sâmbătă, 15 septembrie 2012

Aberand

Uneori mi se intampla sa-i invidiez pe credinciosi (nu invidie rautacioasa si pizmasa ca el di ce are si io nu, ci  invidie de genul ca mi-ar placea si mie sa am), idiferent in ce cred ei, atat timp cat chiar cred si nu se indoiesc. Mereu am crezut ca credinta ori o ai, ori nu o ai, nu poti sa ti-o "cultivi", mi se pare o absuditate sa gandesti ca gata, hai sa ma fac credincios, asa ca, uneori mi se intampla sa ma framante chestiunea. Dintre framantari, n-am putut sa nu remarc faptul ca, ori pe unde si oricat de izolati ar fi trait omi, cam toti si-o facut niste zei sau dumnezie ai lor, cam toti ajungeau cumva la ideea de viata dupa moarte. Mi-ar placea sa stiu de ce moasa-sa  pe gheata nu am aflat de genul de sotietate in care se crede ca ai dat dunga, si gata, asta-i tot sau, mai bine spus, nu mai ii nimic. N-am abar si probabil ca nici nu voi avea, da tot imi ramane o intrebare, daca nu suntem in stare sa ne bucuram  in si de viata asta, la ce buna alta?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu