Randy Rhoads My hero

Si totusi, votez

Doar ce spuneam ca nu ma duc la vot si eram convins ca nu o voi face. Cacat, l-am ascultat (cred ca) aprope un minut pe CG si-mi venea sa sparg monitorul. Nu cred, chiar nu cred ca omul crede ce spune, cred ca manipuleaza grosolan si cred ca speculeaza nesimtit.

Nu ma mira ca dejectiile lui aduna adepti, ma mira insa faptul ca sunt atat de multi. O fi ajutat intr-o anumita masura si planul lui Joianis cu ,,Romania Educata", eventual si absenta distinsului domn in reprezentarea intereselor cetatii. Dar asta conteaza mai putin.

Conteaza insa faptul ca Sosoanca este reprezentata la un nivel de peste 7%. Peste 7%! In conditiile in care cetaceul facea declaratii cu sterilitate pe trei generatii (trei in plm!) si ca, in 2-3 ani, toti cei vaccinati anti SARS Cov2 vor crapa ca popcornul la foc mediu. Dureros este faptul ca votantii ei trec cu vederea asfel de derapaje si aplauda ca focile.

Nu ma incanta nimic la Elena Lasconi, cred ca singurul avantaj al dansei ar fi niste consilieri foarte buni, pentru ca nu cred ca face de capul dansei ce face, iar pregatita nu mi se pare deloc. Nu credeam ca voi apuca ziua in care sa-l regret pe Iliuta sau pe matrozul semichior. Csf ncsf, la tati ni-i greu.

Daca as fi Ciordacu, as intra in opozitie. Riscul ar fi ca dobitocii de la AUR, POT si SOS sa farame tara de tot. Beneficiile ar fi date de faptul ca dupa o guvernare de genul asta, am avea sanse ca reprezentantii sosoncanari, auristi sau CG-isti sa devina irelevanti, asa cum ar fi normal, si dupa o perioada de timp sa avem referendum pentru pres. si alegeri anticipate si sa avem un guvern majoritar si credibil. Riscant, si probabil ca nu isi vor asuma riscul asta, dar pe alte considerente.

Deocamdata avem partide mai putin toxice PSD, PNL, USR si UDMR = 55.22% (o majoritate fragila si deloc linistitoare) iar partide toxice AUR, SOS si POT = 32.45% la senat (cu 12.33% voturi redistribuire), si PSD, PNL, USR si UDMR = 53.90% iar la AUR, SOS si POT = 31.63% la camera deputatilor (cu 14.27% voturi la minoritati + redistribuire). Daca se pun in cur cei de la USR (dansii sunt de regula niste Gica contra) sau PNL, s-a terminat totul, e cotoioasa, o luam si mai tare in falci.

De ce o luam si mai tare in falci? Pentru ca, in primul rand, tara asta nu este foarte departe de faliment. In domeniul constructiilor au intrat deja multe firme in faliment din cauza intazierilor la plata pe programul Anghel Saligny, UAT-urile sunt la fundul sacului, multe dintre ele se zbat sa plateasca la timp salariile, iar de plata pensiilor nu mai spunem nimic.

Asa ca, daca am inteles corect, sunt pregatite pachetele de legi pentru cresterea taxelor, schimbare plafonului pentru microintreprinderi, elimiare facilitati pe categorii (IT, constructii, agricultura), cresterea impozitelor pe profit si pe dividende, tot ce este nevoie ca sa platim macar dobanzile imese pe care le datoram. Viitorul suna al naibi de bine.

Oameni care se pricep la lucrurile astea, estimau o criza economica 2025-2026 cu un guvern PSD, PNL, UDMR. Habar nu am ce o sa se intample cu un CG pe post de pres, dar lucrurile vor fi mult mai maronii.

