Dobitarzii

Stie cineva de ce-si doresc  oamenii copii? Treaba cu vrutul copiilor m-o frecat destul de mult, adanc si apasat, doar ca, dupa ce am ajuns sa am doi, nu am mai avut timp de frecusurile astea. Asta pana cand am vazut (corect cred ca ar fi - am citit) cum se agita o ceva femeie ca-i deosebit de rau sa faci copii si-i una dintre cele mai mari prostii, iar parintii sunt de fapt niste dobitoci retarzi. Lasand la o parte faptul ca isteata si-o numit din start  parintii  ca fiind niste dobitoci, rezultatul prostiei lor fiind chiar dansa, mie mi-o fracturat (putin, pe margini, nu de tot) logica. Adica, stai asa,  si io-s dobi si  'tard? Nu prea ma simt (nu foarte des, iar cand ma simn, nu din cauza copiilor), asa ca, firesc si normal mi se pare sa apelez la argumente. Spunea isteata ca:  copiii  sunt aspri urlatori, mari consumatori de energie si resurse - lucruri cu care sunt perfect de acord, cu mentiunea ca, galagiosi sunt pana pe la 2-3 ani, iar mari consumatori de energie si foarte mult timp sunt pana pe la 6-7ani (depinde de cum ti-i educi). Neavand copii,  rezulta ca-ti ramane mult mai mult timp (si resurse) pentru tine, lucru cu care iarasi sunt perfect de acord, insa, automat ai fi mai intelept (prin faptul ca-ti directionezi resursele catre tine, si nu catre altii) si mai stabil emotional, pentru ca nu-ti toaca, aia mici, creierii - lucru care-i discutabil.
Plecand de la cele de mai sus, rezulta ca oamenii care nu fac copii, au anumite avantaje, insa tot nu-mi reiese de ce oamenii care au copii ar fi dobitoci. Lasam la o parte faptul ca, oricine sufla si bate in taste, face lucrul asta tocmai pentru ca cineva o hotarat sa renunte la avantajele de mai sus. Sa n-aud de  tampeniile emoiste, cum ar fi faptul ca bate-n taste ii de fapt un chin iar viata ii 'nasjpa', asta pentru ca mi se pare axiomatic ca atat timp cat (ra)sufli, merita sa treci prin toate ale vietii, iar daca  nu-i de trait, bagi doo cutii de somnifere, dai drumul  la gaz, ura! si la mirosit ghioceii pe la radacina.
Nu ma leg si nu-s in masura sa ma iau de partea in care se spune ca "ti-a fost daruita viata, daruieste si tu la randul tau", mi se pare o tampenie, cred ca, mai degraba, tine strict de alegeri personale. Mi se pare deplasat sa spui ca faci copii pentru ca "ti-a fost daruita viata", mars ma,  sau ca aia care fac sau nu fac copii se gandesc mai intai la cate miliarde de suflete sunt pe planeta. Ii vorba de alegeri personale si, atat cei care fac copii cat si cei care nu fac copii, nu-s nici de condamnat nici de laudat.
Pana acum,  din partea femeii am reusit sa vad parte din sacrificiile pe care trebuie sa le faci ca si parinte, si ar rezulta ca, ai doar dezavantaje, fara sa vina ceva  la schimb care sa compenseze.
Mi-ar placea sa aud parerile parintilor, cu argumente clare si concrete, care-s avantajele de a fi parinte. Lasand la o parte ca i-am intrebat pe vreo cativa si, tot ce au reusit sa-mi spuna o fost ca-i greu de descris, da' ii grozav de simtit, oha (adica lipsa) avantaje, da' o gramada de iubire. Dam  la o parte aiureala cu cana de apa adusa la batranete de catre copii, si cam la asta s-o rezumat raspunsurile parintilor: multa iubire, asta primesti daca  devii parinte. Bun, stiu ca-i delicat si dificil de definit iubirea, nu-i palpabila, nu-i masurabila, moasa-sa pe gheata de iubire, pana la urma, poti sa-ti iubesti  partenerul/rii de viata cat de mult, adanc si apasat vrei, fara sa fii nevoit sa faci sacrificiile pe care le fac parintii sau, poti sa-ti iubesti cainlele, capra, camila sau cele doozeci de  pisici cu care traiesti, nu? Nu.
Copiii iti ofera, in primul rand, stabilitate emotionala, adica, ii iubesti neconditionat, toata viata ta de parinte. Daca ii cineva in stare sa explice si de ce, as fi recunoscator, eu nu-s in stare sa-mi explic de ce, dar stiu sigur ca parintii mei asta au simtit si simt, la fel cum  exact asta simt si  io pentru copiii mei.
Unii zic ca asta-i mecanismul de perpetuare al speciei, ca tocmai 'recompensa' sub forma de stabilitate emotionala si iubire neconditionata fac ca parintii sa treaca fara probleme peste sacrificiile impuse de cresterea copiilor, la fel cum mecanismul asta face ca, pana in sase ani (perioada in care aloci cele mai multe resurse cresterii), copii sa fie nepermis de simpatici, deosebit de 'smotocibili', 'alintabili' si 'pupacibili', cacaturi de ori vomiti ori dai in diabet cand le auzi.
Gandindu-ma mai bine, mi se pare oarecum hazliu ca cei care-si dau cu parerea despre cum ii sa fii parinte, n-or fost niciodata pusi in postura de a fi, pe cand, parintii, au trecut prin ambele, si au termen de comparatie.
In contuzie si de incheiere, daca  anumite persoane considera ca, a face sacrifiicii si a oferi din resursele tale oamenilor la care tii sunt  caracteristici specifice retarzilor si dobitocilor, nu-mi ramane decat sa ma declar unul.