructor fiind de soi (chiar daca nu-s civilist), imi construiesc casa. Avand io pricipiile de baza si stiind sa-mi calculez incarcarile si sa-mi dimensionez structurile in functie de incarcari, n-am probleme la fundatii, stalpi, centuri, planseu sau sarpanta, insa ma poticnesc cand ii vorba de finisaje sau aspecte legate de estetica, chestii care tin mai mult de alegeri personale si mai deloc de principii de rezistenta. Unde nu stiam cum ii cu tinciul, rigipsul ori cu gleturile, il intrebam pe goagal. Unde nu stiam cum ii cu instalatiile, cu sobele ori cu alte minunatii de gen, iar il intrebam pe goagal. Ma trimitea goagal asta pe la o gramada de bloguri, bloguri pe care gaseam, de regula, de la dua  pana la noua poze, insotite de explicatii precum: "fundatia la mine", "armarea lu' fundatie"; "placa peste parter", si da-i iar cu poze, creierii-mi sangerau.
Un detaliu nu dadeau si ei, manca-le-as pozele lor cu blog frumos cu tot, o dimensiune, un element dupa ce naiba sa te ghidezi. Si ma gandeam io in mintea mea cea mica si intunecata, ca las'  ca-mi fac io casa, pun si poze si pun si detalii. Mie imi place sa invat si sa fac din cat mai multe, asa ca, incercam sa aflu cum se tencuieste cat mai bine, cum montezi rigipsul perfect, cum scoti zidaria cat mai plana si sa reziste cat mai bine la incarcari, detalii care m-ar ajuta sa-mi supraveghez mai bine cei doi "mesteri" cu care lucrez, pentru ca daca ii sa n-am incredere in cineva, ala va fi intotdeauna "mesterul" roman. Mi-am comandat pana si documentatii de specialitate, mare-mi fu dezamagirea, doua trei vorbe, descris la repezeala procedeul si foarte vag spre deloc tehnologia si in rest balarii. Lipsa informatii. Ca exemplu, as fi vrut sa stiu si io cum se tencuieste fara sa faci "stalpisori" din tencuiala ci cu stalpi de ghidaj metalici, cum ii mai bine sa-i prinzi pe zidarie, cum scoti colturile cat mai drepte la tencuiala (da, stiu, sunt de cumparat "coltare" sau cum pana mea le spune, da' nu mi-i destul), nimic, lipsa. Si iarasi imi ziceam, pun io poze si detalii.
Lucrarea mi-i inceputa, iar poze n-am facut deloc, da' deloc deloc deloc. Gandindu-ma la cum am lucrat pana acum, parca mi-i si rusine sa fac poze si sa le urc aici. Mi-i clar ca-i foarte probabil ca detaliile despre cum imi fac io casa, sa nu ajute nici o persoana, da sa zicem ca poate ma ajuta pe mine sa tin minte ce aiureli am facut.
Asadar, facandu-mi io casa doar parter si neavand incarcari mari (in sensul ca planseul nu o sa-mi fie din beton armat, ci din grinzi lamelare - lemn stratificat), am ales solutia fundatiilor izolate (unii meseriasi numindu-le "cuzineti"). Am ales fundatiile izolate din doua motive, primul fiind dat de faptul ca incaracarile cele mai mari sunt in dreptul stalpilor, iar  al doilea motiv ii dat de faptul ca se face economie.
Mai precis, am 12 stalpi, asa ca, mi-am facut 12 fundatii izolate in dreptul fiecarui stalp, fundatiile find de 1m/1m/1m.  In felul asta am avantajul ca am intrat cel putin 20- 30 de cm in terenul bun de fundare (sub adancimea de inghet -dezghet de 70-80 cm) si mai e si faptul ca se preiau mai bine incarcarile din dreptul stalpilor, avand un "bloc" compact si masiv sub fiecare stalp. Daca as fi facut "talpa moarta" ar fi insemnat sa torn betoane pe toata lungimea fundatiilor,  ar fi fost destul de scump sa intru cu ea la 1m adancime (de regula se construieste pe o latime de cca 50-60 de cm cu adancimea de 80 de cm) , iar betonul  dintre stalpi nu ar fi preluat cine stie ce incarcari. Asa ca, in loc de cca 28 de mc  de beton (cat mi-ar fi trebuit pentru "talpa moarta"), am turnat 12 mc in fundatiile izolate.  