Chiar daca banuiesc ca doamna Lasconi are sanse mici sa fie viitorul presedinte al Romaniei, chiar daca stiu ca nu conteaza votul meu, constat ca am fost un magar cand am spus ca nu voi vota, dar trebuie sa merg sa votez, doar ca sa pot injura cat pot eu si sa urlu un ,,baga-mi-as pula in sufletul tau de jegos imputit si infect"!

Stiu, e futil, dar am auzit ca face bine la ten, plus ca la intoarcere trebuie sa si fac stocuri mari de hartie igienica.

Intre timp, dupa redistribuire:

Camera Deputaților: PSD + PNL + USR + UDMR = 59.80%

PSD: 86 (26%) AUR: 64 (19,3%) PNL: 50 (15,1%) USR: 40 (12,1%) S.O.S : 27 (8,1%) UDMR: 22 (6,6%) POT: 23 (6,9%) Minorități: 19 (5,7%)

Senat: PSD + PNL + USR + UDMR = 57.2% PSD: 37 (27,2%) AUR: 28 (20,5%) PNL: 22 (16,1%) USR: 19 (13,9%) S.O.S.: (7,3%) POT: 9 (6,6%)

Cand ne oprim?

De cativa ani buni colaborez ca proiectant si diriginte de santier cu cativa oameni care gestioneaza firme de constructii mari. Toata treaba asta vine la pachet cu stres, responsabilitati mari si foarte multa munca.

Cred ca ori sunt eu defect, ori nu reusesc sa-i inteleg pe oamenii acestia. Parte din ei se plang, ca s-au saturat, ca muncesc pana cad in cap, ca lucrurile pe piata licitatiilor devin din ce in ce mai trucate. Totul cat se poate de corect si de adevarat.

Si atunci, de ce? Daca ai cateva milione bune de euro in conturi, de ce sa muncesti pana nu mai stii de tine? De ce sa nu-ti satisfaci tot ce ti-ai putea dori?

Mi-am permis sa ii intreb pe cativa dintre ei, cand au de gand sa se opreasca. Raspunsurile au fost ca ,,mai incolo", sa mai duca proiectele astea la capat, sa ajunga la 65 de ani sa fac cateva lucrari de civile sau ca ce sa faca cu angajatii ca sa nu ramana pe drumuri, totul ca sa mai amane retragerea.

Unii au recunoscut ca daca nu ar veni la munca, ar muri de plictiseala, si sper sa nu ajung vreodata in situatia asta.

Eu trag tare ca sa imi ajut copiii si ca sa nu stau la mila pensiei de stat. Atat. Si daca apuc sa sui sacii in caruta, firma ii ramane colegei, o pregatesc pentru treaba asta, o invat tot ce are de facut si sunt convins ca se va descurca foarte bine. Cu putin noroc, daca nu stricam tara de tot, ar tebui sa ma retrag din activitate in 2028-2029, ramane de vazut cum vor sta lucrurile atunci.

Sunt egoist

Nu am fost la vot, nici anul acesta, nici nu am de gand. In primul rand, si o spun cu toata sinceritate, nu sunt informat. Nu am cont de facebook, insta, tiktok si nici nu mai uit la televizor, presa o citesc din hasti in pasti (dar nu publicatii sau teme politice).

Intr-o anumita masura sunt rupt de realitate. Lucrez cu primari PSD, PNL, USR sicatiormaififost, oameni care mi-au confirmat un singur lucru, pentru ei nu mai exista doctrina, nu se mai identifica de foarte mult timp cu linia partidului, sunt oportunitati. Oportunitati de a face bine pentru ei, pentru comunitate sau ambele.

Oarecum, lucrurile stau la fel si pentru mine, in activitatea mea vad oportunitati, oportunitatea de a superviza proiecte, lucrari de constructii sau de a elabora documentatii tehnico - economice, precum si oportunitatea de a plati salariile angajatilor la timp si de a incasa dividende.

Am incercat sa nu ma las sedus de anumite oportunitati, nu am primit niciodata spaga, nu am oferit niciodata spaga (asta tinand cont de activitatea mea profesionala, iar cand a fost vorba de sanatatea membrilor familiei, am platit fara sa clipesc si as mai face la fel, doar ca, din fericire, de cativa ani buni, avem mediul privat unde scaptam si de aspectul acesta).

Am crezut ca daca fiecare face ce are de facut cat mai bine, in dreptul lui, starea generala se va imbunatatii. Fac in continuare ce am de facut in dreptul meu, asa cum stiu eu, straduindu-ma sa fiu cat mai corect si cat mai putin ipocrit (desi sunt constient ca mai si ratez). Am dus la capat proiecte pro bono sau proiecte unde stiam din start ca ies in pierdere, la fel cum am dus si proiecte foarte bune, ca atare, profesional si material sunt multumit de activitatea mea, pe partea asta sunt bine.

Nu sunt bine pe partea cu societatea. Mi se pare ca totul este un circ ieftin si penibil, eu inteleg ca suntem mintiti ca avem de ales si de departe mi se pare ca tocmai nu mai avem nimic de ales. Chiar daca a aparut dl. Bolojan pe ultima suta de metri (si o spun cu tot respectul pentru dansul, sper sa ajunga cat mai curand prim - ministru), din pacate nu are cu cine sa faca treaba.

Sunt prea putini oameni competenti in institutiile publice si nu ai nici cum sa ii aduci din mediul privat sau cum sa ii perfectionezi in doar 2-3 ani de zile. Ar fi bine ca dl. Bolojan sa reprezinte exceptia de om politic care reuseste sa restructureze si sa reformeze institutiile statului, sper sa apuc sa imi pun cenusa in cap si sa nu-l vedem vandut de propriul partid pentru interese marunte si meschine.

Societatea, asa cum este ea acum, este profund meschina si maladiva, cel putin asa o percep eu de muti ani incoace.

Oamenii sunt din ce in ce mai putin altruisti, din ce in ce mai putin empatici, oameni sunt stresati, nervosi si, de foalte multe ori, rau intentionati.

Mi se pare inspaimantatoare usurinta cu care ne desconsideram si jignim semenii, uneori am gandit si procedat si eu la fel si regret atitudinea asta, sper sa nu o mai repet.

Am facut foarte multe greseli de-a lungul vietii si, de regula, le-am platit de mi-au sarit capacele. Din fericire, au fost greseli care m-au vizat im mod special pe mine, mai rar pe apropiatii mei si regret sincer fiecare data cand le-am creeat neplaceri. Incerc si de acum inainte sa fac in dreptul meu lucrurile cat mai bine, incerc sa fiu mai bun, mai intelegator, sa contribui cu ce pot si stiu la bunul mers al lucrurilor, dar nu voi vota.

O spun cu toata sinceritatea, nu cred ca lucrurile se vor schimba in bine, cred ca se vor schima in rau, sau mai rau. Desigur, s-a ajuns in situatia acesta si pe considerente de (ne)votat, dar asta doar intr-o mica masura. Faptul ca resursa umana capabila sa schimbe lucrurile este oriunde numai nu in politica romaneasca, face ca lucrurile sa mearga din rau, in mai rau, chiar nu cred ca avem de ales, avem in politica aproape doar marionete oportuniste.

Stiu ca s-a ajuns in situatia aceasta si din cauza neimplicarii noastre, a generatiei care ar fi trebuit sa faca ceva in ultimii 35 de ani. Eu, am ratat, nu am fost in stare sa fac ceva deosebit pentru comunitate, ceva notabil, ceva care sa schimbe semnificativ in bine lucrurile. Imi pare rau, nu am putut.

Toate resursele pe care le mai am (si nu sunt foarte multe, ma apropii cu pasi mari de retragerea din activitate) le voi directiona catre bunastarea familiei mele. Stiu, sunt egoist, dar decizia mea nu cred ca mai poate fi schimbata, si nu cred ca ii mai pasa si altcuiva.

