De cand ma stiu am facut cate putin din toate, nu ca m-ar fi pus cineva (ca daca m-ar fi pus, de-al naibi nu faceam), ci ca asa mi-o venit. Incep cu muncile, cum ar fi sapat, cosit, salahor, vanzator, chelner, barman, crupier, agent de vanzari, agent de testare a pietei, om de fabrica luminari, martisoare, dulgher, sofer, electrician, depanator de computere, topograf, proiectant de drumuri si constructii civile si naiba mai stie ce, ca sigur am uitat vreo cateva. Apoi, ca sporturi, am facut atletism, tenis de masa, judo, baschet, scrima si biliard - carmabol (daca se poate pune ca sport). M-am ocupat de animale, am crescut si am dresat caini, am avut pesti de acvariu (la modul ca-i inmulteam si aprovizionam magazinele de profil), hamsteri, broaste testoase, porumbei (da' la modul serios, cu pedigree, zboruri si tot tacamul), pisici, nutrii, iepuri si, daca se pune ca m-am ingrijit si io de caii lui bunicu-mio, ar intra si caii aici.
Dintre toate muncile si pasiunile pe care le-am avut, zic ca m-am priceput bine la toate, rar spre foarte rar m-o framantat faptul ca nu m-am concentrat mai mult e una dintre ele, asa incat sa ajung sa spun ca rup, zbarnai si-s cel mai bun in treaba aia. Poate ca, dintre toate treburile astea m-am priceput cel mai bine la partea de inginer de drumuri, poate pentru ca m-o pasionat cel mai mult, da' nu stiu cum se face ca nu m-o framantat niciodata sa fiu cel mai bun sau printre cei mai buni dintr-un domeniu. Atat timp cat stiam ca-mi fac treaba bine (iar prin bine inteleg ca-s indeplinite niste exigente cu care - din pacate - multi dintre colegii de munca sau de breasla nu-s obisnuiti) nu am avut niciodata mari framantari. Binele asta mi-o asigurat, in mare parte, cam ce-mi propusesem pentru mine dar, sunt in pozitia in care ar trebui sa ma gandesc daca pe viitor va fi nevoie sa asigur celor de langa mine mai mult decat le pot oferi acum.
Asta ar insemna sa ma apuc si sa invat o gramada de lucruri de la zeoro si sa las in spate tot ce-am deprins pana acum. Sincer sa fiu, abar n-am cum ii mai bine, sa ai la baza cat mai multe cunostinte si deprinderi sau sa fii tătuţul lor intr-un domeniu.
sâmbătă, 24 noiembrie 2012
vineri, 23 noiembrie 2012
D'e demult
De pe vremea din care nu eram carabus, cam cu asta se ocupa un bun prieten.
9 martie 94
9 martie 94
DAND ROZULUI O FORMA ACRA
dand rozului o forma acra
m-am linistit in ce priveste nebunia
era a mea
si eram sigur eu de ea
dand rozului o forma acra
ma imaginam urcand incet
stiuta urcare
prin nervii unui caine bleg
pe care
nici macar nu l-am lasat sa zaca
dand rozului o forma acra
puteam nestingherit, profund emotionat
sa sug aer cu paiul
cu grija atent cu ritualul
ce dase suptului o forma sacra.
dand rozului o forma acra
si tocmai d'aia tot din joaca
m-am lecuit de nebunie
de jocuri, forme, rozuri acre
si constient si tot din joaca
dand rozului o forma acra...
duminică, 18 noiembrie 2012
In care sunt hater VII episodul cu ASTRA asigurari
Io am ignorat mereu partea cu "masina si femeia mu se imprumuta niciodata", asa ca le-am imprumutat mereu, fara nici o tresarire. Masinile.
Cam cu o luna si jumatate in urma, i-am imprumutat unui prieten autoutilitara (fiat Doblo) sa-si care ceva lemne prin sat. Toate bune si frumoase pana o intrat o blonda in dansul (blonda si la propriu si la figurat), in sesnsul ca, masineta domnitei blonde fiind rosie, o cautat sa obtina un rozaliu cu albul din dotarea autoutilitarei din posesia subsemnatului, rezultatul fiind concretizat in cioburi, zgarieturi si alte mici nimicuri de-ti mai coloreaza veata. Prietenul meu, mai bland de soi, i-o luat asigurarea blondei si o intocmit ceva document de intelegere amiabila, i-o urat frumos si duios de bine si o purces la oblojirea zgarieturilor si inlocuirea cioburilor lu' Doblo.
