Io am ignorat mereu partea cu "masina si femeia mu se imprumuta niciodata", asa ca le-am imprumutat mereu, fara nici o tresarire. Masinile.
Cam cu o luna si jumatate in urma, i-am imprumutat unui prieten autoutilitara (fiat Doblo) sa-si care ceva lemne prin sat. Toate bune si frumoase pana o intrat o blonda in dansul (blonda si la propriu si la figurat), in sesnsul ca, masineta domnitei blonde fiind rosie, o cautat sa obtina un rozaliu cu albul din dotarea autoutilitarei din posesia subsemnatului, rezultatul fiind concretizat in cioburi, zgarieturi si alte mici nimicuri de-ti mai coloreaza veata. Prietenul meu, mai bland de soi, i-o luat asigurarea blondei si o intocmit ceva document de intelegere amiabila, i-o urat frumos si duios de bine si o purces la oblojirea zgarieturilor si inlocuirea cioburilor lu' Doblo.
Toata treaba l-o costat cam 500 de lei, iarasi toate bune si frumoase (mai ales ca dosarul de daune de la ASTRA asigurari o picat cam tot pe suma aia), Doblo biet o ajuns de l-am vandut, o ramas numai amintirile si dosarul de daune in urma caruia prietenul trebuia sa-si recupereze techinii. Trec doo sapatamni -cat era termenul de plata - cucu bani in cont, mai trec inca doo, tot asa. Dupa ce o trecut o luna si jumatate, vine asta micu (de peste 2 metri si cam 120 de kg in viu, cu o cautatura de genul capcaun suparat si fioros "pumnii mei minte nu are, manca-ti-as") la mine si-mi propune sa le tragem o vizita celor de la Astra, sa vedem ce moasa-sa ii cu dosarul de daune. Zis si facut, ne teleportam noi la sediul de la asigurari, gasim omul responsabil de dosarul nostru si-i cerem explicatii. Urmare celor de mai sus, ne sopteste asiguratorul (duios - cum altfel) ca termenul de plata ii depasit de mult, ca nu-l agita chestiunea si ca daca nu ne convine sa-i dam in judecata, h3 h3! Ma uit io la pretenasul meu cel fioros, cum am mai spus, 200 + x cm si cam120 kg, ma uit la mine, 180 si 95 de kg, dupa care incerc sa evaluez carcasa si prelata de maxim 1,65 din fata noastra. Bai si ma apuca un ras, da' nu oricum ci cu sughituri, clabuci si cu spume, radeam de se uitau toti omii la noi ca la urs, ce mai, circ maxim! Trec un minut, doo, trei, ma potolesc io din ras, la care pretenu' meu, ma intreaba gales ce-am de rad in halul ala. Si-i spun ca: "- Bai, daca pentru 50 de lei l-ai tinut pe frac'tu in masina de spalat o ora dupa care l-ai ras in cap si i-ai 'pensat' sprancenele, imi inchipui ce-i faci lu' scheletronu asta mic de 500 de lei, ha ha!".
Moment in care adunatura de piele si oase din fata noastra incepe sa se uite mai cu bagare de seama la noi, incepe a-si schimba culorile pe rand, de la alb ca hartia pana la un soi de rosu spre violet si ne 'informeaza' pe un ton sters si pierdut ca o sa faca tot ce tine de el ca sa ne intre cat mai repede banii in cont.
Concluzia ii una singura, io unul am hotarat ca RCA nu-mi mai fac in veci la Astra sau la Carpatica (astia-s si mai rau) chiar daca stiu ca platesc cu doo trei sute de mii mai mult in alta parte, macar stiu daca cineva are de recuperat bani de la asiguratori, are sansa sa o faca fara genul de tiganie si nesimtire de mai sus. Nu mai zic nimic de faptul ca, cei de la atelierele de reparatii auto refuza sa mai repare masinile, in baza asigurarilor de la Astra sau Carpatica, asta pentru asiguratorii dinsus mentionati au reusit sa ajunga datori cam peste tot.
Bonus din partea mea, o lacramatie la CSA - Comisia de Supraveghere a Asigurarilor pentru nerespectarea termenelor de plata.
Dublu bonus, saptaman viitoare il vizitam iarasi pe ala micu, he he, o sa luam si aparatul de ras cu noi. :D
duminică, 18 noiembrie 2012
sâmbătă, 10 noiembrie 2012
Cum o fost pe vremea mea II
Deja am povestit cum erau vacantele la bunicii din Craiova si, pe langa verile bogate, iernile monotone si munca (pana cadeam in cap), cred ca o sa ramn mereu cu nostalgia 'burtilor' de cirese - pietroase, cu fumatul tutunului direct din sirurile atarnate pe gard, la uscat, cu ciusca si ostropelul alaturi de turtele in test si cu sentimentul dat de bunatatea nemarginita a bunicii.
Cu totul altfel au stat lucrurile la bunicii din partea tatalui, bunici ce locuiau la doar 17 km de Bistrita. Spun doar 17 km pentru ca distanta asta ii permitea de multe ori bunicului meu sa vina sa ma ia cu caruta. Nu stiu cum sa ma exprim mai bine dar, bunicul meu a fost modelul meu in viata. Mereu am crezut ca asa i-a fost felul lui de om, molcom si blajin cu cei dragi, iar toate greutatile vietii n-au facut altceva decat sa-i scoata si mai mult in evidenta felul lui de a fi. Cand spun greutati , ma gandesc ca pe cand avea doar sase ani fusese dat sluga la boier, asta insemna munca de la 5-6 dimineata pana se intuneca, toata munca asta pentru un bot de mamaliga, o urma de cepa si sare, bataie si dreptul de a dormi in grajd, cu caii. Cred ca de atunci a inceput sa indrageasca caii, de cand l-am stiut si pana cand a murit a avut cai si nu stiu sa-i fi batut vreodata. De fapt, indragea toate animalele. Asa se face ca bunicul avea cai, vaci, caini, porci, oi, iepuri si porumbei. Pe timpul verii, mergeam aproape in fiecare zi in padure sau pe dealuri, fie sa cosim iarba si sa facem fan, ba dupa lemne, ba dupa bureti (adica ciupeci, de la vinecioare, galbiori, bureti iuti - albi -, bureti de roua, hribi-manatarci si ghebe), mure, fragute, zmeura sau alune. Ciupercile fie le mancam crude sau pe jar (daca aveam si putina branza sau cas sa punem in mijlocul lor in timp ce se faceau pe jar, era nebunie curata), fie le duceam acasa si le puneam la uscat sau la murat pentru la iarna.
Tin minte perfect ca de fiecare data isi facea timp sa caute urme de animale, asa se face ca de multe ori ajungea sa imi arate serpi (din cei negri, de casa, care nu-s veninosi), vulpi, iepuri si ciute, de cateva ori chiar si ursi, insa avea grija sa faca in asa fel incata sa ne separe o distanta cat mai mare de ursi. La fel de bine imi amintesc cum gaseam pesti, salamandre sau broaste aproape in fiecare paraias sau izvoras. Tin minte salamandrele si broastele pentru ca, daca le gaseam, insemna ca apa din izvorul respectiv era buna de baut.
Pe vremea aia, nu exista curs de apa in care sa nu fie pesti. Daca in paraiase erau doar din cei mici (care se faceau maxim cat palma de lungi dar subtirei), adica grindele si boisteni, in paraurrile mai reci gaseam zlavoace si pastravi, iar in parauri si rauri clenuti, scobari, mrene, somotei si somni. Nu exista pod peste rau pe care sa stai pret de cateva minute si sa nu vezi macar un banc de pesti, atat de multi pesti erau in vremea aia.
Pestii din paraiase erau foarte usor de prins, apa fiin mica, faceam repede un 'dig' din pietre in aval, 'bateam' apa din amonte ca sa adunam cati mai multi pesti in dreptul digului din pietre si totodata ca apa sa se tulbure, si-i adunam cu o sita de cernut pe care o varam peste tot pe unde se vedeau pesti agitandu-se. In parauri ii prindeam fie montand vârşe pe inserat, fie cu tepuse din lemn in cazul zglavoacelor (zglavoacele sunt pesti care cauta de regula sa se ascunda, nu sa 'fuga', cel mai greu ii sa le vezi, ca se confunda foarte usor cu pietrisul de pe fundul paraielor, sunt niste pesti ai naibi de urati si foarte gustosi), iar in rauri ii prindeam cu mana printre pietre sau radacini.
Orice s-ar fi intamplat, duminica nu munceam. Spre deosebire de olteni, ardelnii erau 'mandri', iar cand spun mandri, o spun in sensul de mandrie care bate in directia demnitatii, nicidecum in cea a laudei. Daca in Craiova se muncea la gramada, duminicile, de sarbatori, la colectiv si pe terenurile proprii fara nici o tresarire, in Bistrita nu era posibil asa ceva. Cica preferau sa-si duca vaca in padure, pe munte, sa o lase prada ursilor decat sa o duca la abator. Pe vremea aia nu aveai voie sa tai vaca sau vitel, daca bine tin minte, era considerata infractiune. Nu s-a reusit niciodata colectivizarea in zona satelor de unde era bunicul meu, asta fie din cauza caposeniei bargauanilor fie din cauza reliefului, ce rahat sa faci cu CAP-ul daca ai numai dealuri si nu poti sa cultivi nimic?
Duminca se 'gateau' cu totii (isi luau straiele cel bune, portul popular de regula) dupa care mergeau la biserica, in şpaţir (adica la plimbare) sau se intalneau la in piata satului sa mai povesteasca.
Nu tin minte sa-l fi vazut pe bunicul meu sa mearga vreodata la biserica, stiu doar ca se ducea intr-o camaruta unde vroia sa fie singur sau, poate ca isi dorea sa fie doar el si Dumnezeul lui. Era credincios in felul lui, nu bisericos si nu genul de om care cauta sa-si impuna/arate credinta.
Duminica plecam la plimbare fie cu caruta, fie calare prin padure, iar cand gaseam cate un loc care ne placea, incepe sa-mi povesteasca. Imi povestea despre razboi, despre ororile si suferinta prin care au trecut el si ai lui, despre vremurile in care muncea la cariera de piatra, ca apoi sa incerce sa ma faca sa intelg cat de mult aveam in vremea aia in comparatie cu vremurile din trecut. Era felul lui de a-mi arata ca se bucura de viata si era cat se poate de molipsitor.
Daca ar fi sa povestesc despre bunicul meu, probabil ca as umple o grmada de pagini, insa imi doresc sa-mi amintesc cat mai clar (si amestecand cat mai putin emotiile) cum ne-o fost mai demult, asta pentru a avea termen de comparatie intre ce o fost si ce-i acum.
Cu totul altfel au stat lucrurile la bunicii din partea tatalui, bunici ce locuiau la doar 17 km de Bistrita. Spun doar 17 km pentru ca distanta asta ii permitea de multe ori bunicului meu sa vina sa ma ia cu caruta. Nu stiu cum sa ma exprim mai bine dar, bunicul meu a fost modelul meu in viata. Mereu am crezut ca asa i-a fost felul lui de om, molcom si blajin cu cei dragi, iar toate greutatile vietii n-au facut altceva decat sa-i scoata si mai mult in evidenta felul lui de a fi. Cand spun greutati , ma gandesc ca pe cand avea doar sase ani fusese dat sluga la boier, asta insemna munca de la 5-6 dimineata pana se intuneca, toata munca asta pentru un bot de mamaliga, o urma de cepa si sare, bataie si dreptul de a dormi in grajd, cu caii. Cred ca de atunci a inceput sa indrageasca caii, de cand l-am stiut si pana cand a murit a avut cai si nu stiu sa-i fi batut vreodata. De fapt, indragea toate animalele. Asa se face ca bunicul avea cai, vaci, caini, porci, oi, iepuri si porumbei. Pe timpul verii, mergeam aproape in fiecare zi in padure sau pe dealuri, fie sa cosim iarba si sa facem fan, ba dupa lemne, ba dupa bureti (adica ciupeci, de la vinecioare, galbiori, bureti iuti - albi -, bureti de roua, hribi-manatarci si ghebe), mure, fragute, zmeura sau alune. Ciupercile fie le mancam crude sau pe jar (daca aveam si putina branza sau cas sa punem in mijlocul lor in timp ce se faceau pe jar, era nebunie curata), fie le duceam acasa si le puneam la uscat sau la murat pentru la iarna.
Tin minte perfect ca de fiecare data isi facea timp sa caute urme de animale, asa se face ca de multe ori ajungea sa imi arate serpi (din cei negri, de casa, care nu-s veninosi), vulpi, iepuri si ciute, de cateva ori chiar si ursi, insa avea grija sa faca in asa fel incata sa ne separe o distanta cat mai mare de ursi. La fel de bine imi amintesc cum gaseam pesti, salamandre sau broaste aproape in fiecare paraias sau izvoras. Tin minte salamandrele si broastele pentru ca, daca le gaseam, insemna ca apa din izvorul respectiv era buna de baut.
Pe vremea aia, nu exista curs de apa in care sa nu fie pesti. Daca in paraiase erau doar din cei mici (care se faceau maxim cat palma de lungi dar subtirei), adica grindele si boisteni, in paraurrile mai reci gaseam zlavoace si pastravi, iar in parauri si rauri clenuti, scobari, mrene, somotei si somni. Nu exista pod peste rau pe care sa stai pret de cateva minute si sa nu vezi macar un banc de pesti, atat de multi pesti erau in vremea aia.
Pestii din paraiase erau foarte usor de prins, apa fiin mica, faceam repede un 'dig' din pietre in aval, 'bateam' apa din amonte ca sa adunam cati mai multi pesti in dreptul digului din pietre si totodata ca apa sa se tulbure, si-i adunam cu o sita de cernut pe care o varam peste tot pe unde se vedeau pesti agitandu-se. In parauri ii prindeam fie montand vârşe pe inserat, fie cu tepuse din lemn in cazul zglavoacelor (zglavoacele sunt pesti care cauta de regula sa se ascunda, nu sa 'fuga', cel mai greu ii sa le vezi, ca se confunda foarte usor cu pietrisul de pe fundul paraielor, sunt niste pesti ai naibi de urati si foarte gustosi), iar in rauri ii prindeam cu mana printre pietre sau radacini.