The Electric Horseman

Nu mai tin minte exact cand am vazut filmul, dar a fost in mod cert la cativa ani dupa 1989. Ca si acum, pe atunci, oamenii alergau dupa locuri de munca, imprumuturi si o posibila siguranta a zilei de maine. Si primul lucru care m-a impresionat la respectivul film, a fost momentul in care Sonny Steele (Robert Redford) l-a furat pe Rising Star (armasarul fost multiplui campion, dopat si injectat cu steroizi de catre proprieatari pentru a fi mai usor de controlat) pentru a-l elibera ulterior intr-o zona cu cai salbatici.

Sentimentul lui Sonny ca participa la ceva care “It just don’t feel right” - calul indopat cu medicamente si steroizi pe care il calarea in reclame la cereale (parca), acel sentiment l-am trait mai des in copilarie si il vad din ce in ce mai rar acum. Faptul ca trebuie sa faci ceea ce este corect, fara sa-ti pese de grija zilei de maine, acela a fost sentimentul care m-a dus imediat inapoi in copilarie.

Copilaria mea a fost una cu multe parti frumoase, cu aspecte din viata pe care nu cred ca le vom mai intalni vreodata de acum incolo, cu vremuri mult diferite dar si cu parti mai dure pe care nu stiu in ce masura voi mai avea de a face cu ele.

Am crescut o perioada buna de timp cu bunicul din partea tatalui meu, bunic care a trecut din pacate prin orori greu de imaginat. A prins vremurile in care era batut pana la lesin de catre unguri daca era prins ca vorbea sau canta romaneste. A fost si doi ani in al doilea razboi mondial, a ajuns si intr-un lagar de concentrare la nemti si cu foarte mult noroc a scapat de acolo cu putin timp chiar inainte de a se termina razboiul. A venit pe jos din germania inapoi in tara si a iesit din razboi cu un ulcer de gamba de care nu a mai scapat niciodata.

Ei, bunicul meu (si nu era singurul) tinea cont de sentimentul acela. Cand i s-a pus in vedere sa-si duca si sa predea vaca la ,,stat", a preferat sa o duca in padure, pentru ca simtea ca nu este corect. La fel cum a procedat si cand au incercat sa ii impuna sa mearga la munca la CAP, l-au batut si l-au inchis saptamani intregi, degeaba. Nu s-a reusit colectivizarea in satele din zona Bistritei, desi s-au facut mari presiuni si nenumarate abuzuri.

Cand a cumparat o iapa care era ranita rau la un picior, a venit pe jos pe laga ea (desi putea sa vina calare pe ea) 30 de km, ca mai apoi sa se prabuseasca de durerea cauzata de ulcerul de gamba. A, niciodata nu si-a lovit caii, niciodata nu a avut nevoie de bici, desi a avut cai toata viata.

Pe vreamea respectiva nu aveai voie sa tai vaca sau vitelul, era infractiune care se pedepsea cu inchisoarea. Dar oamenii din zona isi taiau viteii si nici unul nu se para pe altul. Si faceau tot ce era posibil sa se impotriveasca, atat cat puteau ei, comunismului.

Erau vremurile in care se traia fara pensii si de cele mai multe ori fara sa ai nevoie sa mergi la magazin, nici nu prea aveai ce sa cumperi de la magazin. Nu aveam nevoie de ulei, pentru ca in fiecare an bunicul crestea cate doi porci de cca 200 de kg, pe care ii taiam de Craciun si aveam untura, in loc de ulei. Pentru care aveam carnati afumati, care rezistau pe orice perioada de timp, aveam slanina afumata, muschiulet afumat si carne ,,la garnita'' - in borcane cu untura, se putea pastra pentru perioade indelugate de timp, indiferent de temperatura ambientala. In loc de zahar aveam miere, faina de porumb pentru mamaliga si faina de grau din care facem paine si turte, pe soba sau pe vatra. Faceam atat de multi cartofi incat mare parte din hrana porcilor o reprezentau cartofii fierti in amestec cu tarate, uruiala.

