joi, 16 ianuarie 2025

Polo, mon amour

De cand sunt sofer, am trecut prin 5 accidente fiind la volan (iar ca pasager am trecut prin 7 accidente auto, si ma consider norocos ca mai bat in taste). Primul, din vina mea, era iarna si am franat intr-o zona cu gheata. Din fericire, nu am avut viteza mare si am iesit de pe carosabil, dar fiind intr-o zona cu rambleu inalt (cca 1.50m), masina (primul nostru Polo, 1.4TDI - 2004, motor BAY pompe duse, 75Cp)s-a rasturnat pe partea dreapta. Eram cu jumatatea mai buna in masina si juniorul, dar nu s-au panicat.

Am avut noroc ca ne-au vazut alti soferi, cred ca au sarit vreo 5 oameni sa ne ajute si am (re)pus imediat Polo pe roti. De acolo lucrurile au decurs simplu, in afara de tabla sifonata, nimeni nu a suferit nimic si ne-am continuat linistiti drumul.

Apoi am trecut printr-un accident din culpa comuna, atat eu cat si alt prticipant la trafic am schimbat directia de mers fara sa ne asiguram sugficient, noroc ca aveam viteza foarte mica amandoi si am scapat doar cu aripile indoite si farurile crapate si fiecare si-a reparat masina pe banii lui.

Accidentul numarul 3 a venit cu un cocalar cu BMW care mi-a taiat calea, eu fiind in Sirion, din nou, viteza mica la mine, in afara de far si de aripa nu am avut nimic. La mine s-a lasat cu dauna totala pentru Sirion (deh, costa un far original din Japonia, pentru ca la noi nu se gaseau, mai mulde decat costa toata masina). 200 de lei mai incolo (far din dezmembrari si aripa indreptata si vopsita cu spray in regie proprie) eram din nou la volanul Sirionului. Pentru cocalar a fost mai nasol, ca a pierdut si permisul, a luat si amenda si trebuia sa isi repare toata partea dreapta a masinii pe banii lui.

Accidentul numarul 4 a venit asteptand in coloana pe drumul spre Clewj, cand un pustan de 19 ani nu a fost in stare sa isi ia ochii din telefon si s-a oprit cu Golful parintilor in portbagajul nostrul. Ar fi meritat sa-i dau cateva capace, dar din felul in care urla al lui tata, am spus ca pot sa deleg linistit sarcinile. Cred ca asigurarile ne-au platit atunci 3500 de euro reparatia.

Numarul 5 a venit de curand, cand un mosulica a hotarat sa-mi taie calea, incercand sa intoarca la stanga dintr-un drum lateral, desi pe drumul pe care intra el (si circulam eu) aveam linie dubla continua, iar el avea ,,Stop'' si ,,Obligatoriu la dreapta" - fiind in curba si zona cu vizibilitate redusa.

Din momentul in care l-am vazut, am franat cat am putut si am facut rapid calculele. In dreapta aveam sant betonat cu capat de podet si timpan betonat si nu intentionam sa le testez rezistenta la impact. Din sensul opus venea o cisterna, asa am virat foarte putin stanga (sa nu ii lovesc masina in portiera, pentru ca in felul asta puteam sa nenorocesc soferul) si am franat cat am putut, astfel incat coliziunea s-a produs intr-un mic unghi, lateral, aripa mea fata dreapta cu aripa lui fata stanga.

Fiind un drum european intens circulat, am scos rapid Polo-ul meu de pe partea carosabila si ulterior si Aveo mosului. Impactul cred ca s-a produs cand reusisem sa franez pana pe la 20-30 km/h, nu au sarit airbagurile nici la Polo nici la Aveo, dar lui mosulica ii curgea putin sage de langa tampla, asa ca am sunat rapid la 112, politia si salvarea au sosit imediat. L-au bandajat pe mos, avea doar o zgarietura ca daduse cu capul de stalp, in rest a fost ok.

Desi mi-a stricat masina, ziua, sapatamana si luna, nu i-am reprosat nimic omului. Era si el suficient de necajit, si-a recunoscut vina si m-a rugat frumos sa il iert. Am incercat pe cat posibil sa il ajut, m-am oferit sa ii fac rost de platforma pentru masina, am incercat sa ii ridic moralul si m-am ocupat eu de toate formalitatile.

