De Zaharia

Ce au in comun Ronnie Van Zant, Machiya (Wagakki Band) si Angelina Jordan, in afara de muzica? Pe langa talnetul incredibil pe care il au (avut), ar fi faptul ca au urcat pe scena desculti. Au facut si lucrul asta avand fiecare motivele proprii. Oricare le-ar fi/fost motivele (cei mai multi spun ca felul in care simti totul poate fi amplificat, iar Angelina a oferit si o versiune pentru aceasta alegere), imi place faptul ca nu le-a pasat sau a contat prea putin cum poate afecta acest aspect imaginea lor.

Daca maine am merge cu totii la munca desculti, am putea fi catalogati drept nebuni (poate mai putin in Australia, inteleg ca poate sa fie destul de obisnuit sa nu porti incaltaminte acolo). Eu am fost catalogat drept satanist sau nebun, sarakie sau naiba mai site cum. Partea buna este ca cei care ma cunosc nu ma judeca dupa aparente si stiu ca nu dau doi bani pe imaginea mea. Partea si mai buna este ca nici macar nu-mi pasa de cei care nu ma cunosc. Imi cumpar haine doar daca imi plac mie, nu ma intereseaza parerea cuiva pe tema. Chiar daca imagine mea poate sa fie considerata demodata, invechita, desueta, nu ma intereseaza, nu imi pasa si nu conteaza.

Si da, am avut momente cand m-am plimbat descult prin oras, este oarecum ridicol sa fie firesc lucrul asta oriune in natura (la plaja, la munte sau la ,,iarba verde") dar ridiculizat in mediul urban. La tara in Oltenia umblam de regula desculti, era ceva perfect normal si firesc. Iar incaltamintea are ca principal rol protejarea talpilor/picioarelor si umblatul descult are si unele avantaje (echilibru, forta si in anumite cazuri reducerea inflamatiilor).

Au spus-o altii mult mai bine decat mine, conteaza cel mai multe cum te vezi si cum te intelegi tu si cei dragi tie, cu tine. Va place? Bine. Nu va place? La fel de bine.

Lipitorul camataru'

Io de mic am fost prost cand o fost vorba de imprumuturi. Mai bine spus, cam toti care au apelat la ajutorul meu (prieteni, amici si chiar necunoscuti), de regula, l-au si primit. Imprumut mi-am dat de regula pana si ultimul leu.

Dupa ce ne-am angajat si eu si jumatatea mai buna, am reusit sa punem ceva bani deoparte si sa deschidem si cate o mica afacere de caciula. Asa ca cererile de imprumut sau ajutor au crescut, mereu se gaseau prieteni si amici care doareau sa mearga in concediu, sa-si cumpere cate ceva prin casa, sa imprumute o masina de la mine samd. I-am ajutat de regula pe toti, jumatatea mai buna mi-a reprosat de multe ori lucrul acesta, ca am preferat sa raman eu fara bani, sa aman concediul sau sa conduc o troaca veche de masina, doar ca sa ii ajut pe altii. Si de fiecare data i-am raspus ca bine ca suntem noi cei care ofera ajutorul, nu cei care il solicita.

N-am avut niciodata probleme sa ma trec pe locul doi cand imi cerea un prieten ajutorul. Vrei 5 mii de euro? Storceam cardurile (la care uneori plateam si dobanda, fara sa spun nimic) si il ajutam, amanam ce aveam de cumparat sau apelam la randul meu la parinti ma imprumute. Vrei masina, ia masina mea mai buna si circul eu cu o tigaie veche, ca nu sufar, am condus si Tico si Dacia 1310, nu am probleme. Dar cand s-a pus problema sa imi trec familia pe locul 2, deja se schimbau lucrurile. Sa aiba nevoie jumatatea de bani sau masina buna, pai imi strangeam datornicii de sorici, sa scada pretentiile, sa-si respecte intelegereile si sa se achite de datorii la timp.