Cand nigea undeori de aveam zapada de peste 3 metri, chiar nu era nici o problema ca nu mai puteai sa pleci din casa, aveam beciul si camarile pline.

Nu era gospodarie care sa nu faca in fiecare an vin sau palinca. Pentru cai si vaci faceam fan, iar cand mergeam la fan cu bunicul, plecam de cele mai multe ori doar cu coasele, furca si grebla, fara sa ne luam de mancare, sau luam doar putina branza sarata. Pentru ca era plina padurea de aluni si de ciuperci, de pere padurete, de izvoare cu boisteni, grindele, clenuti si, mai la munte, zglavoace si pastravi, pesti pe care ii prindeam cu mana si ii prajeam la un loc cu ciupercile (si branza sarata daca venea peste galbiori, vinecioare, manatarci sau bureti iuti, era deliciu).

Niciodata, dar niciodata nu am auzit pe cineva in satul bunicilor sa sufere de foame. Daca era cate un amarat care nu putea munci, ii duceau babele din sat cate o oala cu lapte, mamaliga si ceva de macare. Altfel, orice om gasea de munca cu ziua, la fan, la sapa, la mere, la cartofi, la pascutul animalelor sau la orice alta munca.

Asa am crescut in mare parte si asa am si ramas intr-o anumita masura, ca un taran intr-un sat de tarani, fara grija zilei de maine si cu sentimentul ca trebuie sa fac ceea ce e corect. Am fost si eu la munca cu ziua (la pascut vacile, la cosit, la uscat fanul, la sapat cartofi, factu palinca la velnita si multe altele), intotdeauna cuvantul a fost cuvant si cat ne-am inteles ca valoreaza munca, atat a fost mereu. Cuvantul dat conta mai mult decat orice hartie. La fel cum procedam si cu laptele, lasam sticlele goale la usa seara si gaseam sticlele pline dimineata. Si nu s-a pus vreodata problema ca cineva ar fura vreo sticla de lapte (exceptandu-i pe verisorii din Craiova care au fost in stare de soc o zi intrega, nu intelegeau cum e posibil sa nu fure nimeni sticlele pline cu lapte).

Si daca unui amarat i-a ars casa, mergeam cu totii cateva zile in claca si il ajutam sa si-o ridice la loc (majoritatea caselor erau din lemn), fara sa asteptam ceva la schimb, pentru ca asa era corect. Iar daca bunicii gaseau cate ceva bun si deosebit pentru noi, orice, inclusiv sa munceasca zile intregi sa ne faca sanii si sa ne plimbe cu caii, sau sa isi dea si ultimii bani ca sa ne cumpere carti, faceau lucrurile astea pentru ca ne iubeau ,,ca pe ochii din cap" si pentru ca asa era corect, niciodata nu au pus in balanta viitorul lor cu viitorul nostru, au cautat sa ne invete pe noi cat mai mult, sa ne ofere cat mai multe posibilitati.

Asa am crescut, am fost invatat sa ma descurc, sa muncesc si sa fac ceea ce este corect, chiar daca ceea ce este corect poate sa aiba uneori consecinte neplacute.

Am sarit garduri si porti si m-am dus sa dezleg caini (pe care ii vedem chinuiti in lant, unii dintre ei, raniti si extrem de agitati, se vedea clar ca au fost bagati in lupte) asa cum a facut-o Sonny Steele cu Rising Star, fara sa-mi pese de ce s-ar putea intampla dupa aceea, ce ar putea sa-mi faca cainii aceia eliberati sau stapanii lor, daca m-ar fi prins.

