marți, 5 august 2025

Banci si credite 2

Citeam o postare si niste comentarii legate de imprumuturi si obligatiile care rezulta din imprumuturi. Autorul subliniaza faptul ca ipostaza cea mai multumitoare pentru el este cea in care nu depinde de nici un imprumut, cea in care isi poate baga linistit oricand picioarele in munca - daca asa are el chef sau daca nu ii convine ceva. Io-s ca foca cand vine vorba de aspectul asta, pentru ca fix asta am facut eu toata viata mea, cand nu mi-a mai convenit un job, am plecat fara sa ma uit inapoi.

In abordarea asta ajuta imens sa nu ai tinichele legate de coada (rate/imprumuturi) sau macar o rezerva pe care stii ca te poti baza linistit cateva luni. Asa ca, in ultimii 25 de ani, am avut grija sa nu ma mai inham la imprumuturi, cand toti colegii mei isi faceau imprumuturi pentru apartamente eu preferam sa investesc intr-o mica afacere cu PC-uri si ulterior in afacerea jumatatii mai bune. Iar aspectul asta mi-a permis sa imi schimb locul de munca de 5 ori in acesti 25 de ani.

Si de fiecare data cand am plecat de la un loc de munca, nu am avut nici o apasare, si asta pentru ca nu eram legat de nici un fel de rata, aveam tot timpul o rezerva pe care ma bazam si care imi asigura cel putin un an, fara griji, la fel cum ma bazam si inca ma mai bazez pe faptul ca pot sa imi gasesc cel putin cateva locuri de munca in secunda 2 daca anunt ca sunt disponibil. Am cateva institutii si cateva firme private care m-ar angaja ieri, daca s-ar putea, si cam toate pe posturi de conducere si salarii cel putin decente.

Si acum vine partea in care sunt tentat, dupa mult timp, sa imi bag gatul in lat si sa ma inham la un credit pentru locuinta juniorului. Tentatia vine din faptul ca banii se vor ieftini, adica este foarte posibil sa avem inflatia cat casa poporului si probabil ca ar fi o afacere buna sa ma folosesc de banii bancii.

Tot la motive intra si faptul ca in 2023 si 2024 guvernul ne-a futut pana in maduva oaselor, au dat doua OUG pentru reducerea cheltuielilor bugetare (OUG 90 din 27/10/2023 si OUG 107 04/09/2024 - asa au inteles cretinii cu Ciorlax in frunte sa reduca deficitul bugetar), rezultatul fiind ca s-au amanat platile din partea autoritatilor cu cca 6 luni (in fiecare an), pentru serviciile prestate. Luni in care eu am platit salariile si darile catre stat la timp. De unde? Din rezerva proprie, din propriul buzunar.

Asa ca am fost tentat sa apelez la banii bancilor ca sa stiu ca o sa am asigurata in continuare rezerva proprie ca sa stiu ca am asigurate salariile angajatilor macar pentru o jumatate de an, si ca sa pot sa ii cumpar locuinta juniorului. Daca as mai fi avut 30 de ani, poate cred ca mi-as fi bagat gatul in lat la un imprumut pe 5-10 ani, dar in conditiile de acum, voi merge tot pe varianta fara credite, prefer sa strang cureaua dar macar sa stiu ca nu sunt la mana bancilor.

Mai dau cu sapa pe plantatie si adun mai multi bani, mai conduc taraboantele mele vechi de 20 de ani ca nu-i cazul sa schimb masinile acum, il mai hingheresc pe ala micu vreo cateva luni in chirie si felul asta raman la cea mai sanatoasa relatie pe care as putea sa o am cu bancile, adica sa stam cat mai departe unii de altii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu