Cum o fost pe vremea mea I

In cele de mai jos, incerc sa descriu atat cat am putut sa vad si sa pricep din realitatea vremurilor prin care am trecut, si asta nu neaparat pentru ca ar conta, ci macar pentru a-mi fi mai usor sa-mi aduc aminte. Nu intentionez sa subliniez ca anumite parti ar fi fost mai bune sau mai rele in trecut, ci incerc sa stabilesc niste puncte de reper.

Primele mele amintiri sunt de pe cand aveam  patru ani. Franturi de imagini si de stari, cum ar fi  un borcan de zece litri cu cativa gupi in el (mi se parea cel mai frumos lucru posibil), senzatia de libertate data de faptul ca parintii ne lasau afara fara oprelisti, limitele ne erau date fix de curajul nostru de a ne aventura pe strazi necunoscute sau pe o creanga ceva mai inalta din  plopul din fata blocului. Nu am habar daca parintii se temeau sau nu sa ne lase singuri afara, stiu doar ca nu aveau de ales.
Ai mei erau constructori, plecau dimineata la munca si veneau seara, asa ca, de multe ori, veneam de la gradinita cu fratele meu si ne jucam prin fata blocului pana sosea unul din parinti acasa. Asta pana prin ’76, cand taica-mio  si-a cumparat masina (dacia 1300),  si ne mai aducea cateodata cu masina de la gradinita. Odata cu masina, au venit la pachet si vacantele la bunicii din partea mamei, la peste cinci sute de km de orasul in care locuiam. Drumul pana in satul bunicilor era mereu un prilej de bucurie, asta pentru ca, pe de o parte ne bucuram de drum, vedeam Targu Mures (pana in ’89, era singurul oras de unde puteam sa cumparam aproape orice fel de pesti de acvariu, si nu  din magazine, pentru ca nu erau pe vremea aia, de la un crescator particular), Sighisoara, Sibiu, ca mai apoi sa zgaim ochii pe Valea Oltului, iar pe alta parte ne distram grozav la bunici. Cum in vremea aia erau putine masini, traficul era lejer (destul de rar se punea problema depasirilor  si niciodata nu tin minte sa fi asteptat in coloana in afara de barierele de la intersectiile cu calea ferata), asa ca nu aveam nici un stres, ne opream pe unde aveam chef si ne permiteam sa cascam ochii dupa pofta.
Ajunsi in satul bunicilor, la cativa km de Craiova, primul lucru pe care il faceam era sa ne dam jos incaltarile. Ne mai incaltam doar daca mergeam in oras sau cand plecam inapoi acasa. In rest, toata vacanta umblam desculti. Dupa o zi ~ doua de umblat descult, te obisnuiai si puteai sa alergi prin scaieti si nici macar ca-ti mai pasa. Obligatii nu aveam prea multe cat timp eram pici de 6-10 ani,  adunam dimineata iarba pentru porci si gaini, balega de cal si frunze de dovleac (pe care le amesecam dupa care faceam o tocatura in care se mai puneau tarate sau uruiala de porumb amestecat cu grau) pentru ratuste, scoteam gastele pe ulita si le alungam sa pasca cat mai departe de casa (se intorceau intotdeauna singure, seara), iar dupa astea puteam sa mergeam la joaca. Joaca pe vremea aia insemna sa tragem cu arcul sau cu prastia, ni le confectionam singuri, elasticul  nu prea era de gasit, asa ca camerele de bicileta erau la mare cautare, ieseau niste prastii grozave din ele. Trageam  in special dupa gugustiuci si porumbei, iar cand ne saturam de “vanatoare”, incepeam “razboaie” intre ulite, totul era permis si nu de putine ori se lasa cu capete sparte, cucuie si vanatai de toata frumusetea. Asta era dimineata, ca dupa amiaza se mergea de obicei la furat. Asa era obiceiul, mergeam pe rand, la piersici, caise, lubenita, pepeni galbeni, cirese, zmeura, struguri, prune si naiba mai stie ce, dar in fiecare zi la altceva. Furat inseamna si cand mergeam sa luam din fructele bunicilor, ai nostri aveau o livada de peste o suta de ciresi, soiul pietroase, erau mari, negricioase si cat se poate de dulci. Niciodata nu duceam fructe acasa. Fiecare isi facea “burta” (adica manca pana se satura) si ne vedeam de treaba, probabil ca de asta eram lasati in pace. Mergeam de capul nostru oripeunde aveam chef, nu ne tinea nimeni seama, iar daca se intampla sa ne ratacim prin sat, atat ne invarteam si umblam pana dadeam de vreo ulita cunoscuta, asa se face ca de mici am stiut mereu ca-n palma tot satul.