De asta mi-a readus aminte Calaretul Electric, sentimentul de a face ceea ce este corect, oricare ar fi implicatiile, de asta si de a avea curajul sa te bazezi pe tine. Pana si lucrul asta l-a pierdut generatia noastra, iar partea asta nu am fost in stare (cei care am apucat-o) nici macar sa o aratam celor care vin dupa noi.

15 ani

Luna aceasta se implinesc 15 ani de cand m-am lasat de fumat.

Nu sunt mai lucios, mai frumos sau mai stralucitor dar in mod cert sunt semnificativ mai bine financiar. Nu stiu exact in ce masura conteaza aspectul cu nefumatul, stiu insa sigur ca intr-o anumita masura am economisit niste bani prin partea cu nefumatul.

La un calcul simplu ar fi 15 ani x 365 zile/an x 2,5 pachete /zi x 5 euro / pachet ar fi vreo 68 de mii de euro. Daca mai pun la socoteala si nefumatul jumatatii mai bune ar fi 15 ani x 365 zile/an x 1 pachete /zi x 5 euro / pachet ar mai fi inca 27 de mii de euro. Mai precis, 68+27 in total 95 de mii de euro ne-ar fi costat tigarile in acesti 15 ani.

Exista si varianta mai ieftina (si mai plicticoasa) cu rulatul tigarilor, dar daca as fi socotit timplul pe care il pierdeam sa imi mai si rulez tigarile, cred ca ieseam mult mai rau, caci timpul e bani, maica.

Ca si-n bancul cu Ferrari in care Ion se lasase de fumat si ii explica lui Bula ca a economisit bani de un Ferrari prin nefumat, iar Bula il pune pe Ion sa ii arate unde si-a parcat masina, daca ma iei pe mine cu show me the money, unde este suta de mii de euro, macar am ce arata.

Nu stiu daca si cat de mult ar fi ajutat nefumatul pe partea cu sanatatea, dar cred ca nu as fi reusit sa muncesc la fel de mult daca as fi ramas fumator, pe atunci oboseam mai repede. Deocamdata se pare ca toate componentele functioneaza in parametri normali, inca mai sunt bun si de munca, singura problema legata de sanatate ar fi data de faptul ca sunt obez, dupa ce m-am lasat de fumat am sarit rapid de la 75kg la 95kg, iar acum ma zbat sa cobor sub suta de kg. Daca reusesc sa revin undeva la 75 - 80 de kg, as putea sa spun ca sunt intr-o stare foarte buna, asa ca numaram caloriile, batem boracii la basket si tenis de masa si incercam sa ne tinem de intermittent fasting.

Tentatia de a ma reapuca de fumat a existat si cred ca va exista si de acum incolo. Deocamdata ma ajuta tot motivatia de baza care m-a ajutat si sa ma las de fumat, mai precis, vreu sa le asigur boracilor un start cat de cat decent, sa pot sa ii indrum si sa ii invat cat mai multe din ce stiu eu, macar pana termina ei facultatea. Pe parte materiala sper sa ii ajut sa aiba la pornire fiecare macar cate o locuinta intr-un oras decent.

Dupa cum am facut toate calculele, mai am de tras 3-4 ani ca sa le asigur boracilor si cate o locuinta de caciula si ca sa avem si noi, seniorii, investitii care sa ne asigure venituri peste salariul mediu din Ro. Si daca in 4 ani o sa reusesc sa sui sacii in caruta, sa-mi ajut juniorii cu ce mi-am propus, ar mai ramane ca obligatii doar cea mica cu partea de indrumare si sprijin pe timpul facultatii.

Cum ar veni, AMR 4 ani pana la prima oportunitate de reapucat de fumat, si daca trec cu bine de cei 4 ani si ating obiectivele propuse, reapucatul de fumat va veni la pachet inclusiv cu tutun cultivat de mine.

De unde reiese ca sunt prea zgarcit sau de ce nu vreau masina noua

Am contorizat km parcursi de cand mi-am luat permisul (2007), si mi-a iesit un minim de 800 mii km parcursi. Asta e natura meseriei si nu prea am cum sa schimb lucrurile.