Asa ca am vechime la sportul asta, ceva mai bine de 20 de ani de ajutat si de imprumutat bani si bunuri (nu am luat in viata mea un leu dobanda, si la fel nici macar un le pentru folosirea bunurilor, da?), si din toate lucrurile astea, am invatat cate ceva in perioada asta de timp. Am invatat ca unii pretuiau mai mult ajutorul dat de mine decat prietenia mea.

Sa ne fie clar, ajutorul inseamna ca o te oferi sa faci ceva cu toata inima si fara sa astepti ceva in schimb. De regula inseamna bucurie, bucuria de a sti ca poti sa faci bine. Si de fiecare data cand poti sa ajuti si simti bucurie, sunt sanse maxime sa faci bine ceea ce faci. Doar ca, in momentul in care ajuti cu cele mai bune intentii iar cel ajutat vine cu pretentii, cu cerinte suplimentare sau cu nemultumiri, deja se poate ca ajutorul respectiv sa nu mai fie ce trebuie.

Nu am fost niciodata nemultumit de ajutorul primit (pentru ca, da, din fericire am fost si eu de multe ori ajutat), ajutorul l-am primit deschis sau l-am refuzat politicos, dar nu am emis vreodata pretentii legate de ajutor. Vrei bani imprumut? Atat pot sa iti ofer si pentru cutare perioada de timp. Accepti sau refuzi, este atat de simplu. Au fost cazuri in care mi s-a spus ca e prea putin, ca ,,la banii tai ai putea sa imi dai dublu si ca suma si ca perioada". Inca unul care imi tine socoteala, nu am nevoie de asa ceva, un calduros mars la cacat. Am si datornici de la care stiu ca nu o sa imi mai recuperez banii vreodata, din fericire sunt sume mici 100-500 de euro, dar macar stiu ca am scapat de niste jeguri. Dar am si prieteni pe care i-am ajutat cu sume destul de mari si inca mai ajut.

Am si acum prieteni care vin sa doarma la mine. O noapte sau cateva nopti, nu conteaza. Ma intreba de regula din timp, pot sa vin sa dorm la tine x nopti? Clar, cu mare placere. Din fericire nu am avut cazuri in care sa nu-i convina patul, camera sau orice altceva. Pentru ca aia nu mai este prietenie, este exploatare.

Am avut si multe cazuri in care am fost nasi de cununie. Niciodata nu am avut vreo pretentie, ne-am dus cu placere unde am putut sa ajutam si din toate astea am ramas cu doua prechi de fini grozavi, prieteni (pentru mine chestia cu nasi si fini suna extrem de aiurea) pentru care am facut si as mai face extrem de multe cand a fost si daca va mai fi cazul.

O chestie oarecum simpatica, mi-am format o echipa de meseriasi care in ultimii 12 ani cred ca au lucrat mai mult de jumatate din anii respectivi pentru mine. Si foarte multi cunoscuti imi ,,cereau imprumut" respectiva echipa ca sa rezolve diverse chestii prin casa sau ca sa-si construiasca o anumita parte din casa. In conditiile in care ii rupeam de la munca de la mine, ca sa pot sa ii trimit dintre ei, de regula primeam multumiri. Au fost si cazuri in care imi bateau obrazul, ca vor altceva, ca nu le convine si-s nemultumiti de echipa mea, ca gaseau oricand mai buni. Asa ca ii rechemam instant la munca la mine. Rezultatul? Eu eram bulangiu, pentru ca mi-am permis sa ii rechem la muca la mine, trebuia sa ii mai las la ei. LOL

Cu masinile am avut doar trei esecuri, primul - aveam la vreamea respectiva o Solenta si un Polo iar cel care imi cere ajutorul pentru minimum 4 zile spune ca nu ii convine Solenta, pentru ca are consum mai mare si nu prea este confortabila, asa ca avea pretentia si insista sa ii imprumut Polo. Bravo, Patratel, cat de prost sa fiu sa ii dau lui intaietate in defavoarea jumatatii? Asa ca Polo a ramas la jumatatea mai buna si eu am scapat de un presupus prieten. Cazul doi in care i-am dat unui prieten un Punto o perioada de saptamana. Am suferit eu si jumatatea doar cu un Sirion la dispozitie, dar macar ne gandeam ca ajutam. Dupa o jumatate de an, am avut eu nevoie pentru o zi de una dintre cele trei masini ale lui, oricare, nu faceam nazuri, iar el mi-a raspuns ca ,,masina si sotia nu se dau". Ok, am mai scapat de o lipitoare. Cazul trei cu un prieten care dupa ce s-a suparat ca nu ii vand o masina de-a mea, imi batea obrazul ca de ce nu ma gandesc la siguranta lui, de ce sa fie jumatatea mai buna cu Ford si el cu Sirion. Bravo din nou, alt Patratel care se compara cu jumatatea mea si venea cu pretentii, in loc sa se compare cu mine. Un istet care se facea ca uita ca eu am umblat doua luni chiar cu Sirionul de care isi batea el pula, doar ca sa ii stiu in siguranta si sa le pot pune la dispozite un Polo. Cand jumatatea a ramas fara Ford pentru o perioada de timp, mi-am recuperat Polo si am inteles ca si pentru omul ala conta doar cat se poate folosi de ajutorul meu, atat si nimic mai mult. Iar in chestiile astea nu pot sa-i invinovatesc pe cei care vor sa profite de astfel de situatii, ci strict pe mine, pentru ca am fost prost sa accept. Am mai spus ca ipocrizia este pacatul meu preferat, cand e vorba de prieteni? LOL

Pentru toti cei care au pretentii legate de ajutorul meu si nu sunt capabili ori sa-l accepte ori sa-l refuze, inteleg ca sunt doar un prost de pe urma caruia trebuie sa profite. Asa ca am inceput sa fiu putin mai selectiv. Nu mai ajut cu imprumuturi daca simt ca nu e bine ce fac. Am invatat sa spun si NU, nu imi este usor, dar ma baze pe o logica simpla, eu as face ce fac ei? Daca raspunsul e nu, atunci nu ii mai ajut. Nu as comenta ca nu imi convine suma sau termenul pentru imprumutul oferit, ori accept ori refuz politicos, nu comentez ca imi pace sau nu imi place cazarea pusa gratuit la dispozitie, accept sau refuz politicos.

De curand a venit un amic sa-mi ceara o mie de euro imprumut. Imi explica faptul ca are bilete pentru concediu prin Spania rezervate de 6 luni si nu are bani de cheltuiala, ca nu poate sa piarda biletele si nici sa mearga fara bani de buzunar. De fumat - baga omul 2 pachete/zi, de baut baga zilnic cel putin bere sau vin, plus ceva iphone 16 in dotare. Asa ca am fost si eu taran si i-am spus ca daca s-ar fi lasat de fumat sau de baut, eventual daca si-ar lasa telefonul la amanet, nu mi-ar fi cerut mie bani imprumut. La care omul, foarte ofensat ,,ce ba, eu iti fac tie program cum sa-ti traiesti viata?" - i-am raspuns ca-i fair enough, daca nu imi mai cere bani imprumut, nici eu nu mai cometez pe tema. Asa am mai scapat de inca o lipitoare.

Asa am invatat ca daca primul reflex nu mai este sa-l ajut pe cel care imi cere ajutorul, atunci acea persoana clar nu imi este prieten. Poate sa nu imi fie prieten pentru ca fac eu ceva gresit sau pentru ca face persoana ceva gresit, asta cred ca ar conta mai putin, dar la primul semn la care va simtiti exploatati intr-o relatie de prietenie, atunci este cazul sa va evaluati cat mai serios relatia respectiva.