La doua zile dupa accident, probabil ca dupa ce a reluat firul evenimentelor (si dupa ce o fi discutat si cu alti oameni mai priceputi), mosul m-a sunat sa imi multumeasca ca am fost atent, ca am franat indeajuns de mult incat sa reduc viteza si ca am reusit sa evit sa-i lovesc portiera. Corect omul, bravo lui.

Inteleg ca si-a reparat si Aveo, dar eu am primit dauna totala pentru Polo. Asta pentru ca aveam intercoolerul spart, un lonjeron indoit, capota, aripa, parbriz si alte minuni al caror cost l-au evaluat asiguratorii la o valoare de reparatie mai mare decat cea a masinii. Spre surprinderea mea, desi eu dadusem pe polo respectiv 2400 de euro (pret achizitie + reparatie ambreiaj) cu un an si jumatea in urma, cei de la Axeria m-au despagubit in termen de 5 zile la valoarea de 3400 euro. Si asta pentru ca Polo respectiv avea multe dotari, scaune incalzite, ESP, climatronic, airbaguri peste tot si nu foarte multi km pentru un Polo 1.9 TDI, eu il cumparasem la 145k km iar accidentul s-a produs la 225k.

Foarte rapid am si aflat si ca nu mai gasesc Polo cu caracteristici asemanatoare si sa coste cam la fel. Pacat, imi placea foarte mult Polo respectiv, cu motorul de 1.9 se misca al naibi de bine. A ajuns la mine printr-un mare noroc, cautam masina pentru un amic si/sau pentru nasul fiicei mele, ambii voiau fix Polo 1.9TDI, aveam unul deja, il imprumutatasem amandurora si il voiau ambii, asa ca m-am apucat si am maturat site-urile de vanzari auto in cautarea lui Polo 1.9 nr.2, cu km putini, plin de doatari, serios si devreme acasa. Dupa ce a fost identificat la Sacele, polo(nicul) a fost refuzat de ambii, pe motive de ambreiaj cu probleme si groaza de mecanici, am reusit sa-l cumpar eu, i-am rezolvat rapid ambreiajul si singurul regret pe care l-am avut a fost dat de faptul ca am apucat sa-l hingheresc doar un an si jumatate. Excelenta masina, fiabila, confortabila, cuplu bun, foarte manevrabila, reprize foarte bune ale cutiei de viteze, cei 101CP fiind indeajuns.

Asa ca, dupa accident, am luat la repezeala o masina pentru munca cu km putini (pentru mine km putini insemana pana la 150K), un Golf V, decent din toate punctele de vedere, mai lesne la pret fata de ce am primit de la firma de asigurari pentru Polo, dar desi are motor tot de 1.9 si 105CP, este mai puturos si mai anost decat polo. Aici ar trebui sa vina partea in care imi iau capace de la cocalari pe motiv ca polo ar fi o gaza mica iar Golful e miezu' care joaca in alta liga si alta clasa.

Partial adevarat, la drumuri lungi, autostrada samd e mai placut in Golf decat in polo, dar pe DN-uri, drumuri scurte prin localitate, santiere si ce mai practic eu pentru munca, prefer polo din orice pozitie.

Noroc ca mai avem un polo 1.4TDI - 51KW -70CP care a foat folosit de asistenta jumatatii mai bune si refuzat de un amicul care ma tot freca la icre sa ii dau celalalt polo 1.9, (din fericire, cel de 1.4 se pare ca nu l-a atras deloc, desi ma oferisem sa i-l dau - masina era foarte ok, avea pe atunci doar 90-100k km) polo care intre timp s-a reintors la firma la mine de mai bine de un an, a beneficiat si de Stage1 care l-a dus la 85 de CP, iar acum a ajuns sa fie masina mea preferata cand e vorba de deplasari scurte.

Pana acum, am avut 4 VW Polo, masini de care am fost (si sunt) foarte multumit, si nu-mi ramane decat sa schimb Golful cu un al Polo cu prima ocazie, sper sa-mi fac din nou timp si sa mai gasesc macar inca un polo cu km putini, condus de o batranica pana la piata, nu bate nu troncane FTW!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu