Clar am imbatranit, ma irita prea mult vaicareala fara rost. Inteleg ca poti sa te plangi de anumite probleme pentru a te descarca, treaba asta chiar ajuta uneori dar nu pentru orice cacaturi. Sunt probleme serioase si grave care ori n-au rezolvare, ori sunt foarte dificil de rezolvat, si sa le discuti poate sa ajute, poati sa gasesti noi solutii. Insa sa te plangi ca ciorba ii pre nustiu cum, ca apa-i prea rece sau prea calda, ca vai, o, vai, parul nu-mi sta in nu stiu ce fel sclipicios, imi pare futere de sine.
In mare masura suntem ceea ce gandim, au mai spus-o si altii, mare parte din problemele noastre exista doar in mintea noastra, in realitate, NU. De ce sa ne inventam false probleme? Trebuie neaparat sa ne chinuim ca sa ne simti mizerabil, pentru ca, in felul asta, sa apreciem mai mult micile bucurii si momentele de fericire?
Daca pe mosi ii mai inteleg, ca-i mai doare una, alta, si nu mai au multa putere sa mai faca mare lucru, pe aia tineri nu pot sa-i inteleg, asta pentru ca au de partea lor toata puterea de a se bucura de viata si-i pacat sa o risipeasca pe vaitandu-se. Studentii se plang ca-i greu, si vai, si oh, dar cum, ce profesor de cacat si ce materie greoaie, ce urat ii la facultate. Sa-mi bag un viespe-n cur, zic, da' sa se planga aia care muncesc sa se intretina la facultate, aia care-s pe picioarele lor si, eventual mai tin si pe altii in spate. Studenti care zac inchisi in camerele lor, cu ochii beliti in monitoare, plangandu-se ca-s siiiiiinguuuuuri. De parca asta ar face sa apara acea persoana speciala la care viseaza ei, sa vina sa-i caute si sa-i futa pana le sar capacele. Nu pot sa merga in cluburi (ca nu mai sunt discoteci, nu?) imbracati ASA, iti dai seama? groznic, pantalonii demodati ai nefericirii lovesc din nou. Pote ca mi se pare mie aiurea doar pentru faptul ca eram in stare sa merg 10km dus si 10 intors ca sa ajung la discoteca, si asta, chiar si in hainele rele de munca, nu ma deranja.
Poate ca nu reusesc sa inteleg cum trebuie lucrurile, poate ca gresesc cand ma raportez la ce am trait, dar decat sa ma plang, mai bine va urez sa fiti sanatosi, sa va iubiti adanc si apasat, unde vreti voi.
vineri, 3 iunie 2011
duminică, 17 aprilie 2011
Inteleg pe naiba
In conditiile in care ce bagi pe gura iti curge printr-o gaura din burta, te numesti urgenta. Care gaura in burta se datoreaza unei operatii de cancer la stomac, urmata de eventratie care s-a rezolvat printr-o noua operatie in care s-a pus o plasa de sustinere de 30x30 cm, operatie in urma careia o zona cu diametrul de cca 5 cm nu s-a mai inchis. Asta timp de trei ani. Plasa din dreptul gaurii s-a oxidat si s-a "ars" pana nu a mai ramas nici urma din ea. La fel s-a intamplat si cu o bucata din intestinul subtire, ajungandu-se in felul asta la fistula si in situatia ca ce intra pe gura sa iasa prin burta.
Pot sa inteleg ca-i posibil sa nu mnanci nimic vreme de doua saptamani si sa-ti astepti randul pentru a fi operat, doua saptamani in care se pierd 10kg si devii anemic. Pot sa inteleg ca nu se inchide plaga din urma operatiei si pierzi o gramada de sange si devii si mai anemic. Ma chinui sa inteleg de ce se ajunge sa cosi un pacient "in viu", fara nici un fel de anestezie. Nu pot sa pricep, nu pot sa inteleg si nu pot sa cuprind, de ce nu s-a luat in seama diabetul si anemia severa.
Dupa doua saptamani de la operatie, cand a devenit clar ca plaga nu se mai inchide, am facut din proprie initiativa cateva teste pentru determinarea glicemiei, iar la cca. 220 -240 mg/dl, incepe sa devina logic de ce nu se inchide plaga. Pot sa inteleg ca dupa primul tratament initiat pentru scaderea glicemiei, s-a ajuns de la 220-240 mg/dl la 300 mg/dl, se mai intampla ca organismul sa nu reactioneze cum trebuie la un medicament, ba mai mult, sunt justificate oarecum si reactii adverse precum tulburarile de tranzit care nu dor ca duc la deshidratare, dar accentueaza starea de anemie si demineralizarea.
Pot sa inteleg si faptul ca am asteptat mai bine de cinci ore in fata UPU, dupa care s-a ajuns la internare la sectia de 'medicina interna', dar nu pot sa inteleg de ce nu ni s-a spus nimic, nici macar o vorbulita chioara, asta in urma rugamintilor, atat la UPU cat si la "Medicina interna". Ma chinui sa inteleg de ce nu poate fi scazuta glicemia macar la un 160mg/dl, de ce medicul de diabet-nutritie mi-a spus sa revin doar peste trei luni, de ce trebuie intervin pentru a ajunge la un chirurg, de ce nu pronunta nimeni cuvantul magic "avivare".
Imi spun ca am inceput sa obosesc si sa-mi pierd rabdarea, insa cand ma gandesc la omul care trece prin toate astea, ajung de ma bufneste plansul si sa-mi fie rusine pentru intelegerile si ne/intelegerile mele.
Pot sa inteleg ca-i posibil sa nu mnanci nimic vreme de doua saptamani si sa-ti astepti randul pentru a fi operat, doua saptamani in care se pierd 10kg si devii anemic. Pot sa inteleg ca nu se inchide plaga din urma operatiei si pierzi o gramada de sange si devii si mai anemic. Ma chinui sa inteleg de ce se ajunge sa cosi un pacient "in viu", fara nici un fel de anestezie. Nu pot sa pricep, nu pot sa inteleg si nu pot sa cuprind, de ce nu s-a luat in seama diabetul si anemia severa.
Dupa doua saptamani de la operatie, cand a devenit clar ca plaga nu se mai inchide, am facut din proprie initiativa cateva teste pentru determinarea glicemiei, iar la cca. 220 -240 mg/dl, incepe sa devina logic de ce nu se inchide plaga. Pot sa inteleg ca dupa primul tratament initiat pentru scaderea glicemiei, s-a ajuns de la 220-240 mg/dl la 300 mg/dl, se mai intampla ca organismul sa nu reactioneze cum trebuie la un medicament, ba mai mult, sunt justificate oarecum si reactii adverse precum tulburarile de tranzit care nu dor ca duc la deshidratare, dar accentueaza starea de anemie si demineralizarea.
Pot sa inteleg si faptul ca am asteptat mai bine de cinci ore in fata UPU, dupa care s-a ajuns la internare la sectia de 'medicina interna', dar nu pot sa inteleg de ce nu ni s-a spus nimic, nici macar o vorbulita chioara, asta in urma rugamintilor, atat la UPU cat si la "Medicina interna". Ma chinui sa inteleg de ce nu poate fi scazuta glicemia macar la un 160mg/dl, de ce medicul de diabet-nutritie mi-a spus sa revin doar peste trei luni, de ce trebuie intervin pentru a ajunge la un chirurg, de ce nu pronunta nimeni cuvantul magic "avivare".
Imi spun ca am inceput sa obosesc si sa-mi pierd rabdarea, insa cand ma gandesc la omul care trece prin toate astea, ajung de ma bufneste plansul si sa-mi fie rusine pentru intelegerile si ne/intelegerile mele.
duminică, 9 ianuarie 2011
sâmbătă, 1 ianuarie 2011
Promises
Multi oameni isi fac planuri si/sau promisiuni pentru noul an. Oricat de bine ar suna (piesa, nu promisiunile, he he), nu ma tenteaza deloc. Mi se cam falfaie dinspre ce inseamna anul trecut si anul care vine. Io nu simt ca s-o incheiat ceva si ca incepe altceva nou. Pentru mine este continuitate, alaturi de jumatatea mai buna si pitici. Poate ca singura promisiune pe care mi-am facut-o, ii aceea de a incerca sa le fiu alaturi cu tot ce pot si sa le transmit atat cat pot din ceea ce am primit de la bunicul meu. In rest, nu-mi fac nici planuri, nici promisiuni.
marți, 26 octombrie 2010
Scump doamna, scump, dincolo era mai ieftin !
Ai nostri (ca brazii) nu se lasa si vor dubla-tripla (sau de cate ori o fi) 'taxarea'. Rusine, nu neaparat pentru faptul ca noi NU AVEM (chiar nu avem autostrazi, am fi avut daca ar fi fost facute cap coada gen, Bucuresti - Constanta - nu Bucuresti - Cernavoda) autostrazi, ci pentr ca nu vrem sa ne organizam. Nu ma leg de faptul ca nu am fost in stare sa organizam licitatii internationale (fie si in parteneriat public privat) si-n felul asta sa ne construiasca altii autostrazi, ca se pare ca noi si vrem, si putem, da ne impiedicam in "drepturi", "costuri", "comisioane" si "diverse si neprevazute", prietenii stiu de ce. Nu, n-am treaba cu costurile/km, da' sa facem naibi autostrazi, pentru ca am avea de catigat enorm daca s-ar face, in primul rand am castiga multe vieti omenesti care se pierd fara rost datorita infrastructurii rutiere mult sumbdimensionate fata de necesar. Nu ar mai muri atat de multi oameni. Drumuri bune inseamna in primul rand siguranta sporita, apoi economie si confort. Asa ca as prefera sa dau mai multi bani, da' sa avem naibi autostrazi, sa circulam mai sigur, mai confortabil si mai economic (timp). Deja am renuntat sa ma mai agit pe chestiune, ca ma agit de 14 ani degeaba. Tot nu se fac autostrazi la noi. Isi mai aminteste cineva termenul (primul) de finalizare al lucrarilor la autostrada "Transilvania" ? Nu? Mai bine asa. Nici nu vreau sa ma gandesc cand va fi gata, la fel cum nu vreau sa ma gandesc cand va fi gata A2-Bucuresti - Constanta. Insa nu m-am impacat cu modul de taxare de la noi. Am vorbit mai demult despre agentia de taxare Giurgeni, dupa un ordin scris al ministrului si cu 4 ani intarize, s-au aplicat prevederile PARTIAL, adica s-au montat camere de supraveghere video (care-s cam degeaba) dar nu s-a modernizat agentia de taxare, nu s-au montat bariere automate, modul de taxare a ramas acelasi. Mai mult, agentia de taxare a fost gandita la fel, asta in conditiile in care toti factorii decizionali stiau ca taxarea automata e mai eficienta, mai rapida si ii mai greu supusa fraudei. Atat timp cat omul da bani in mana omului, va exista frauda. Drept dovada, se vad urmarile. Daca imi spune cineva ca la agentiile de taxare Giurgeni si Fetesti nu se fura ENORM, ii pot demonstra ce si cum la fata locului. Multi bani s-au scurs in felul asta si n-au ajuns unde le era locul, nicidecum la podurile dunarene, nicidecum la fostul AND. Sa dai in folosinta in anul 2009, agentie de taxare in care omul sta in cabina si incaseaza bani din mana-n mana, asta in UE, ii sfidator. Este bataie de joc la adresa cetateanului, e sfidare pe banul platitorului, pe timpul pierdut de catre participantii la trafic in agentiile de taxare (cred va aduceti aminte de cozile din sezon), pe veniturile care ar trebui sa se verse la la CNADNR. Daca taxarea cioturilor de utostrazi din Romania se va face tot manual si nu automatizat (gen Ungaria, Outrice) va fi alta palma data pe obrazul umil al platitorilor. Mi-as dori enorm sa ma insel si sa am ocazia sa-mi cer scuze pe tema.
duminică, 17 octombrie 2010
Poveste cu bugetari
Am fost bugetar in si din mai multe pozitii, de la executie prin proiectare pana la functii de control sau conducere. Am muncit si la privat, am muncit si pentru mine, mi-am luat gioburi suplimentare dupa programul de munca, am invatat cate ceva din toate. Am muncit in cadrul mai multor institutii bugetare, cel mai mult si cu cea mai mare daruire am facut-o ca drumar. Pentru asta mi-am luat cele mai scarboase flegme si cele mai strasnice ziceri despre familie. Majoritatea pe nedrept. Bugetarul din Romania va fi futut de regula, mai mult sau mai putin pe nedrept. Bugetarii sunt oameni ca orice oameni, se impart in buni si rai, isteti si prosti, calificati si nepriceputi, harnici si lenesi, d'astea. Io as face un singur lucru cu bugetarii. I-as tria. Simplu de tot. Orice om care o avut PROPRIA-I afacere sau oricare dintre oamenii care au muncit pentru ei si au trait din ce au produs si au facut lucru asta constructiv, ar putea sa fie un bun bugetar - din partea mea, aia ar fi angajatii pe care i-as pastra in sistem. Sa ne intelegem asupra unui lucru, organizarea in sistemul bugetar ii infioratoar de sinistra si ineficienta. Se freaca menta atat de greu in sistemul bugetar (am avut locuri de munca in care imi puteam termina treaba pentru o luna in 1-2 zile de munca) incat ies scantei de la atat frecus. Bugetarii trebuiesc organizati omeneste, trebuie sa invete sa gandeasca constructiv si, trebuie sa inteleaga ca merita sa primeasca in masura a ceea ce ofera. Trebuie sa inteleaga ca sunt unde sunt pentru ca exista cei care produc, ca trebuie sa-i sustina pe cei care produc si, sa-i inteleaga si sa se puna in pielea celor care produc. Pana atunci, fum si cioburi in ochi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)