Fundatiile le-am sapat manual impreuna cu un muncitor intr-o zi si jumatate (el mai mult si io mai putin), o iesit mai bine decat  daca as fi facut sapatura mecanizata (asta pentru ca am scos toate marginile drepte). Am taiat plasa  sudata de diamentru 6 mm si de 1m latime/1m lungime si am montat-o cam pe la jumatatea  fiecarei fundatii sapate (in plan orizontal),  plasa de care am ancorat cate patru bare  PC52 de diametru 12 pentru a ma "lega" cu fundatia propriuzisa de fundatiiile izolate. Betonul l-am facut B100 (BC7,5) la betoniera (de 165 de litri, pentru ca cele de 120 imi par cam mici, iar betonierele de 180 de litri imi par cam mari si cam greu de manevrat, iar capacitatea utila la o betoniera de 165 de litri ii undeva pe la 90-100 de litri, ceea ce usureaza dozajul), in doua zile, trei oameni ne-am descurcat fara probleme cu 12 mc de beton.  Daca nu as fi gasit sa cumpar destul de ieftin niste travese de cale ferata, intre fundatiile izolate as fi turnat un strat de betont de egalizare de 10-15 cm, asta pentru ca, fundatia (fundatiile continue, armate, de deasupra solului), sa nu fie turnata direct pe pamant intre fundatiile izolate. M-am chinuit putin  cu traversele insa, dupa ce-am sapat (cca 18 cm, atat are o travesa de cale ferata inaltimea ) si am compactat binne pamantul, le-am asezat numai bine intre fundatiile izolate si am scapat de stratul de beton de egalizare (si stiu ca traversele pot sa preia orice fel de incarcari din grinzile armate).
Carcasele de armatura mi-s pregatite (cate 6 bare de PC52 de Ø 12 cu etrieri OB37 de Ø6 de 50/30cm) si mai ramane sa cofrez, sa montez armatura pe pozitie si sa torn fundatiile (60/40 cm, stiu ca-s putin supradimensionate, stiu ca-i destul de mare gradul de acoperire cu beton de 5cm - mergea si 2,5, insa am nevoie de inaltime sa ma ridic cat de cat mai multisor de la sol, iar 3mc de beton in plus nu-i un cost prea mare). Etrierii i-am pus din 20 in 20 de cm, iar fier mi-o intrat la fundatie (cu tot cu etrieri) doar  0,8 to,  ceea ce-i destul de putin. Betonul din fundatiile continue armate o sa-l achizitionez de la o satatie de betoane, asta pentru ca am de facut 12mc intr-o zi la betoniera ii cam mult, plus faptul ca am nevoie de un beton cat mai omogen. In mod normal as turna B150 (BC 10), insa cum diferenta de pret de la statie  este  doar de 10 lei/mc intre B150 si B200, chiar daca poate ii risipa, sa fie B200.
Poate ca o sa reusesc sa fac si poze, sa la le urc pe langa descrierile cu evolutia constructiei. Mai ramane sa ma motivez, pentru ca ma zbat sa inteleg de ce ma incapatanez sa scriu pe aici si mi se pare ca-i mai placut sa lenevesc sau sa citesc ce scriu altii, decat sa-mi storc io neuronul. Uneori imi trec prin minte tot felul de idei sau intamplari hazlii si, daca nu le uit pana ajung la computer, stau si ma gandesc daca are rost sa le intind pe aici, si cu cat ma gandesc mai mult la ele, cu atat mai mult imi dau seama ca nu-s in stare sa le exprim asa cu ar trebui si, nici nu-mi mai par hazlii. Aseadar, caut muze, concentrare si capacitatea de a descreti fruntile.

duminică, 13 mai 2012

Cum o fost pe vremea mea I

In cele de mai jos, incerc sa descriu atat cat am putut sa vad si sa pricep din realitatea vremurilor prin care am trecut, si asta nu neaparat pentru ca ar conta, ci macar pentru a-mi fi mai usor sa-mi aduc aminte. Nu intentionez sa subliniez ca anumite parti ar fi fost mai bune sau mai rele in trecut, ci incerc sa stabilesc niste puncte de reper.

Primele mele amintiri sunt de pe cand aveam  patru ani. Franturi de imagini si de stari, cum ar fi  un borcan de zece litri cu cativa gupi in el (mi se parea cel mai frumos lucru posibil), senzatia de libertate data de faptul ca parintii ne lasau afara fara oprelisti, limitele ne erau date fix de curajul nostru de a ne aventura pe strazi necunoscute sau pe o creanga ceva mai inalta din  plopul din fata blocului. Nu am habar daca parintii se temeau sau nu sa ne lase singuri afara, stiu doar ca nu aveau de ales.
Ai mei erau constructori, plecau dimineata la munca si veneau seara, asa ca, de multe ori, veneam de la gradinita cu fratele meu si ne jucam prin fata blocului pana sosea unul din parinti acasa. Asta pana prin ’76, cand taica-mio  si-a cumparat masina (dacia 1300),  si ne mai aducea cateodata cu masina de la gradinita. Odata cu masina, au venit la pachet si vacantele la bunicii din partea mamei, la peste cinci sute de km de orasul in care locuiam. Drumul pana in satul bunicilor era mereu un prilej de bucurie, asta pentru ca, pe de o parte ne bucuram de drum, vedeam Targu Mures (pana in ’89, era singurul oras de unde puteam sa cumparam aproape orice fel de pesti de acvariu, si nu  din magazine, pentru ca nu erau pe vremea aia, de la un crescator particular), Sighisoara, Sibiu, ca mai apoi sa zgaim ochii pe Valea Oltului, iar pe alta parte ne distram grozav la bunici. Cum in vremea aia erau putine masini, traficul era lejer (destul de rar se punea problema depasirilor  si niciodata nu tin minte sa fi asteptat in coloana in afara de barierele de la intersectiile cu calea ferata), asa ca nu aveam nici un stres, ne opream pe unde aveam chef si ne permiteam sa cascam ochii dupa pofta.
Ajunsi in satul bunicilor, la cativa km de Craiova, primul lucru pe care il faceam era sa ne dam jos incaltarile. Ne mai incaltam doar daca mergeam in oras sau cand plecam inapoi acasa. In rest, toata vacanta umblam desculti. Dupa o zi ~ doua de umblat descult, te obisnuiai si puteai sa alergi prin scaieti si nici macar ca-ti mai pasa. Obligatii nu aveam prea multe cat timp eram pici de 6-10 ani,  adunam dimineata iarba pentru porci si gaini, balega de cal si frunze de dovleac (pe care le amesecam dupa care faceam o tocatura in care se mai puneau tarate sau uruiala de porumb amestecat cu grau) pentru ratuste, scoteam gastele pe ulita si le alungam sa pasca cat mai departe de casa (se intorceau intotdeauna singure, seara), iar dupa astea puteam sa mergeam la joaca. Joaca pe vremea aia insemna sa tragem cu arcul sau cu prastia, ni le confectionam singuri, elasticul  nu prea era de gasit, asa ca camerele de bicileta erau la mare cautare, ieseau niste prastii grozave din ele. Trageam  in special dupa gugustiuci si porumbei, iar cand ne saturam de “vanatoare”, incepeam “razboaie” intre ulite, totul era permis si nu de putine ori se lasa cu capete sparte, cucuie si vanatai de toata frumusetea. Asta era dimineata, ca dupa amiaza se mergea de obicei la furat. Asa era obiceiul, mergeam pe rand, la piersici, caise, lubenita, pepeni galbeni, cirese, zmeura, struguri, prune si naiba mai stie ce, dar in fiecare zi la altceva. Furat inseamna si cand mergeam sa luam din fructele bunicilor, ai nostri aveau o livada de peste o suta de ciresi, soiul pietroase, erau mari, negricioase si cat se poate de dulci. Niciodata nu duceam fructe acasa. Fiecare isi facea “burta” (adica manca pana se satura) si ne vedeam de treaba, probabil ca de asta eram lasati in pace. Mergeam de capul nostru oripeunde aveam chef, nu ne tinea nimeni seama, iar daca se intampla sa ne ratacim prin sat, atat ne invarteam si umblam pana dadeam de vreo ulita cunoscuta, asa se face ca de mici am stiut mereu ca-n palma tot satul.