Cand prietenii va devin povara sau cand prietenii au pretentii legate de prietenia voastra (imi place sa cred ca nu am conditionat vreodata o prietenie), atunci aceia nu mai sunt prieteni. Pot sa existe (si cred ca este chiar indicat) discutii contradictorii, pot sa fie si certuri (pe orice teme, fotbal, politica si ce o mai fi) dar niciodata conditionari sau pretentii legate de o prietienie. Am auzit ,,nu m-ai ajutat destul" sau ,,nu m-ai ajutat cum as fi vrut eu" - chestii la care nici nu m-am gandit vreodata ca as putea sa le spun unui prieten, asa ca, direct, in astfel de cazuri un ,,mars la cacat!" este solutia care se impune.

Inca mai am prieteni (cei drept, mai putini decat degetele de la ambele maini) carora le-as acorda oricand intaietate in fata mea (nu si in fata familiei mele), prieteni pe care i-as ajuta oricand cu mare placere. Prietenii aceia nu i-am simtit vreodata ca pe o povara, pentru prietenii aia am lasat orice deoparte in secunda numarul unu in care mi-au cerut ajutorul.

Floare-albastra! Floare-albastra!

Mereu am avut probleme in a retine nume proprii si denumiri. Daca la gramatica ma descurcam decent pentru o perioada de timp (pana cand uitam ce reprezinta gerunziu sau participiu - si atunci o luam de la capat cu reinvatatul regulilor gramaticale - am avut in clasele IV - VIII un profesor foarte strict), la partea de literatura eram catastrofal. Imi placea si inca imi mai place sa citesc, desi se intampla tot mai rar si nu mai pierd noptile ca mai demult, doar din dorinta de a reusi sa termin mai repede de citit cate o carte.

Partea cea mai delicata cu cititul este ca uit de mai multe ori (pana cand apuc sa termin o carte) numele personajelor. Ajung pe la jumatatea cartii si trebuie sa merg inapoi sa vad cine era Thomas sau Mary (personaje secundare care au fost mentionate pana la jumatatea cartii de sute de ori, da? doar ca atentia mea de caras auriu ii uita de fiecare data dupa cate 10 pagini). Localitati, vai de capul meu, trebuie sa merg la inceputul cartii ca sa redescopar faptul ca Brighton este orasul unde locuieste eroul principal. Catastrofa mi se pare putin spus.

Istorie si geografie am invatat obligat, tot pe motive de profesori exigenti, uitam locatiile in maximum o saptamana dupa ce le invatam. Dar retineam fara probleme cifre, daca spui Cuza eu ma gandesc la 1820 -1873, daca spui rascoala ma gandesc imediat la 1907. Nici cu partea de poezie nu m-am impacat prea bine, nu mi-au placut niciodata poeziile lui Eminescu. Poate putin Bacovia si mai tarziu Edgar Allan Poe, dar in rest mi s-au parut niste siroposenii de care trebuia sa stau departe.

In schimb mi-au placut matematicile. Toate. Algebra, aritmetica, analiza, geometrie (inclusiv geometria descriptiva) si trigonometrie. L-am avut profesor pe domnul Ion Adrian CINDREA, l-am indragit si admirat enorm, un profesor care a reusit sa ma ajute nespus pentru ca m-a trimis la olimpiade (cel mai bun rezultat fiind locul 2 pe tara in clasa a IIIV-a). Pot sa spun ca datorita lui am absolvit o facultate, pentru ca bazele mi le-a format dansul, iar dorinta de a ajunge la facultate tot de acolo a venit, pentru ca speram sa pot sa ajung sa ii seaman.

Cu geomentria eram ca pestele in apa, uneori deduceam teoreme doar din titlu (asta l-a impresionat si pe domnul CINDREA) si era o placere sa calculez si sa deduc arii si volume, cu trigonometria imi inchipuiam cercul trigonometric si formulele de baza pentru sin si cos si de acolo deduceam tot ce aveam nevoie. Mai tarziu, cu partea de integrale faceam tot posibulul sa gasesc mai multe solutii de rezolvare (vorba doamnei profesoare HERTAN, stia mereu ca ajung la rezultatul corect, dar modul de deducere era de cele mai multe ori suprinzator ori sinuos).