Orice s-ar fi intamplat, duminica nu munceam. Spre deosebire de olteni, ardelnii erau 'mandri', iar cand spun mandri, o spun in sensul de mandrie care bate in directia demnitatii, nicidecum in cea a laudei. Daca in Craiova se muncea la gramada, duminicile, de sarbatori, la colectiv si pe terenurile proprii fara nici o tresarire, in Bistrita nu era posibil asa ceva. Cica preferau sa-si duca vaca in padure, pe munte, sa o lase prada ursilor decat sa o duca la abator. Pe vremea aia nu aveai voie sa tai vaca sau vitel, daca bine tin minte, era considerata infractiune. Nu s-a reusit niciodata colectivizarea in zona satelor de unde era bunicul meu, asta fie din cauza caposeniei bargauanilor fie din cauza reliefului, ce rahat sa faci cu CAP-ul daca ai numai dealuri si nu poti sa cultivi nimic?
Duminca se 'gateau' cu totii (isi luau straiele cel bune, portul popular de regula) dupa care mergeau la biserica, in şpaţir (adica la plimbare) sau se intalneau la in piata satului sa mai povesteasca.
Nu tin minte sa-l fi vazut pe bunicul meu sa mearga vreodata la biserica, stiu doar ca se ducea intr-o camaruta unde vroia sa fie singur sau, poate ca isi dorea sa fie doar el si Dumnezeul lui. Era credincios in felul lui, nu bisericos si nu genul de om care cauta sa-si impuna/arate credinta.
Duminica plecam la plimbare fie cu caruta, fie calare prin padure, iar cand gaseam cate un loc care ne placea, incepe sa-mi povesteasca. Imi povestea despre razboi, despre ororile si suferinta prin care au trecut el si ai lui, despre vremurile in care muncea la cariera de piatra, ca apoi sa incerce sa ma faca sa intelg cat de mult aveam in vremea aia in comparatie cu vremurile din trecut. Era felul lui de a-mi arata ca se bucura de viata si era cat se poate de molipsitor.
Daca ar fi sa povestesc despre bunicul meu, probabil ca as umple o grmada de pagini, insa imi doresc sa-mi amintesc cat mai clar (si amestecand cat mai putin emotiile) cum ne-o fost mai demult, asta pentru a avea termen de comparatie intre ce o fost si ce-i acum.
marți, 6 noiembrie 2012
Dilema?
Am vazut de multe ori ca omii care au ajuns sa lucreze prin strainatate ajung destul de des sa creada despre colegii lor ca: "Daca ati fi fost in Romania nu ati fi rezistat nici macar X (unde X = orice perioada de timp)".
Problema ii data de faptul ca omii spun lucrul asta ca si cum ar fi musai de rau. Io spun drept ca lucrul asta nu mi se pare a fi musai de rau, asta pentru ca daca esti 'antrenat' sa te descurci in conditii in care altii n-ar rezista si nu s-ar descurca, se numeste ca esti in avantaj. Acum depinde si de masura in care se poate stabili cat de cat un grad de echilibru intre 'conditii grele' si 'pufosenie'.
Problema ii data de faptul ca omii spun lucrul asta ca si cum ar fi musai de rau. Io spun drept ca lucrul asta nu mi se pare a fi musai de rau, asta pentru ca daca esti 'antrenat' sa te descurci in conditii in care altii n-ar rezista si nu s-ar descurca, se numeste ca esti in avantaj. Acum depinde si de masura in care se poate stabili cat de cat un grad de echilibru intre 'conditii grele' si 'pufosenie'.
duminică, 28 octombrie 2012
In care sunt hater IV episodul cu ENEL
Dragi mi-s mie omii si institutiile care detin monopolul pe un anumit tip de servicii, asta pentru ca, ceilalti, adica cei pe care poti sa-i inlocuiesti, abar n-au cum sa-ti coloreze veata cu putina adrenalina. Stai la casa si nu-ti convin serviciile omilor care distribuie apa in oras? Mintenas ti-ai facut o fantana sau un put forat, ai pus un hidrofor si-i anunti cat se poate de politicos ca se pot pisa vesel si zglobiu pe serviciile lor, asta pentru ca tu nu mai ai nevoie de ele. Te saturi de o retea de telefonie, nu-i problema, mintenas iti faci abonament la alta.
Cu curentul ii ceva mai dificil. N-ai curent, pusca si cureaua lata, nu prea merge treaba cu generatorul iar sa te duci pe eoliana ca singura sursa de energie, nu mi se pare deloc o idee buna. Asa ca, vrand nevrand, ca sa aducem curentul in casa noastra o trebuit sa ne supunem omilor de la enel si sa le facem pe plac. Toate bune si frumoase pana aici, mai trist o fost cand or hotarat dansii ca trebuie sa completez 6 (SASE) cereri pentru o amarata de alimentare la organziare de santier si sa platesc vreo 60 de lei.
Lasand la o parte faptul ca o trebuit sa-mi scriu numele si prenumele de mai mult de sase ori (asta pentru ca, pe unele cereri trebuia sa-l scriu de cate doo ori), o mai trebuit sa completez o rubrica cu tot felul de consumatori -gen, masina de spalat, computere, televizoare-, asta pentru a ajunge la puterea maxima consumata de cca 6kw sau ceva de genul asta. Adica, io doream racordare pentru organizare de santier (mai bine spus, o firida cu doo sigurante si doo 'prize' ca sa alimentez un flex, un aparat de sudura si alte asemenea) da ei imi dadeau inainte ca lista ii pentru cand o sa renunt la organizarea de santier si o sa 'trag' curentul in casa. Moment la care am inceput sa ma intreb cum ar fi fost sa aiba dansii o singura cerere pe care sa-ti treci numele o singura data si sa ai de bifat optiuni precum, pe viitor doresti sa ai puterea X pentru N consumatori. Nu ca am fi economisit o gramada de timp cu totii? Timp care se pare ca-i mai pretios pentru noi, consumatorii, pentru ca omii de la Enel n-au nici o tresarire pentru cand ii vorba de asa ceva. Dupa ce am completat cererile surpriza, am asteptat io frumos frumusel avizul lor pentru racordre, aviz care o sosit prin Posta Romana la limita, adica dupa 28 de zile din maxim 30 stabilite legal. Cu avizul in mana i-am intrebat pe omi de ce moasa-sa pe gheata o trebuit sa le dau cele doua numere de telefon precum si adresa de i-meil ca sa ajung sa-mi trimita avizul prin posta si sa pierd in felul asa cateva zile. Raspunsul o fost cumva vag si ceva de genul ca nici macar nu li se falfaie. Tot cu avizul in mana, i-am intrebat cat se poate de politicos de ce moasa pe gheata am trecut pe aviz 22 de metri de cablu pentru racordare din care 5 coborarea in BMP si 17m distanta de la stalpul enel pana la casa, asta in conditiile in care atasesem documentatiei un plan de situatie (vizat, cum altfel, de catre Oficiul de Cadastru si de primaria satului in care construiesc) din care reiesea cat se poate de clar ca distanta de la stalpul enel pana la casa imi este de 6,5m. De unde moasa-sa pe gheata le-o dat lor 17? A, nu, ca ei au o echipa care o mers in teren, care o verificat, si sigur sunt 17 metri de la stalp pana la casa. Am trecut usor peste faza in care imi vene sa le smulg limba si sa le umplu gura cu cioburi si sare si sa-i pun sa mestece, mi-am zis io ca abar n-am ce-am proiectat si ce construiesc si i-am intrebat, din nou, cat se poate de politicos, despre relevanta pozitiei casei in conditiile in care racordare pentru alimentarea la organizarea de santier se poate face oriunde. Adica, un stalp cu o cutie poate fi amplasat oriunde in curte urmand ca acolo sa vina nenii de la Enel si sa faca legatura pentru furnizarea curentului. Pai nu, ca asa-i, ca de fapt nu conteaza unde ii casa, ca am dreptate, da ei s-or gandit ca pentru racordarea din viitor, care va merge la casa, si asa o dat avizul in felul ala. Bun, concluzia ii ca avizu-i prost, omii de la Enel m-or tinut degeaba o luna ca sa-mi dea un aviz gresit fundamental atat ca masuratori cat si ca principiu. Moment la care mi s-o spus sa fac o reclamatie. Adica, pe banii mei, sa mai pierd inca o luna, adresandu-ma unor oameni care au avut pretentia sa-mi ceara un plan de situatie dar nu au fost in stare sa-l citeasca. Nu multumesc, decat sa depun o reclamatie undeva unde mi s-a demonstrat incompententa si sa mai pierd timp pe banii mei, mai bine imi lustruiesc pielea cea mai fina cu smirgel. Iau avizul lor de bun, platesc contravaloarea racordarii (inainte, ca asa-i frumos) si ma tipa omii sa astept.
