Urasc telefoanele

Demult tare de tot, intr-un bar din Zorilor, Observator, niste betivi de la constructii chinuiau un biet chelner, dupa cum urmeaza:
Chelner: -Buna ziua, ce sa va aduc?
Ametiti: -Bere!
Chelner: -Bine bine, bere sa fie dar, cata bere?
Ametiti: - In prostie!
Chelner: - Bine bine, da' si prostia asta, are o limita.
Ametiti: - La noi n-are nici o limita !!!11

Aproape la fel de mult urasc si io telefonele, mai am putin si ajung sa spun ca le urasc fara limite. Recunosc, am sechele din vremea in care avem functie de conducere si suna telefonul de un ziliard de ori pe zi, fara sa conteze ca-i doua sau patru dimineata, sera sau ziua, iar ala micu' se trezea si el cu sunatul telefonului, plansete, se trezea si jumatatea, circ si nebunie.
Sa nu mai zic ca nu stiu cum se face ca, cand mi-i lumea mai draga, suna pula ala de telefon de se duce naibi toata concentrarea si tot sporul. Ba mai mult, mai suna si cate un ametit sau o ametita sa te intrebe "- Ce faaaaaaaaaaaaaaaci!" si nu-i destul ca le spun "-Muncesc, ma odihnesc sau incerc sa fac copii", ca n-ar inchide nici batuti (in cap) si continua de parca ar fi stapani pe tine si pe timpul tau, gen "-Undeeeeee estiiiii?", poi sunt fix unde vreu io si poate n-am chef sa spun nimanui unde sunt si ce fac, cu atat mai mult cu cat nu ne-am tras de bretele ori n-am facut armata impreuna ca sa ne permitem sa pretindem ca am avea de ne da socoteala unul altuia.
Da, stiu, am imbatranit, da' sincer, nu mi-o placut niciodata telefoanele si nu inteleg de ce sa fii futut in creieri de o suta doo sute de ori pe zi, cu tampenii sau lucruri stupide. Unde mai pui ca am prins si vremurile in care avem si luni intregi in care nu dadeam sau nu primeam vreun telefon, si culmea, ne descurcam al naibi de bine.
O fost grozav sa trec cate o data pe luna pe acasa cat timp am fost student, dadeam si io cate un telefon acasa doar in cazuri de urgente (gen, am spart hiperboloidu cu doo panze si trebuie sa-l platesc) , da' ai mei nu puteau sa ma sune, ca nu coboram la telefonul din holul caminului. Acum, zici ca or luat-o ranza pana si ei, au saptamani intregi in care ma suna si de cate doua ori pe zi, asa, fara vreun motiv.

Cred ca as putea sa urez mult si bine  cu si despre telefoane, da' incerc sa intelg, cum naiba ne descurcam pe vremuri fara telefoane? Am imbatranint in asa hal incat is uracios degeaba cand ii vorba de telefoane, ori telefoanele or ajuns de multe ori masini de tocat nervi si de manevrat si torturat oameni?