Astea erau activitatile de zi, ceva munca, apoi joaca si zbenguiala cat cuprindea. Seara, cica socializam. Ne adunam cate zece douazeci de oameni, fiecare aducea ce putea de acasa (puteai sa vii si cu mana goala, nimeni nu tinea cont), vin, seminte, cate un pui  sau un iepure pe care-l puneam pe jar, faceam focul, rupeam din tutunul insirat pe garduri (asa se usca tutunul, se insirau frunzele pe sfoara si stateau atarnate pe garduri pana se uscau) si ne faceam “tigari foi “, pufaiam si povesteam, cu randul si doar daca ni se parea ca avem  ceva  interesant sau hazliu de povestit.
Cand ne saturam de piscaturile tantarilor si ni se facea somn, mergeam acasa, mai infulecam cate ceva, ne spalam (in lighean, cu apa rece din fantana), si la culcare cu noi. Televizor aveau bunicii  dar nu prea aveam  la ce sa ne uitam. Telefon era “cu comanda”, adica, eram conectati la centrala satului, nu puteam sa apelam direct pe cineva, ci vorbeam cu o opertatoare si-i spuneam numarul de telefon cu care vroiam sa ne faca legatura. Se vorbea rar la telefon, cam o data la doua saptamani, mai povesteam cu parintii si cam asta era tot.
Dupa ce am trecut de zece ani, s-au cam dus vremurile cu joaca, cam tot ce tinea de bunicii din Craiova inseamna munca,  de la  plantatiile de tutun , pana la sapat la randuri kilometrice de porumb, cules sute de kilograme si tone de rosii, aredi, vinete, cirese, lubenita iar mai apoi  stateam cu zilelele si noptile in piata pana vindeam tot ce culesesem.
Intotdeauna, masa de seara era mai imbelsugata, asta si pentru ca, dimineata, fiecare imbuca la repezeala niste branza cu rosii sau ceva rece, nu gatea nimeni, iar la amiza mancam de obicei din pachet, asa ca, doar seara ramenea timp pentru mancare gatita. In timp ce barbatii “citeau” cateva galeti/ulcele cu vin (bunica-mio o avut ani de zile in care nu s-o atins de apa, facea in fiecare an intre trei si cinci mii de litri de vin, pana si noi, copiii, primeam vin cand mergeam la sapa, niciodatat apa, insa nu stiu sa spun de ce) bunica-mea facea “turte” (ca un fel de lipii, doar ca mai groase si mult mai gustoase, fie simple fie umplute cu cartofi)  sau panie in test, cocea ardei din care faceam “ciusca” sau ii puneam cu niste rosii si usturoi peste un pui, si iesea un ostropior de ne lingeam degetele (ficatul de pui si pipota se faceau cu sare pe jar sau pe plita sobei, grozav de bune) si castroanele pana la luciu. Mancam la o masuta mica, cred ca avea maxim treizeci de cm inaltime, nu aveam portii, fiecare manca cat apuca, exceptie facand bunica mea, care nu manca niciodata la masa cu noi (si nu doar ea, ci toate femeile din sat pe la care am fost), ci intoteauna dupa ce mancau toti ceilalti si dupa ce strangeau si  faceau curat. Din cate am inteles, barbatul  avea toate drepturile, iar femeia cu obligatiile.
Paine se gasea de cumparat, daca bine tin minte, pe cartela, cu portia, miercurea. Aveam dreptul  la cateva paini, paini pe care, daca ajungeam sa ne facem timp sa mergem sa le cumparam, le dadeam de obicei porcilor, asta pentru ca, pe de o parte era ieftina, pe de alta parte nu se compara cu cea facuta de casa. In general, oamenii din zona munceau pe rupte, beau de stingeau, si pana si cel mai sarac om din sat avea un acoperis deasupra capului si mereu ce sa puna pe masa.