Trec trii zile si apar ceva neni de la o firma privata care erau responsabili cu montarea cutiutelor magice in care urmeaza sa bage omii curentu', plantez io stalpul pe care s-o montat cutiuta magica (stalp care mi-i la trei metri de stalpul celor de la Enel, nicidecum 17) si ma pun pe asteptat, gandindu-ma ca urmeaza mintenas sa vina omii de la enel. Trece o luna, ni se fac noua ochii ca la melci dupa nenii de la Enel, da' degeaba. Asa ca-mi iau io frumusel dosarul cu documentatia legata de racordare si ma duc frumos la sediul omilor cu ganduri bune si cu multa intelegere. Ma plimba oamenii pe la 5 birouri, ma pun sa sunt vreo patru oameni si ajung la un nen care imi spune molcom ca n-am dosar de utilitati (si certificatul de verificare si omologare al ventilelor) si n-are cum sa ma racordeze. Moment la care am inceput si io sa argumentez, ii organizare de santier, n-am ce dosar de utilitati sa fac, ca am aviz de racordare, ca am platit racordarea acum 30 de zile si ca daca mi-ar fi trebuit dosarul de utilitati nu aveam voie sa primesc avizul de racordare. S-o scarpinat frumos omul in urechi, o mai baut un cafei, o mai grait la telefon si, intr-un final, o ajuns la concluzia ca trebuie sa fac o reclamantie. Moment in care s-o dus sufletului calmul meu, si i-am explicat (ce-i drept, pe un ton cam rastit, pe stiul ragetul leului turbat) motivele pentru care nu depun reclamatii la dansii. Asa ca i-am propus sa vin cu dosarul lor pentru utilitati, a doua zi (ceea ce s-o si intamplat) si ei sa faca bine sa vina sa faca racordarea tot atunci (ceea ce nu s-o intamplat). Culmea ii ca dosarul ala de utilitati tinea (iarasi) de ce consumatori vor fi pe viitor in casa, adica pe modelul unei cereri din cele 6 depuse. Dupa ca ce m-o durut creierii de la abundenta logicii si a bunei organizari, am ajuns sa-i sun de cate trii patru ori pe zi, asta pret de o saptamana, si deabia apoi or binevoit si or venit omii de la Enel (si in 15 minutele or facut toata treaba cu racordarea).
Recapituland, pentru o treaba care o durat maxim o ora din partea firmei care o montat cutiuta, plus cele 15 minutele necesare racordarii si maxim o ora (ceea ce-i enorm) pentru intocmirea avizului de racordare, reiese ca pentru doua ore si un sfert, io o trebuit sa astept doua luni si jumatate. Asa ca, imi doresc ca pe viitor sa apara cat mai multi distribuitori de energie electrica si daca unul dintre ei te trateaza in felul mentionat dinsus, sa abia sansa unui faliment rapid sau, cel putin, clientii sa aiba posibilitatea sa-si aleaga furnizorul.
Sa mai spun ca pentru racordarea la reteaua de apa mi-o trebuit fix o zi? Dimineata m-am dus la omii cu apa sa-i intreb ce acte imi trebuie iar ei m-or pus sa platesc taxa de racordare si mi-au dat un om care sa faca racordarea.
Cu curentul ii ceva mai dificil. N-ai curent, pusca si cureaua lata, nu prea merge treaba cu generatorul iar sa te duci pe eoliana ca singura sursa de energie, nu mi se pare deloc o idee buna. Asa ca, vrand nevrand, ca sa aducem curentul in casa noastra o trebuit sa ne supunem omilor de la enel si sa le facem pe plac. Toate bune si frumoase pana aici, mai trist o fost cand or hotarat dansii ca trebuie sa completez 6 (SASE) cereri pentru o amarata de alimentare la organziare de santier si sa platesc vreo 60 de lei.
Lasand la o parte faptul ca o trebuit sa-mi scriu numele si prenumele de mai mult de sase ori (asta pentru ca, pe unele cereri trebuia sa-l scriu de cate doo ori), o mai trebuit sa completez o rubrica cu tot felul de consumatori -gen, masina de spalat, computere, televizoare-, asta pentru a ajunge la puterea maxima consumata de cca 6kw sau ceva de genul asta. Adica, io doream racordare pentru organizare de santier (mai bine spus, o firida cu doo sigurante si doo 'prize' ca sa alimentez un flex, un aparat de sudura si alte asemenea) da ei imi dadeau inainte ca lista ii pentru cand o sa renunt la organizarea de santier si o sa 'trag' curentul in casa. Moment la care am inceput sa ma intreb cum ar fi fost sa aiba dansii o singura cerere pe care sa-ti treci numele o singura data si sa ai de bifat optiuni precum, pe viitor doresti sa ai puterea X pentru N consumatori. Nu ca am fi economisit o gramada de timp cu totii? Timp care se pare ca-i mai pretios pentru noi, consumatorii, pentru ca omii de la Enel n-au nici o tresarire pentru cand ii vorba de asa ceva. Dupa ce am completat cererile surpriza, am asteptat io frumos frumusel avizul lor pentru racordre, aviz care o sosit prin Posta Romana la limita, adica dupa 28 de zile din maxim 30 stabilite legal. Cu avizul in mana i-am intrebat pe omi de ce moasa-sa pe gheata o trebuit sa le dau cele doua numere de telefon precum si adresa de i-meil ca sa ajung sa-mi trimita avizul prin posta si sa pierd in felul asa cateva zile. Raspunsul o fost cumva vag si ceva de genul ca nici macar nu li se falfaie. Tot cu avizul in mana, i-am intrebat cat se poate de politicos de ce moasa pe gheata am trecut pe aviz 22 de metri de cablu pentru racordare din care 5 coborarea in BMP si 17m distanta de la stalpul enel pana la casa, asta in conditiile in care atasesem documentatiei un plan de situatie (vizat, cum altfel, de catre Oficiul de Cadastru si de primaria satului in care construiesc) din care reiesea cat se poate de clar ca distanta de la stalpul enel pana la casa imi este de 6,5m. De unde moasa-sa pe gheata le-o dat lor 17? A, nu, ca ei au o echipa care o mers in teren, care o verificat, si sigur sunt 17 metri de la stalp pana la casa. Am trecut usor peste faza in care imi vene sa le smulg limba si sa le umplu gura cu cioburi si sare si sa-i pun sa mestece, mi-am zis io ca abar n-am ce-am proiectat si ce construiesc si i-am intrebat, din nou, cat se poate de politicos, despre relevanta pozitiei casei in conditiile in care racordare pentru alimentarea la organizarea de santier se poate face oriunde. Adica, un stalp cu o cutie poate fi amplasat oriunde in curte urmand ca acolo sa vina nenii de la Enel si sa faca legatura pentru furnizarea curentului. Pai nu, ca asa-i, ca de fapt nu conteaza unde ii casa, ca am dreptate, da ei s-or gandit ca pentru racordarea din viitor, care va merge la casa, si asa o dat avizul in felul ala. Bun, concluzia ii ca avizu-i prost, omii de la Enel m-or tinut degeaba o luna ca sa-mi dea un aviz gresit fundamental atat ca masuratori cat si ca principiu. Moment la care mi s-o spus sa fac o reclamatie. Adica, pe banii mei, sa mai pierd inca o luna, adresandu-ma unor oameni care au avut pretentia sa-mi ceara un plan de situatie dar nu au fost in stare sa-l citeasca. Nu multumesc, decat sa depun o reclamatie undeva unde mi s-a demonstrat incompententa si sa mai pierd timp pe banii mei, mai bine imi lustruiesc pielea cea mai fina cu smirgel. Iau avizul lor de bun, platesc contravaloarea racordarii (inainte, ca asa-i frumos) si ma tipa omii sa astept.
Trec trii zile si apar ceva neni de la o firma privata care erau responsabili cu montarea cutiutelor magice in care urmeaza sa bage omii curentu', plantez io stalpul pe care s-o montat cutiuta magica (stalp care mi-i la trei metri de stalpul celor de la Enel, nicidecum 17) si ma pun pe asteptat, gandindu-ma ca urmeaza mintenas sa vina omii de la enel. Trece o luna, ni se fac noua ochii ca la melci dupa nenii de la Enel, da' degeaba. Asa ca-mi iau io frumusel dosarul cu documentatia legata de racordare si ma duc frumos la sediul omilor cu ganduri bune si cu multa intelegere. Ma plimba oamenii pe la 5 birouri, ma pun sa sunt vreo patru oameni si ajung la un nen care imi spune molcom ca n-am dosar de utilitati (si certificatul de verificare si omologare al ventilelor) si n-are cum sa ma racordeze. Moment la care am inceput si io sa argumentez, ii organizare de santier, n-am ce dosar de utilitati sa fac, ca am aviz de racordare, ca am platit racordarea acum 30 de zile si ca daca mi-ar fi trebuit dosarul de utilitati nu aveam voie sa primesc avizul de racordare. S-o scarpinat frumos omul in urechi, o mai baut un cafei, o mai grait la telefon si, intr-un final, o ajuns la concluzia ca trebuie sa fac o reclamantie. Moment in care s-o dus sufletului calmul meu, si i-am explicat (ce-i drept, pe un ton cam rastit, pe stiul ragetul leului turbat) motivele pentru care nu depun reclamatii la dansii. Asa ca i-am propus sa vin cu dosarul lor pentru utilitati, a doua zi (ceea ce s-o si intamplat) si ei sa faca bine sa vina sa faca racordarea tot atunci (ceea ce nu s-o intamplat). Culmea ii ca dosarul ala de utilitati tinea (iarasi) de ce consumatori vor fi pe viitor in casa, adica pe modelul unei cereri din cele 6 depuse. Dupa ca ce m-o durut creierii de la abundenta logicii si a bunei organizari, am ajuns sa-i sun de cate trii patru ori pe zi, asta pret de o saptamana, si deabia apoi or binevoit si or venit omii de la Enel (si in 15 minutele or facut toata treaba cu racordarea).
Recapituland, pentru o treaba care o durat maxim o ora din partea firmei care o montat cutiuta, plus cele 15 minutele necesare racordarii si maxim o ora (ceea ce-i enorm) pentru intocmirea avizului de racordare, reiese ca pentru doua ore si un sfert, io o trebuit sa astept doua luni si jumatate. Asa ca, imi doresc ca pe viitor sa apara cat mai multi distribuitori de energie electrica si daca unul dintre ei te trateaza in felul mentionat dinsus, sa abia sansa unui faliment rapid sau, cel putin, clientii sa aiba posibilitatea sa-si aleaga furnizorul.
Sa mai spun ca pentru racordarea la reteaua de apa mi-o trebuit fix o zi? Dimineata m-am dus la omii cu apa sa-i intreb ce acte imi trebuie iar ei m-or pus sa platesc taxa de racordare si mi-au dat un om care sa faca racordarea.
luni, 22 octombrie 2012
Asa nu!
Dupa indelungate si adanci suferinte care au durat aproape doua saptamani, am reusit sa trec peste faptul ca inca ma mai simt de parca n-as fi intreg. Asa am ajuns la un exemplu cat se poate de clar precum ca omul cand imbatraneste, se mai si prosteste.
Pusca si cureaua lata, cum ar veni: inainte
si dupa
Pusca si cureaua lata, cum ar veni: inainte
si dupa
miercuri, 17 octombrie 2012
Amestecate V
Cam de doo saptamani sunt in criza de timp. Da' serios, nu oricum. Pe de o parte imi cheltuiesc timpul cu munca la 90 de km de casa (naveta, moasa-sa pe gheata, oboseala), pe de alta parte alerg cu jumatatea mai buna pe la doctori, (o facut o litotritie, apoi o colica renala in combinatie cu o infectie la rinichi si urmeaza sa mai faca inca o litotritie, maruntisuri d'astea de ne mai coloreaza veata) iar ce-mi mai ramane incerc sa-l dramuiesc intre constructia casei, computere si pitici. Cum ii posibil asa ceva? Sa ajungem sa nu mai avem timp pentru noi? Mi se pare cat se poate de trist.
As fi vrut sa fie pe bune tricoul dinjos dar, din pacate, de cand l-am primit, nu prea am mai avut timp, urmeaza sa recuperez.
As fi vrut sa pot sa-mi pun ordine in argumentele care ma fac sa cred ca lucrurule nu vor merge niciodata cum trebuie in coltul asta de lume, as fi vrut sa spun cum nu sunt, as fi vrut caut sa inteleg daca intr-adevar ne-am pierdut mare parte din ceea ce inseamna verticalitate in goana dupa profit si mi-ar fi placut sa le pun la vedere intr-un mod simplu si clar. Poate altadata.
Am impresia ca, in ultima vreme, mai mult decat de obicei, ma framant mult, prost si fara rost. Culmea ii ca ma framant pentru ca mi se pare ca ne framantam prea mult fara rost. Nu-s sigur ca are logica ce spun.
Cine stie, poate pana la urma o sa ajung sa scriu - asa cum frumos spunea cineva - despre cum si cate cafele am baut pe zi.
As fi vrut sa fie pe bune tricoul dinjos dar, din pacate, de cand l-am primit, nu prea am mai avut timp, urmeaza sa recuperez.
As fi vrut sa pot sa-mi pun ordine in argumentele care ma fac sa cred ca lucrurule nu vor merge niciodata cum trebuie in coltul asta de lume, as fi vrut sa spun cum nu sunt, as fi vrut caut sa inteleg daca intr-adevar ne-am pierdut mare parte din ceea ce inseamna verticalitate in goana dupa profit si mi-ar fi placut sa le pun la vedere intr-un mod simplu si clar. Poate altadata.
Am impresia ca, in ultima vreme, mai mult decat de obicei, ma framant mult, prost si fara rost. Culmea ii ca ma framant pentru ca mi se pare ca ne framantam prea mult fara rost. Nu-s sigur ca are logica ce spun.
Cine stie, poate pana la urma o sa ajung sa scriu - asa cum frumos spunea cineva - despre cum si cate cafele am baut pe zi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)