Toata treaba l-o costat cam 500 de lei, iarasi toate bune si frumoase (mai ales ca dosarul de daune de la ASTRA asigurari o picat cam tot pe suma aia), Doblo biet o ajuns de l-am vandut, o ramas numai amintirile si dosarul de daune in urma caruia prietenul trebuia sa-si recupereze techinii. Trec doo sapatamni -cat era termenul de plata - cucu bani in cont, mai trec inca doo, tot asa. Dupa ce o trecut o luna si jumatate, vine asta micu (de peste 2 metri si cam 120 de kg in viu, cu o cautatura de genul capcaun suparat si fioros "pumnii mei minte nu are, manca-ti-as") la mine si-mi propune sa le tragem o vizita celor de la Astra, sa vedem ce moasa-sa ii cu dosarul de daune. Zis si facut, ne teleportam noi la sediul de la asigurari, gasim omul responsabil de dosarul nostru si-i cerem explicatii. Urmare celor de mai sus, ne sopteste asiguratorul (duios - cum altfel) ca termenul de plata ii depasit de mult, ca nu-l agita chestiunea si ca daca nu ne convine sa-i dam in judecata, h3 h3! Ma uit io la pretenasul meu cel fioros, cum am mai spus, 200 + x cm si cam120 kg, ma uit la mine, 180 si 95 de kg, dupa care incerc sa evaluez carcasa si prelata de maxim 1,65 din fata noastra. Bai si ma apuca un ras, da' nu oricum ci cu sughituri, clabuci si cu spume, radeam de se uitau toti omii la noi ca la urs, ce mai, circ maxim! Trec un minut, doo, trei, ma potolesc io din ras, la care pretenu' meu, ma intreaba gales ce-am de rad in halul ala. Si-i spun ca: "- Bai, daca pentru 50 de lei l-ai tinut pe frac'tu in masina de spalat o ora dupa care l-ai ras in cap si i-ai 'pensat' sprancenele, imi inchipui ce-i faci lu' scheletronu asta mic de 500 de lei, ha ha!".
Moment in care adunatura de piele si oase din fata noastra incepe sa se uite mai cu bagare de seama la noi, incepe a-si schimba culorile pe rand, de la alb ca hartia pana la un soi de rosu spre violet si ne 'informeaza' pe un ton sters si pierdut ca o sa faca tot ce tine de el ca sa ne intre cat mai repede banii in cont.
Concluzia ii una singura, io unul am hotarat ca RCA nu-mi mai fac in veci la Astra sau la Carpatica (astia-s si mai rau) chiar daca stiu ca platesc cu doo trei sute de mii mai mult in alta parte, macar stiu daca cineva are de recuperat bani de la asiguratori, are sansa sa o faca fara genul de tiganie si nesimtire de mai sus. Nu mai zic nimic de faptul ca, cei de la atelierele de reparatii auto refuza sa mai repare masinile, in baza asigurarilor de la Astra sau Carpatica, asta pentru asiguratorii dinsus mentionati au reusit sa ajunga datori cam peste tot.
Bonus din partea mea, o lacramatie la CSA - Comisia de Supraveghere a Asigurarilor pentru nerespectarea termenelor de plata.
Dublu bonus, saptaman viitoare il vizitam iarasi pe ala micu, he he, o sa luam si aparatul de ras cu noi. :D
Cam cu o luna si jumatate in urma, i-am imprumutat unui prieten autoutilitara (fiat Doblo) sa-si care ceva lemne prin sat. Toate bune si frumoase pana o intrat o blonda in dansul (blonda si la propriu si la figurat), in sesnsul ca, masineta domnitei blonde fiind rosie, o cautat sa obtina un rozaliu cu albul din dotarea autoutilitarei din posesia subsemnatului, rezultatul fiind concretizat in cioburi, zgarieturi si alte mici nimicuri de-ti mai coloreaza veata. Prietenul meu, mai bland de soi, i-o luat asigurarea blondei si o intocmit ceva document de intelegere amiabila, i-o urat frumos si duios de bine si o purces la oblojirea zgarieturilor si inlocuirea cioburilor lu' Doblo.
Toata treaba l-o costat cam 500 de lei, iarasi toate bune si frumoase (mai ales ca dosarul de daune de la ASTRA asigurari o picat cam tot pe suma aia), Doblo biet o ajuns de l-am vandut, o ramas numai amintirile si dosarul de daune in urma caruia prietenul trebuia sa-si recupereze techinii. Trec doo sapatamni -cat era termenul de plata - cucu bani in cont, mai trec inca doo, tot asa. Dupa ce o trecut o luna si jumatate, vine asta micu (de peste 2 metri si cam 120 de kg in viu, cu o cautatura de genul capcaun suparat si fioros "pumnii mei minte nu are, manca-ti-as") la mine si-mi propune sa le tragem o vizita celor de la Astra, sa vedem ce moasa-sa ii cu dosarul de daune. Zis si facut, ne teleportam noi la sediul de la asigurari, gasim omul responsabil de dosarul nostru si-i cerem explicatii. Urmare celor de mai sus, ne sopteste asiguratorul (duios - cum altfel) ca termenul de plata ii depasit de mult, ca nu-l agita chestiunea si ca daca nu ne convine sa-i dam in judecata, h3 h3! Ma uit io la pretenasul meu cel fioros, cum am mai spus, 200 + x cm si cam120 kg, ma uit la mine, 180 si 95 de kg, dupa care incerc sa evaluez carcasa si prelata de maxim 1,65 din fata noastra. Bai si ma apuca un ras, da' nu oricum ci cu sughituri, clabuci si cu spume, radeam de se uitau toti omii la noi ca la urs, ce mai, circ maxim! Trec un minut, doo, trei, ma potolesc io din ras, la care pretenu' meu, ma intreaba gales ce-am de rad in halul ala. Si-i spun ca: "- Bai, daca pentru 50 de lei l-ai tinut pe frac'tu in masina de spalat o ora dupa care l-ai ras in cap si i-ai 'pensat' sprancenele, imi inchipui ce-i faci lu' scheletronu asta mic de 500 de lei, ha ha!".
Moment in care adunatura de piele si oase din fata noastra incepe sa se uite mai cu bagare de seama la noi, incepe a-si schimba culorile pe rand, de la alb ca hartia pana la un soi de rosu spre violet si ne 'informeaza' pe un ton sters si pierdut ca o sa faca tot ce tine de el ca sa ne intre cat mai repede banii in cont.
Concluzia ii una singura, io unul am hotarat ca RCA nu-mi mai fac in veci la Astra sau la Carpatica (astia-s si mai rau) chiar daca stiu ca platesc cu doo trei sute de mii mai mult in alta parte, macar stiu daca cineva are de recuperat bani de la asiguratori, are sansa sa o faca fara genul de tiganie si nesimtire de mai sus. Nu mai zic nimic de faptul ca, cei de la atelierele de reparatii auto refuza sa mai repare masinile, in baza asigurarilor de la Astra sau Carpatica, asta pentru asiguratorii dinsus mentionati au reusit sa ajunga datori cam peste tot.
Bonus din partea mea, o lacramatie la CSA - Comisia de Supraveghere a Asigurarilor pentru nerespectarea termenelor de plata.
Dublu bonus, saptaman viitoare il vizitam iarasi pe ala micu, he he, o sa luam si aparatul de ras cu noi. :D
sâmbătă, 10 noiembrie 2012
Cum o fost pe vremea mea II
Deja am povestit cum erau vacantele la bunicii din Craiova si, pe langa verile bogate, iernile monotone si munca (pana cadeam in cap), cred ca o sa ramn mereu cu nostalgia 'burtilor' de cirese - pietroase, cu fumatul tutunului direct din sirurile atarnate pe gard, la uscat, cu ciusca si ostropelul alaturi de turtele in test si cu sentimentul dat de bunatatea nemarginita a bunicii.
Cu totul altfel au stat lucrurile la bunicii din partea tatalui, bunici ce locuiau la doar 17 km de Bistrita. Spun doar 17 km pentru ca distanta asta ii permitea de multe ori bunicului meu sa vina sa ma ia cu caruta. Nu stiu cum sa ma exprim mai bine dar, bunicul meu a fost modelul meu in viata. Mereu am crezut ca asa i-a fost felul lui de om, molcom si blajin cu cei dragi, iar toate greutatile vietii n-au facut altceva decat sa-i scoata si mai mult in evidenta felul lui de a fi. Cand spun greutati , ma gandesc ca pe cand avea doar sase ani fusese dat sluga la boier, asta insemna munca de la 5-6 dimineata pana se intuneca, toata munca asta pentru un bot de mamaliga, o urma de cepa si sare, bataie si dreptul de a dormi in grajd, cu caii. Cred ca de atunci a inceput sa indrageasca caii, de cand l-am stiut si pana cand a murit a avut cai si nu stiu sa-i fi batut vreodata. De fapt, indragea toate animalele. Asa se face ca bunicul avea cai, vaci, caini, porci, oi, iepuri si porumbei. Pe timpul verii, mergeam aproape in fiecare zi in padure sau pe dealuri, fie sa cosim iarba si sa facem fan, ba dupa lemne, ba dupa bureti (adica ciupeci, de la vinecioare, galbiori, bureti iuti - albi -, bureti de roua, hribi-manatarci si ghebe), mure, fragute, zmeura sau alune. Ciupercile fie le mancam crude sau pe jar (daca aveam si putina branza sau cas sa punem in mijlocul lor in timp ce se faceau pe jar, era nebunie curata), fie le duceam acasa si le puneam la uscat sau la murat pentru la iarna.
