duminică, 17 aprilie 2011

Inteleg pe naiba

In conditiile in care ce bagi pe gura iti curge printr-o gaura din burta, te numesti urgenta. Care gaura in burta se datoreaza unei operatii de cancer la stomac, urmata de eventratie care s-a rezolvat printr-o noua operatie in care s-a pus o plasa de sustinere de 30x30 cm, operatie in urma careia o zona cu diametrul de cca 5 cm nu s-a mai inchis. Asta timp de trei ani. Plasa din dreptul gaurii s-a oxidat si s-a "ars" pana nu a mai ramas nici urma din ea. La fel s-a intamplat si cu o bucata din intestinul subtire, ajungandu-se in felul asta la fistula si in situatia ca ce intra pe gura sa iasa prin burta.
Pot sa inteleg ca-i posibil sa nu mnanci nimic vreme de doua saptamani si sa-ti astepti randul pentru a fi operat, doua saptamani in care se pierd 10kg si devii anemic. Pot sa inteleg ca nu se inchide plaga din urma operatiei si pierzi o gramada de sange si devii si mai anemic. Ma chinui sa inteleg de ce se ajunge sa cosi un pacient "in viu", fara nici un fel de anestezie. Nu pot sa pricep, nu pot sa inteleg si nu pot sa cuprind, de ce nu s-a luat in seama diabetul si anemia severa.
Dupa doua saptamani de la operatie, cand a devenit clar ca plaga nu se mai inchide, am facut din proprie initiativa cateva teste pentru determinarea glicemiei, iar la cca. 220 -240 mg/dl, incepe sa devina logic de ce nu se inchide plaga. Pot sa inteleg ca dupa primul tratament initiat pentru scaderea glicemiei, s-a ajuns de la 220-240 mg/dl la 300 mg/dl, se mai intampla ca organismul sa nu reactioneze cum trebuie la un medicament, ba mai mult, sunt justificate oarecum si reactii adverse precum tulburarile de tranzit care nu dor ca duc la deshidratare, dar accentueaza starea de anemie si demineralizarea.
Pot sa inteleg si faptul ca am asteptat mai bine de cinci ore in fata UPU, dupa care s-a ajuns la internare la sectia de 'medicina interna', dar nu pot sa inteleg de ce nu ni s-a spus nimic, nici macar o vorbulita chioara, asta in urma rugamintilor, atat la UPU cat si la "Medicina interna". Ma chinui sa inteleg de ce nu poate fi scazuta glicemia macar la un 160mg/dl, de ce medicul de diabet-nutritie mi-a spus sa revin doar peste trei luni, de ce trebuie intervin pentru a ajunge la un chirurg, de ce nu pronunta nimeni cuvantul magic "avivare".
Imi spun ca am inceput sa obosesc si sa-mi pierd rabdarea, insa cand ma gandesc la omul care trece prin toate astea, ajung de ma bufneste plansul si sa-mi fie rusine pentru intelegerile si ne/intelegerile mele.