Asa ca am ajuns dupa treapta I la cel mai bun liceu de matematica fizica, nivel de top elevi, desi eram un chiulangiu cronic (clasa a VIII-a peste 138 de absente) si faceam eforturi minime cand era vorba de invatat. Aveam colegi doar copii de doctori, profesori, avocati si directori (din 43 de elevi din clasa - 41 absolventi de facultate, unul a decedat in timpul facultatii si unul a fugit din tara si nu am mai stiut nimic de el). Eu si cu inca vreo 5 eram din familii mai modeste, tin minte ca unora dintre colegi li s-a interzis de catre parinti sa vorbeasca cu noi. Privind inapoi, poate ca a fost oarecum corect, pentru ca eu fumam, consumam alcool (si nu ca junior, ci ma descurcam la avansati), eram intr-o gasca de batausi si mai alergam si dupa gacici (bonus, aveam si parul lung si ascultam satane, si da, a spus directorul liceului sa vin cu tata tuns la scoala).

Liceul a trecut ca un vis, am facut si desen tehnic si acolo eram iarasi in elementul meu, aveam un profesor tanar (cred ca 26-27 de ani), juca baschet cu noi, ne intelegea perfect si ne indruma legat de toate problemele noastre. Chiuleam strasnic si ma integrasem grozav in gasca, injuram mai rau decat birjarii, trageam betii nebune si ne bateam ca chiorii pana ajungeam acasa plini de sange.

Nu o sa uit faptul ca, prin clasa a XI-a, profesoara de romana m-a pus sa comentez Floare albastra. Ne pusese sa memoram poezia, sa facem comentarii si sa gasim simboluri si mesaje. Doar ca eu eram o jigodie si nici macar nu citisem minunea. Asa ca imi spuneam mereu in gand sa nu cumva sa scap un ,,Floare-albastra! Floare-albastra! Bate pula la fereastra!". Am ingaimat eu niste mizerii legate de suferinta si tristete (cu ce naiba sa asociez albastrul ala?), am luat un 6 chinuit si am inteles ca profesoara si-a dat seama ca habar nu aveam de poezie si ca sunt cu vaca la capitolul asta.

Si asta sunt eu, cu poezia sunt pe modelul ,,Bate pula la fereastra" sau ,,veniti acum, veniti cu noi, sa aberam pe pajistea cu boi". Cred ca ar putea sa ma tortureze cu deosebit succes daca m-ar obliga sa ascult poezii, sa urmaresc un musical sau sa ma oblige sa ascult U2 sau Def Leppard (diabetul ar fi nimic pe langa suferinta mea la astfel de siroposenii). Stiu, sunt defect, am probleme, pe partea de literatura trebuie sa ma tot intorc la inceputurile cartilor ca sa nu incurc personajele (dar macar aici o fac cu placere), pe partea de poezie sunt varza acra iar la partea cu pictura imi este de cele mai mute ori foarte greu sa pricep ce vrea ,,sa ne transmita autorul".

Simtul meu artistic este undeva ori profund defect ori imi lipseste in cea mai mare parte, pentru ca reusesc sa ma lipesc doar de o parte mica din tot ce inseamna arta sau act artistic. Daca as reusi sa ma lipesc de literatura, poezie si pictura cum ma lipesc de matematici, m-as bucura nespus, dar imi inteleg limitele si incerc sa lucrez cu ele la nivelul meu.

In pofida faptului ca sunt ca si un catel cand vine vorba de literatura (ne sclipesc ochii de inteligenta dar nu suntem capabili sa ne exprimam) tot imi mai face placere sa citesc (chiar daca trebuie unori sa citesc de mai multe ori acelasi lucru, ca sa fiu in stare sa il inteleg) si am un plan destul de ambitios pe tema daca voi reusi si voi apuca sa ies la pensie, iar faptul ca juniorul si-a comandat de curand si "Jurnal din vremuri de război" a lui Corneliu Coposu, nu poate decat sa ma bucure nespus si sa imi dea sperante ca o sa am si cu cine sa discut despre ce citim.

Probail ca eu inteleg din anumite poezii sau romane cam la fel de mult din cat ar putea sa inteleaga un poet dintr-o rezolvare a unei integrale triple sau a unei serii Fourier, dar asta nu inseamna ca trebuie sa bat cu pula la fereastra si macar am citit in cele din urma, fara sa regret, si Floare-albastra, floare-albastra.

Banci si credite 2

Citeam o postare si niste comentarii legate de imprumuturi si obligatiile care rezulta din imprumuturi. Autorul subliniaza faptul ca ipostaza cea mai multumitoare pentru el este cea in care nu depinde de nici un imprumut, cea in care isi poate baga linistit oricand picioarele in munca - daca asa are el chef sau daca nu ii convine ceva. Io-s ca foca cand vine vorba de aspectul asta, pentru ca fix asta am facut eu toata viata mea, cand nu mi-a mai convenit un job, am plecat fara sa ma uit inapoi.

In abordarea asta ajuta imens sa nu ai tinichele legate de coada (rate/imprumuturi) sau macar o rezerva pe care stii ca te poti baza linistit cateva luni. Asa ca, in ultimii 25 de ani, am avut grija sa nu ma mai inham la imprumuturi, cand toti colegii mei isi faceau imprumuturi pentru apartamente eu preferam sa investesc intr-o mica afacere cu PC-uri si ulterior in afacerea jumatatii mai bune. Iar aspectul asta mi-a permis sa imi schimb locul de munca de 5 ori in acesti 25 de ani.

Si de fiecare data cand am plecat de la un loc de munca, nu am avut nici o apasare, si asta pentru ca nu eram legat de nici un fel de rata, aveam tot timpul o rezerva pe care ma bazam si care imi asigura cel putin un an, fara griji, la fel cum ma bazam si inca ma mai bazez pe faptul ca pot sa imi gasesc cel putin cateva locuri de munca in secunda 2 daca anunt ca sunt disponibil. Am cateva institutii si cateva firme private care m-ar angaja ieri, daca s-ar putea, si cam toate pe posturi de conducere si salarii cel putin decente.

Si acum vine partea in care sunt tentat, dupa mult timp, sa imi bag gatul in lat si sa ma inham la un credit pentru locuinta juniorului. Tentatia vine din faptul ca banii se vor ieftini, adica este foarte posibil sa avem inflatia cat casa poporului si probabil ca ar fi o afacere buna sa ma folosesc de banii bancii.

Tot la motive intra si faptul ca in 2023 si 2024 guvernul ne-a futut pana in maduva oaselor, au dat doua OUG pentru reducerea cheltuielilor bugetare (OUG 90 din 27/10/2023 si OUG 107 04/09/2024 - asa au inteles cretinii cu Ciorlax in frunte sa reduca deficitul bugetar), rezultatul fiind ca s-au amanat platile din partea autoritatilor cu cca 6 luni (in fiecare an), pentru serviciile prestate. Luni in care eu am platit salariile si darile catre stat la timp. De unde? Din rezerva proprie, din propriul buzunar.

Asa ca am fost tentat sa apelez la banii bancilor ca sa stiu ca o sa am asigurata in continuare rezerva proprie ca sa stiu ca am asigurate salariile angajatilor macar pentru o jumatate de an, si ca sa pot sa ii cumpar locuinta juniorului. Daca as mai fi avut 30 de ani, poate cred ca mi-as fi bagat gatul in lat la un imprumut pe 5-10 ani, dar in conditiile de acum, voi merge tot pe varianta fara credite, prefer sa strang cureaua dar macar sa stiu ca nu sunt la mana bancilor.

Mai dau cu sapa pe plantatie si adun mai multi bani, mai conduc taraboantele mele vechi de 20 de ani ca nu-i cazul sa schimb masinile acum, il mai hingheresc pe ala micu vreo cateva luni in chirie si felul asta raman la cea mai sanatoasa relatie pe care as putea sa o am cu bancile, adica sa stam cat mai departe unii de altii.