The Electric Horseman

Nu mai tin minte exact cand am vazut filmul, dar a fost in mod cert la cativa ani dupa 1989. Ca si acum, pe atunci, oamenii alergau dupa locuri de munca, imprumuturi si o posibila siguranta a zilei de maine. Si primul lucru care m-a impresionat la respectivul film, a fost momentul in care Sonny Steele (Robert Redford) l-a furat pe Rising Star (armasarul fost multiplui campion, dopat si injectat cu steroizi de catre proprieatari pentru a fi mai usor de controlat) pentru a-l elibera ulterior intr-o zona cu cai salbatici.

Sentimentul lui Sonny ca participa la ceva care “It just don’t feel right” - calul indopat cu medicamente si steroizi pe care il calarea in reclame la cereale (parca), acel sentiment l-am trait mai des in copilarie si il vad din ce in ce mai rar acum. Faptul ca trebuie sa faci ceea ce este corect, fara sa-ti pese de grija zilei de maine, acela a fost sentimentul care m-a dus imediat inapoi in copilarie.

Copilaria mea a fost una cu multe parti frumoase, cu aspecte din viata pe care nu cred ca le vom mai intalni vreodata de acum incolo, cu vremuri mult diferite dar si cu parti mai dure pe care nu stiu in ce masura voi mai avea de a face cu ele.

Am crescut o perioada buna de timp cu bunicul din partea tatalui meu, bunic care a trecut din pacate prin orori greu de imaginat. A prins vremurile in care era batut pana la lesin de catre unguri daca era prins ca vorbea sau canta romaneste. A fost si doi ani in al doilea razboi mondial, a ajuns si intr-un lagar de concentrare la nemti si cu foarte mult noroc a scapat de acolo cu putin timp chiar inainte de a se termina razboiul. A venit pe jos din germania inapoi in tara si a iesit din razboi cu un ulcer de gamba de care nu a mai scapat niciodata.

Ei, bunicul meu (si nu era singurul) tinea cont de sentimentul acela. Cand i s-a pus in vedere sa-si duca si sa predea vaca la ,,stat", a preferat sa o duca in padure, pentru ca simtea ca nu este corect. La fel cum a procedat si cand au incercat sa ii impuna sa mearga la munca la CAP, l-au batut si l-au inchis saptamani intregi, degeaba. Nu s-a reusit colectivizarea in satele din zona Bistritei, desi s-au facut mari presiuni si nenumarate abuzuri.

Cand a cumparat o iapa care era ranita rau la un picior, a venit pe jos pe laga ea (desi putea sa vina calare pe ea) 30 de km, ca mai apoi sa se prabuseasca de durerea cauzata de ulcerul de gamba. A, niciodata nu si-a lovit caii, niciodata nu a avut nevoie de bici, desi a avut cai toata viata.

Pe vreamea respectiva nu aveai voie sa tai vaca sau vitelul, era infractiune care se pedepsea cu inchisoarea. Dar oamenii din zona isi taiau viteii si nici unul nu se para pe altul. Si faceau tot ce era posibil sa se impotriveasca, atat cat puteau ei, comunismului.

Erau vremurile in care se traia fara pensii si de cele mai multe ori fara sa ai nevoie sa mergi la magazin, nici nu prea aveai ce sa cumperi de la magazin. Nu aveam nevoie de ulei, pentru ca in fiecare an bunicul crestea cate doi porci de cca 200 de kg, pe care ii taiam de Craciun si aveam untura, in loc de ulei. Pentru care aveam carnati afumati, care rezistau pe orice perioada de timp, aveam slanina afumata, muschiulet afumat si carne ,,la garnita'' - in borcane cu untura, se putea pastra pentru perioade indelugate de timp, indiferent de temperatura ambientala. In loc de zahar aveam miere, faina de porumb pentru mamaliga si faina de grau din care facem paine si turte, pe soba sau pe vatra. Faceam atat de multi cartofi incat mare parte din hrana porcilor o reprezentau cartofii fierti in amestec cu tarate, uruiala.

Cand nigea undeori de aveam zapada de peste 3 metri, chiar nu era nici o problema ca nu mai puteai sa pleci din casa, aveam beciul si camarile pline.

Nu era gospodarie care sa nu faca in fiecare an vin sau palinca. Pentru cai si vaci faceam fan, iar cand mergeam la fan cu bunicul, plecam de cele mai multe ori doar cu coasele, furca si grebla, fara sa ne luam de mancare, sau luam doar putina branza sarata. Pentru ca era plina padurea de aluni si de ciuperci, de pere padurete, de izvoare cu boisteni, grindele, clenuti si, mai la munte, zglavoace si pastravi, pesti pe care ii prindeam cu mana si ii prajeam la un loc cu ciupercile (si branza sarata daca venea peste galbiori, vinecioare, manatarci sau bureti iuti, era deliciu).

Niciodata, dar niciodata nu am auzit pe cineva in satul bunicilor sa sufere de foame. Daca era cate un amarat care nu putea munci, ii duceau babele din sat cate o oala cu lapte, mamaliga si ceva de macare. Altfel, orice om gasea de munca cu ziua, la fan, la sapa, la mere, la cartofi, la pascutul animalelor sau la orice alta munca.

Asa am crescut in mare parte si asa am si ramas intr-o anumita masura, ca un mic taran intr-un sat de tarani, fara grija zilei de maine si cu sentimentul ca trebuie sa fac ceea ce e corect. Am fost si eu la munca cu ziua (la pascut vacile, la cosit, la uscat fanul, la sapat cartofi, factu palinca la velnita si multe altele), intotdeauna cuvantul a fost cuvant si cat ne-am inteles ca valoreaza munca, atat a fost mereu. Cuvantul dat conta mai mult decat orice hartie. La fel cum procedam si cu laptele, lasam sticlele goale la usa seara si gaseam sticlele pline dimineata. Si nu s-a pus vreodata problema ca cineva ar fura vreo sticla de lapte (exceptandu-i pe verisorii din Craiova care au fost in stare de soc o zi intrega, nu intelegeau cum e posibil sa nu fure nimeni sticlele pline cu lapte).