Astea erau activitatile de zi, ceva munca, apoi joaca si zbenguiala cat cuprindea. Seara, cica socializam. Ne adunam cate zece douazeci de oameni, fiecare aducea ce putea de acasa (puteai sa vii si cu mana goala, nimeni nu tinea cont), vin, seminte, cate un pui  sau un iepure pe care-l puneam pe jar, faceam focul, rupeam din tutunul insirat pe garduri (asa se usca tutunul, se insirau frunzele pe sfoara si stateau atarnate pe garduri pana se uscau) si ne faceam “tigari foi “, pufaiam si povesteam, cu randul si doar daca ni se parea ca avem  ceva  interesant sau hazliu de povestit.
Cand ne saturam de piscaturile tantarilor si ni se facea somn, mergeam acasa, mai infulecam cate ceva, ne spalam (in lighean, cu apa rece din fantana), si la culcare cu noi. Televizor aveau bunicii  dar nu prea aveam  la ce sa ne uitam. Telefon era “cu comanda”, adica, eram conectati la centrala satului, nu puteam sa apelam direct pe cineva, ci vorbeam cu o opertatoare si-i spuneam numarul de telefon cu care vroiam sa ne faca legatura. Se vorbea rar la telefon, cam o data la doua saptamani, mai povesteam cu parintii si cam asta era tot.
Dupa ce am trecut de zece ani, s-au cam dus vremurile cu joaca, cam tot ce tinea de bunicii din Craiova inseamna munca,  de la  plantatiile de tutun , pana la sapat la randuri kilometrice de porumb, cules sute de kilograme si tone de rosii, aredi, vinete, cirese, lubenita iar mai apoi  stateam cu zilelele si noptile in piata pana vindeam tot ce culesesem.
Intotdeauna, masa de seara era mai imbelsugata, asta si pentru ca, dimineata, fiecare imbuca la repezeala niste branza cu rosii sau ceva rece, nu gatea nimeni, iar la amiza mancam de obicei din pachet, asa ca, doar seara ramenea timp pentru mancare gatita. In timp ce barbatii “citeau” cateva galeti/ulcele cu vin (bunica-mio o avut ani de zile in care nu s-o atins de apa, facea in fiecare an intre trei si cinci mii de litri de vin, pana si noi, copiii, primeam vin cand mergeam la sapa, niciodatat apa, insa nu stiu sa spun de ce) bunica-mea facea “turte” (ca un fel de lipii, doar ca mai groase si mult mai gustoase, fie simple fie umplute cu cartofi)  sau panie in test, cocea ardei din care faceam “ciusca” sau ii puneam cu niste rosii si usturoi peste un pui, si iesea un ostropior de ne lingeam degetele (ficatul de pui si pipota se faceau cu sare pe jar sau pe plita sobei, grozav de bune) si castroanele pana la luciu. Mancam la o masuta mica, cred ca avea maxim treizeci de cm inaltime, nu aveam portii, fiecare manca cat apuca, exceptie facand bunica mea, care nu manca niciodata la masa cu noi (si nu doar ea, ci toate femeile din sat pe la care am fost), ci intoteauna dupa ce mancau toti ceilalti si dupa ce strangeau si  faceau curat. Din cate am inteles, barbatul  avea toate drepturile, iar femeia cu obligatiile.
Paine se gasea de cumparat, daca bine tin minte, pe cartela, cu portia, miercurea. Aveam dreptul  la cateva paini, paini pe care, daca ajungeam sa ne facem timp sa mergem sa le cumparam, le dadeam de obicei porcilor, asta pentru ca, pe de o parte era ieftina, pe de alta parte nu se compara cu cea facuta de casa. In general, oamenii din zona munceau pe rupte, beau de stingeau, si pana si cel mai sarac om din sat avea un acoperis deasupra capului si mereu ce sa puna pe masa.

