Lucruri care se fac dar nu se spun

 Inmormantari. Lasam la o parte ametitii care "vaneaza" inmormantarile, care povestesc despre cum a fost la Y sau la Z, care-s prezenti de multe ori chiar daca nu cunosc pe cineva, aia-s defecti, io asa cred. Am auzit tot mai des de aiureli de gen "io nu ma duc la inmormantari/nu-mi plac inmormantarile". Ba, voi va auziti ce spuneti? Cui pula mea de mos obosit ii plac inmormantarile? Cred ca orice om sanatos la cap  poate sa spuna ca-i nu-i plac inmormantarile. Nu vad cum naiba sa-ti placa, ca atare, nu vad de ce naiba sa spui asa ceva, e o treba care vine se la sine. Nu te duci la o inmormantare pentru ca-ti place (cum cacat sa-si placa sa vezi un om mort si zeci de oameni plangand?), doh, daca iti pasa de cei care au pierdut un memru al familiei, te duci sa-i sustii, sa-i sprijini, sa-i ajuti sa treaca mai usor peste pirdere, conteaza orice sprijin, din pacate, stiu. Fie te duci sa le fii alaturi si sa-i sustii pe aia care conteaza pentru tine, fie nu te duci, da nu vii cu cacaturi de gen "Nu-mi plac inmormantarile", nici unui om sanatos la cap nu-i plac.

Urasc telefoanele

Demult tare de tot, intr-un bar din Zorilor, Observator, niste betivi de la constructii chinuiau un biet chelner, dupa cum urmeaza:
Chelner: -Buna ziua, ce sa va aduc?
Ametiti: -Bere!
Chelner: -Bine bine, bere sa fie dar, cata bere?
Ametiti: - In prostie!
Chelner: - Bine bine, da' si prostia asta, are o limita.
Ametiti: - La noi n-are nici o limita !!!11

Aproape la fel de mult urasc si io telefonele, mai am putin si ajung sa spun ca le urasc fara limite. Recunosc, am sechele din vremea in care avem functie de conducere si suna telefonul de un ziliard de ori pe zi, fara sa conteze ca-i doua sau patru dimineata, sera sau ziua, iar ala micu' se trezea si el cu sunatul telefonului, plansete, se trezea si jumatatea, circ si nebunie.
Sa nu mai zic ca nu stiu cum se face ca, cand mi-i lumea mai draga, suna pula ala de telefon de se duce naibi toata concentrarea si tot sporul. Ba mai mult, mai suna si cate un ametit sau o ametita sa te intrebe "- Ce faaaaaaaaaaaaaaaci!" si nu-i destul ca le spun "-Muncesc, ma odihnesc sau incerc sa fac copii", ca n-ar inchide nici batuti (in cap) si continua de parca ar fi stapani pe tine si pe timpul tau, gen "-Undeeeeee estiiiii?", poi sunt fix unde vreu io si poate n-am chef sa spun nimanui unde sunt si ce fac, cu atat mai mult cu cat nu ne-am tras de bretele ori n-am facut armata impreuna ca sa ne permitem sa pretindem ca am avea de ne da socoteala unul altuia.
Da, stiu, am imbatranit, da' sincer, nu mi-o placut niciodata telefoanele si nu inteleg de ce sa fii futut in creieri de o suta doo sute de ori pe zi, cu tampenii sau lucruri stupide. Unde mai pui ca am prins si vremurile in care avem si luni intregi in care nu dadeam sau nu primeam vreun telefon, si culmea, ne descurcam al naibi de bine.
O fost grozav sa trec cate o data pe luna pe acasa cat timp am fost student, dadeam si io cate un telefon acasa doar in cazuri de urgente (gen, am spart hiperboloidu cu doo panze si trebuie sa-l platesc) , da' ai mei nu puteau sa ma sune, ca nu coboram la telefonul din holul caminului. Acum, zici ca or luat-o ranza pana si ei, au saptamani intregi in care ma suna si de cate doua ori pe zi, asa, fara vreun motiv.

Cred ca as putea sa urez mult si bine  cu si despre telefoane, da' incerc sa intelg, cum naiba ne descurcam pe vremuri fara telefoane? Am imbatranint in asa hal incat is uracios degeaba cand ii vorba de telefoane, ori telefoanele or ajuns de multe ori masini de tocat nervi si de manevrat si torturat oameni?

Bulgarasi

Discutie cu jumatatea (dupa indelungate negocieri si tratative):
Ea: -Ai rezolvat cu concediul?
Io: -Ihi.
Ea: -Cand, unde, cum?
Io: -Peste trei septamani, mergem la aia, stam cu burtile-n sus si lenevim.
Ea: -No, fain, super, miau miau, hau hau ...
Io: -Pooooiiiiiii, nu-i chiar asa de fain ...
Ea: -Da de ce?
Io: -Stii cum ne-am chinuit sa slabim si cat ne-am bucurat ca am si reusit? No, cum iti inchipui ca ne intoarcem de acolo?
Ea: -Cum?
Io: -Cred ca cel mai usor ne-ar fi sa ne rostogolim :D

Nu va mai plangeti

Clar am imbatranit, ma irita prea mult vaicareala fara rost. Inteleg ca poti sa te plangi de anumite probleme pentru a te descarca, treaba asta chiar ajuta uneori dar nu pentru orice cacaturi. Sunt probleme serioase si grave care ori n-au rezolvare, ori sunt foarte dificil de rezolvat, si sa le discuti poate sa ajute, poati sa gasesti noi solutii. Insa sa te plangi ca ciorba ii pre nustiu cum, ca apa-i prea rece sau prea calda, ca vai, o, vai, parul nu-mi sta in nu stiu ce fel sclipicios, imi pare futere de sine.
In mare masura suntem ceea ce gandim, au mai spus-o si altii, mare parte din problemele noastre exista doar in mintea noastra, in realitate, NU. De ce sa ne inventam false probleme? Trebuie neaparat sa ne chinuim ca sa ne simti mizerabil, pentru ca, in felul asta, sa apreciem mai mult micile bucurii si momentele de fericire?
Daca pe mosi ii mai inteleg, ca-i mai doare una, alta, si nu mai au multa putere sa mai faca mare lucru, pe aia tineri nu pot sa-i inteleg, asta pentru ca au de partea lor toata puterea de a se bucura de viata si-i pacat sa o risipeasca pe vaitandu-se. Studentii se plang ca-i greu, si vai, si oh, dar cum, ce profesor de cacat si ce materie greoaie, ce urat ii la facultate. Sa-mi bag un viespe-n cur, zic, da' sa se planga aia care muncesc sa se intretina la facultate, aia care-s pe picioarele lor si, eventual mai tin si pe altii in spate. Studenti care zac inchisi in camerele lor, cu ochii beliti in monitoare, plangandu-se ca-s siiiiiinguuuuuri. De parca asta ar face sa apara acea persoana speciala la care viseaza ei, sa vina sa-i caute si sa-i futa pana le sar capacele. Nu pot sa merga in cluburi (ca nu mai sunt discoteci, nu?) imbracati ASA, iti dai seama? groznic, pantalonii demodati ai nefericirii lovesc din nou. Pote ca mi se pare mie aiurea doar pentru faptul ca eram in stare sa merg 10km dus si 10 intors ca sa ajung la discoteca, si asta, chiar si in hainele rele de munca, nu ma deranja.
Poate ca nu reusesc sa inteleg cum trebuie lucrurile, poate ca gresesc cand ma raportez la ce am trait,  dar decat sa ma plang, mai bine va urez sa fiti sanatosi, sa va iubiti adanc si apasat, unde vreti voi.

Ta-ta

Say whaaaat?

Inteleg pe naiba

In conditiile in care ce bagi pe gura iti curge printr-o gaura din burta, te numesti urgenta. Care gaura in burta se datoreaza unei operatii de cancer la stomac, urmata de eventratie care s-a rezolvat printr-o noua operatie in care s-a pus o plasa de sustinere de 30x30 cm, operatie in urma careia o zona cu diametrul de cca 5 cm nu s-a mai inchis. Asta timp de trei ani. Plasa din dreptul gaurii s-a oxidat si s-a "ars" pana nu a mai ramas nici urma din ea. La fel s-a intamplat si cu o bucata din intestinul subtire, ajungandu-se in felul asta la fistula si in situatia ca ce intra pe gura sa iasa prin burta.
Pot sa inteleg ca-i posibil sa nu mnanci nimic vreme de doua saptamani si sa-ti astepti randul pentru a fi operat, doua saptamani in care se pierd 10kg si devii anemic. Pot sa inteleg ca nu se inchide plaga din urma operatiei si pierzi o gramada de sange si devii si mai anemic. Ma chinui sa inteleg de ce se ajunge sa cosi un pacient "in viu", fara nici un fel de anestezie. Nu pot sa pricep, nu pot sa inteleg si nu pot sa cuprind, de ce nu s-a luat in seama diabetul si anemia severa.
Dupa doua saptamani de la operatie, cand a devenit clar ca plaga nu se mai inchide, am facut din proprie initiativa cateva teste pentru determinarea glicemiei, iar la cca. 220 -240 mg/dl, incepe sa devina logic de ce nu se inchide plaga. Pot sa inteleg ca dupa primul tratament initiat pentru scaderea glicemiei, s-a ajuns de la 220-240 mg/dl la 300 mg/dl, se mai intampla ca organismul sa nu reactioneze cum trebuie la un medicament, ba mai mult, sunt justificate oarecum si reactii adverse precum tulburarile de tranzit care nu dor ca duc la deshidratare, dar accentueaza starea de anemie si demineralizarea.
Pot sa inteleg si faptul ca am asteptat mai bine de cinci ore in fata UPU, dupa care s-a ajuns la internare la sectia de 'medicina interna', dar nu pot sa inteleg de ce nu ni s-a spus nimic, nici macar o vorbulita chioara, asta in urma rugamintilor, atat la UPU cat si la "Medicina interna". Ma chinui sa inteleg de ce nu poate fi scazuta glicemia macar la un 160mg/dl, de ce medicul de diabet-nutritie mi-a spus sa revin doar peste trei luni, de ce trebuie intervin pentru a ajunge la un chirurg, de ce nu pronunta nimeni cuvantul magic "avivare".
Imi spun ca am inceput sa obosesc si sa-mi pierd rabdarea, insa cand ma gandesc la omul care trece prin toate astea, ajung de ma bufneste plansul si sa-mi fie rusine pentru intelegerile si ne/intelegerile mele.

Gloria

Mie imi pare ca Bon SCOTT ii cu mult peste Van Morrison. Deci da, Bon R. SCOTT singing.

Promises

Multi oameni isi fac planuri si/sau promisiuni pentru noul an. Oricat de bine ar suna (piesa, nu promisiunile, he he), nu ma tenteaza deloc. Mi se cam falfaie dinspre ce inseamna anul trecut si anul care vine. Io nu simt ca s-o incheiat ceva si ca incepe altceva nou. Pentru mine este continuitate, alaturi de jumatatea mai buna si pitici. Poate ca singura promisiune pe care mi-am facut-o, ii aceea de a incerca sa le fiu alaturi cu tot ce pot si sa le transmit atat cat pot din ceea ce am primit de la bunicul meu. In rest, nu-mi fac nici planuri, nici promisiuni.