Si daca unui amarat i-a ars casa, mergeam cu totii cateva zile in claca si il ajutam sa si-o ridice la loc (majoritatea caselor erau din lemn), fara sa asteptam ceva la schimb, pentru ca asa era corect. Iar daca bunicii gaseau cate ceva bun si deosebit pentru noi, orice, inclusiv sa munceasca zile intregi sa ne faca sanii si sa ne plimbe cu caii, sau sa isi dea si ultimii bani ca sa ne cumpere carti, faceau lucrurile astea pentru ca ne iubeau ,,ca pe ochii din cap" si pentru ca asa era corect, niciodata nu au pus in balanta viitorul lor cu viitorul nostru, au cautat sa ne invete pe noi cat mai mult, sa ne ofere cat mai multe posibilitati.

Asa am crescut, am fost invatat sa ma descurc, sa muncesc si sa fac ceea ce este corect, chiar daca ceea ce este corect poate sa aiba uneori consecinte neplacute.

Am sarit garduri si porti si m-am dus sa dezleg caini (pe care ii vedem chinuiti in lant, unii dintre ei, raniti si extrem de agitati, se vedea clar ca au fost bagati in lupte) asa cum a facut-o Sonny Steele cu Rising Star, fara sa-mi pese de ce s-ar putea intampla dupa aceea, ce ar putea sa-mi faca cainii aceia eliberati sau stapanii lor, daca m-ar fi prins.

De asta mi-a readus aminte Calaretul Electric, sentimentul de a face ceea ce este corect, oricare ar fi implicatiile, de asta si de a avea curajul sa te bazezi pe tine. Pana si lucrul asta l-a pierdut generatia noastra, iar partea asta nu am fost in stare (cei care am apucat-o) nici macar sa o aratam celor care vin dupa noi.

15 ani

Luna aceasta se implinesc 15 ani de cand m-am lasat de fumat.

Nu sunt mai lucios, mai frumos sau mai stralucitor dar in mod cert sunt semnificativ mai bine financiar. Nu stiu exact in ce masura conteaza aspectul cu nefumatul, stiu insa sigur ca intr-o anumita masura am economisit niste bani prin partea cu nefumatul.

La un calcul simplu ar fi 15 ani x 365 zile/an x 2,5 pachete /zi x 5 euro / pachet ar fi vreo 68 de mii de euro. Daca mai pun la socoteala si nefumatul jumatatii mai bune ar fi 15 ani x 365 zile/an x 1 pachete /zi x 5 euro / pachet ar mai fi inca 27 de mii de euro. Mai precis, 68+27 in total 95 de mii de euro ne-ar fi costat tigarile in acesti 15 ani.

Exista si varianta mai ieftina (si mai plicticoasa) cu rulatul tigarilor, dar daca as fi socotit timplul pe care il pierdeam sa imi mai si rulez tigarile, cred ca ieseam mult mai rau, caci timpul e bani, maica.

Ca si-n bancul cu Ferrari in care Ion se lasase de fumat si ii explica lui Bula ca a economisit bani de un Ferrari prin nefumat, iar Bula il pune pe Ion sa ii arate unde si-a parcat masina, daca ma iei pe mine cu show me the money, unde este suta de mii de euro, macar am ce arata (simtitor peste banii economisiti din nefumat).

Nu stiu daca si cat de mult ar fi ajutat nefumatul pe partea cu sanatatea, dar cred ca nu as fi reusit sa muncesc la fel de mult daca as fi ramas fumator, pe atunci oboseam mai repede. Deocamdata se pare ca toate componentele functioneaza in parametri normali, inca mai sunt bun si de munca, singura problema legata de sanatate ar fi data de faptul ca sunt obez, dupa ce m-am lasat de fumat am sarit rapid de la 75kg la 95kg, iar acum ma zbat sa cobor sub suta de kg. Daca reusesc sa revin undeva la 75 - 80 de kg, as putea sa spun ca sunt intr-o stare foarte buna, asa ca numaram caloriile, batem boracii la basket si tenis de masa si incercam sa ne tinem de intermittent fasting.

Tentatia de a ma reapuca de fumat a existat si cred ca va exista si de acum incolo. Deocamdata ma ajuta tot motivatia de baza care m-a ajutat si sa ma las de fumat, mai precis, vreu sa le asigur boracilor un start cat de cat decent, sa pot sa ii indrum si sa ii invat cat mai multe din ce stiu eu, macar pana termina ei facultatea. Pe parte materiala sper sa ii ajut sa aiba la pornire fiecare macar cate o locuinta intr-un oras decent.

Dupa cum am facut toate calculele, mai am de tras 3-4 ani ca sa le asigur boracilor si cate o locuinta de caciula si ca sa avem si noi, seniorii, imobiliare care sa ne asigure venituri peste salariul mediu din Ro. Si daca in 4 ani o sa reusesc sa sui sacii in caruta, sa-mi ajut juniorii cu ce mi-am propus, ar mai ramane ca obligatii doar cea mica cu partea de indrumare si sprijin pe timpul facultatii.

Cum ar veni, AMR 4 ani pana la prima oportunitate de reapucat de fumat, si daca trec cu bine de cei 4 ani si ating obiectivele propuse, reapucatul de fumat va veni la pachet inclusiv cu tutun cultivat de mine.