miercuri, 2 mai 2012

Cand o sa ies io la pensie ...

De cand ma stiu mi se strepezeau dintii cand auzeam oamenii cum povesteau despre cat de frumos viseaza  pensionarea. Mie mi se pare o tampenie sinistra, visatul asta la frumusetea pensionarii.

De obicei sunt doua cazuri  de vise umede cu si despre pensionare, primul caz, oamenii se gandesc ca  isi vor permite sa faca ce-si doresc, odata cu iesirea la pensie,  asta pentru ca nu mai au presiuni pecuniare, al doilea caz, se gandesc ce bine va fi cand o sa lustruiasca menta si o sa frece tiparaul toooata ziulica.
In primul caz, mi se pare destul de simplu si de logic sa cauti sa faci ceea ce-ti place cat mai repede cu putinta, nu sa astepti pensionarea pentru asa ceva. Adica, iti place sa mesteresti la lemn, fa-te tamplar, iti plac animalele, incearca sa te angajezi la o ferma (sau bucatar, daca-ti plac mai in sange) sau fa-ti o canisa, un pet shop, fa-te oengurist sau alte prostii de gen.

Pentru ambele cazuri, mai exista si posibilitatea “pensionarii” pe fonduri proprii, adica, trage cat poti tu de tare, unu, doi, zece ani, cati moasa-sa pe gheata ii nevoie, si fa-ti singurel pensia, nu astepta sa devii un mos basinos dependent de cateva sute de lei amarate de la stat. Cunosc cativa oameni care si-au inchiriat apartamentele si si-o permis in felul asta sa se pensioneze si sa faca ce-si doresc, adica, sa se ocupe de albine mergand cu rulota pe unde au chef, sa se mute la tara si sa tina pe langa o casa tot ce doreste muschiul lor, sau doar sa dospesca fara a face altceva decat sa se uite la televizor.

Poate ca-s io defect si vad lucrurile gresit din cauza ca era sa dau dunga de cateva ori pana acum, poate ca din cauza asta judec gresit si-mi pare mie ca putem foarte bine sa dam dunga in orice zi si-n felul asta ar fi posibil sa nu mai apucam sa facem ce ne place. Poate ca-s tot defect cand ma gandesc ca, la 68 de ani (sau cat moasa-sa pe gheata o mai fi varsta de pensionare la barbati), nu mai suntem (aia care mai apuca, ca mie-mi pare enorm 68) decat niste mosi basinosi si plangaciosi, care se vaita toata ziua cat de tare ii dor incheieturile, ce probleme mai au cu hemoroizii, cate pastile pentru nisip la vezica si la rinichi trebuie sa inghita zilnic si  alte rahaturi d’astea sinistre. Poate ca nu-s destul de rabdator asa ca incerc sa fac acum (cat inca mai pot) ceea ce-mi place.

Cum pana mea sa balesti la faptul ca o sa ajungi un  sclerozat  care de abia  isi mai taraste pieile, care nu mai ii in stare sa iubeasca (adanc si apasat) nici macar cu viagra si-i nu mai poate face cate un chef, un scaldat in curul gol de 1 mai sau te miri ce alte mici minunatii de genul asta, care-ti mai coloreaza cat de cat viata. Cum sa visezi “imi doresc sa fiu batran”?