In momentul in care mi-am luat permisul, jumatatea mai buna conducea o dacie 1300 din 1975, in 4 trepte si cu 54CP si viteza maxima specificata de 144km/h, dar mai mult de 130 nu a reusit sa atinga cat a fost la noi, se pare ca a mai pierdut ceva cai in timpul indelungat de exploatare. Permisul mi l-am luat in iulie 2007 si, dupa doua luni de condus sporadic (cca 500km/luna), in septembrie, am plecat la nemti pentru o masina mai buna, in ideea sa-i asigur jumatatii conditii cat mai bune in ceea ce priveste confortul si siguranta.

Am parcurs la vremea respectiva, ca sofer incepator cu doar doua luni de permis, 1.700km pana la Munchen (in doua zile, cu inoptat la Nadlac, fara sa existe Waze sau sa aud macar de Google maps la vremea respectiva, doar cu o amarata de harta), 1.600km distanta Munchen - Hamburg (de unde am cumparat masina) dus intors, intr-o singura zi, si 1.700 km de la Munchen pana acasa tot intr-o zingura zi. Am facut atunci 5.000 de km in 4 zile fara nici un fel de probleme.

Am vrut o masina cat mai economica si asta am si cumparat, polo fabricat in 2003, 4 stele NCAP, rulaj 100k km 1.4 TDI, 75CP (72,5CP/tona), motor BAY, pompe-duse, euro 4 (avantajul mare pentru euro4 la vremea respectiva a fost dat de faptul ca am platit doar 300 de euro taxa prima inmatriculare, bani pe care cred ca i-am recuperat 7 sau 8 ani mai tarziu) si cu un consum mediu specificat de 4,5l/100km, calculat la plin/plin iese undeva aproape de 5l/100km. Masina respectiva am cumparat-o cu 5.500 de euro (noua costa la vremea respectiva 13.5 mii euro) si am folosit-o timp de 7 ani si am vandut-o in 2014 cand avea 350k km (250k facuti de noi), cu motorul care mergea foarte bine si masina fara nici un fel de probleme.

Nu tin cont de faptul ca, daca as fi cumparat o benzinara cu un consum mediu de 7l/100km, as fi platit in plus pe carburant 2.500(sute km)x2(litri consum mai mare benzina)x1 euro / litru = 5.000 euro. Practic, masina s-a amortizat in primul rand datorita consumului foarte mic. Nu tin cont nici de faptul ca deducerile pe firma pentru carburanti si intretinere erau de cca 41% (16% profit, 16% dividende {16%din 0,84 = 13,4%) si jumatate din TVA, respectiv 12%)si in felul acesta 2.500(sute km)x5(litri consum mediu motorina)x1 euro / litru = 12.500 euro carburant - rezultand 41% = 5.100 de euro deduceri / firma.

Tinand cont de faptul ca am vandut polo respectiv cu 2.000 de euro, daca contabilizez si deducerile de pe firma, consumul mic si amortisment, am avut practic o masina extrem de profitabila. Fara sa tin cont de consum, amortisment si deducerile de pe firma, ar rezulta pret achizitie 5.500 si pret de revanzare 2.000 de euro, ceea ce ar insemna 3.500 de euro diferenta la revanzare /7 ani utilizare = 500 euro/an de utilizare.

Dacia din 1975 a costat 200 de euro, 300 de euro instalatia de GPL (GPL pe carburatie mult mai ieftin decat pe injectie) si a mers la noi 60 mii km in trei ani, reuzltand un cost de cca 170euro/an.

De atunci, toate masinile pe care le-am cumparat (peste 20), le-am cumparat avand la baza acelasi principiu, costul sa nu fie mai mare de 500/euro/an, singurele exceptii (exceptie cu semnul intrebarii, pentru ca inca nu am revandut-o) fiind fordul Focus al jumatatii, masina care a costat 8000 de euro si care, dupa 5 ani, ar avea valoarea de revanzare intre 5 si 6 mii de euro (ceea ce ar insemna inte 600 si 400/euro/an, in functie de pretul de revanzare) si Nissan Leaf.

Cum Dacia Spring este o gluma proasta si nu urasc pe nimeni intr-atat de mult incat sa il pun sa urce in asa ceva, am ales Nissan Leaf, are 5 stele NCAP, accelereaza foarte bine si te simti in siguranta si confortabil in ea. Cum doamna ar economisi cam 2k euro/an cu o electrica, inseamna ca 12k euro Leaf din 2021 cu 20mii la bord, s-ar amortiza in 6 ani, cam cat ar trebui sa fie si durata de viata a bateriei. Daca dupa 6 ani revindem cu orice pret, am fi pe plus. Leaf nou costa 27k euro, adica ar insemna sa tragem de ea 13 ani, ceea ce nu se poate, pentru ca nu perea are cum sa tina bateria 13 ani.

Cum doua dintre masinile de munca se apropie de casare (ambele s-au amortizat de mult, inca merg foarte bine si acum chiar daca au mai mult de 20 de ani si peste 200 mii km fiecare, dar au inceput sa rugineasca si solutia ar fi doar recarosare, ceea ce nu este rentabil), as putea sa iau in considerare sa le duc pe ambele la Rabla si sa cumpar o masina noua, cel putin asa ma bate la cap un colaborator care si-a cumparat de curand Sandero si Loganet noi si m-a suit obligatoriu in ele, sa le conduc, sa vad cum se simt la condus, decat vechiturile mele de 20 de ani sunt clar mai confortabile, dar mai lente la acceleratie loganet si sandero 1.0TCE 90CP, acceleraţie 0 - 100 km/h - in 11.6 secunde, vechituri de 20+ ani, 1.3i 102CP, acceleraţie 0 - 100 km/h - in 9.6 secunde, iar fata de VW-urile polo din dotare sunt plusuri pe parte de franare si confort iar in rest mai multe minusuri, pe cand Focusul si Octavia vechi inca sunt net peste dochiile noi. Inteleg ca Logan si Sandero sunt pe la 14-16 mii de euro, asa ca ar trebui sa tina macar 20 de ani ca sa se amortizeze la o rata de 700 euro/an, doar ca ascutitorile alea de motoare 0.9 si 1.0 TCe inteleg ca de regula incep sa consume ulei din prima 100 de mii de km si sunt sanse mici da duca la fel de mult ca generatiile anterioare, care nu aveau probleme sa treaca de 500k km. Sandero si Logan chiar daca s-au imbunatatit simtitor de la generatia a III-a, tot nu se apropie de spatiul, confortul si siguranta pe care pot sa le ofere Skoda Octavia sau Ford Focus, diferenta se simte clar si la pret, Octavia si Focus pornesc de la 24-25 mii euro, masini pe care daca le cumperi ca fiind noi, clar nu se vor amortiza niciodata pentru mine.

Asa ca, nu gasesc nici un motiv serios care sa ma determine sa cheltui zeci de mii de euro pentru masini noi, prefer sa raman un zgarcit si sa duc masinile foarte vechi la casat-fier vechi - sau sa le vand celor care doresc masini vechi pentru programul rabla, urmand sa imi cumpar in continuare masini vechi, ieftine, fiabile, care se amortizeaza rapid, iar diferenta de bani (de 10-20 mii euro) dintre o masina noua si una SH sa o investesc in continuare in planul de pensionare anticipata (imobiliare care aduc deja venituri pasive). Sunt clar prea zgarcit pentru masini noi, iar dupa ce o sa inchei activitatea, cred ca vom avea o singura masina care va fi ori Honda CR-V ori o Toyota Rav4, de preferat fabricate pana in 2010.