Tin minte perfect ca de fiecare data isi facea timp sa caute urme de animale, asa se face ca de multe ori ajungea sa imi arate serpi (din cei negri, de casa, care nu-s veninosi), vulpi, iepuri si ciute, de cateva ori chiar si ursi, insa avea grija sa faca in asa fel incata sa ne separe o distanta cat mai mare de ursi. La fel de bine imi amintesc cum gaseam pesti, salamandre sau broaste aproape in fiecare paraias sau izvoras. Tin minte salamandrele si broastele pentru ca, daca le gaseam, insemna ca apa din izvorul respectiv era buna de baut.
Pe vremea aia, nu exista curs de apa in care sa nu fie pesti. Daca in paraiase erau doar din cei mici (care se faceau maxim cat palma de lungi dar subtirei), adica grindele si boisteni, in paraurrile mai reci gaseam zlavoace si pastravi, iar in parauri si rauri clenuti, scobari, mrene, somotei si somni. Nu exista pod peste rau pe care sa stai pret de cateva minute si sa nu vezi macar un banc de pesti, atat de multi pesti erau in vremea aia.
Pestii din paraiase erau foarte usor de prins, apa fiin mica, faceam repede un 'dig' din pietre in aval, 'bateam' apa din amonte ca sa adunam cati mai multi pesti in dreptul digului din pietre si totodata ca apa sa se tulbure, si-i adunam cu o sita de cernut pe care o varam peste tot pe unde se vedeau pesti agitandu-se. In parauri ii prindeam fie montand vârşe pe inserat, fie cu tepuse din lemn in cazul zglavoacelor (zglavoacele sunt pesti care cauta de regula sa se ascunda, nu sa 'fuga', cel mai greu ii sa le vezi, ca se confunda foarte usor cu pietrisul de pe fundul paraielor, sunt niste pesti ai naibi de urati si foarte gustosi), iar in rauri ii prindeam cu mana printre pietre sau radacini.
Orice s-ar fi intamplat, duminica nu munceam. Spre deosebire de olteni, ardelnii erau 'mandri', iar cand spun mandri, o spun in sensul de mandrie care bate in directia demnitatii, nicidecum in cea a laudei. Daca in Craiova se muncea la gramada, duminicile, de sarbatori, la colectiv si pe terenurile proprii fara nici o tresarire, in Bistrita nu era posibil asa ceva. Cica preferau sa-si duca vaca in padure, pe munte, sa o lase prada ursilor decat sa o duca la abator. Pe vremea aia nu aveai voie sa tai vaca sau vitel, daca bine tin minte, era considerata infractiune. Nu s-a reusit niciodata colectivizarea in zona satelor de unde era bunicul meu, asta fie din cauza caposeniei bargauanilor fie din cauza reliefului, ce rahat sa faci cu CAP-ul daca ai numai dealuri si nu poti sa cultivi nimic?
Duminca se 'gateau' cu totii (isi luau straiele cel bune, portul popular de regula) dupa care mergeau la biserica, in şpaţir (adica la plimbare) sau se intalneau la in piata satului sa mai povesteasca.
Nu tin minte sa-l fi vazut pe bunicul meu sa mearga vreodata la biserica, stiu doar ca se ducea intr-o camaruta unde vroia sa fie singur sau, poate ca isi dorea sa fie doar el si Dumnezeul lui. Era credincios in felul lui, nu bisericos si nu genul de om care cauta sa-si impuna/arate credinta.
Duminica plecam la plimbare fie cu caruta, fie calare prin padure, iar cand gaseam cate un loc care ne placea, incepe sa-mi povesteasca. Imi povestea despre razboi, despre ororile si suferinta prin care au trecut el si ai lui, despre vremurile in care muncea la cariera de piatra, ca apoi sa incerce sa ma faca sa intelg cat de mult aveam in vremea aia in comparatie cu vremurile din trecut. Era felul lui de a-mi arata ca se bucura de viata si era cat se poate de molipsitor.
Daca ar fi sa povestesc despre bunicul meu, probabil ca as umple o grmada de pagini, insa imi doresc sa-mi amintesc cat mai clar (si amestecand cat mai putin emotiile) cum ne-o fost mai demult, asta pentru a avea termen de comparatie intre ce o fost si ce-i acum.
Cu totul altfel au stat lucrurile la bunicii din partea tatalui, bunici ce locuiau la doar 17 km de Bistrita. Spun doar 17 km pentru ca distanta asta ii permitea de multe ori bunicului meu sa vina sa ma ia cu caruta. Nu stiu cum sa ma exprim mai bine dar, bunicul meu a fost modelul meu in viata. Mereu am crezut ca asa i-a fost felul lui de om, molcom si blajin cu cei dragi, iar toate greutatile vietii n-au facut altceva decat sa-i scoata si mai mult in evidenta felul lui de a fi. Cand spun greutati , ma gandesc ca pe cand avea doar sase ani fusese dat sluga la boier, asta insemna munca de la 5-6 dimineata pana se intuneca, toata munca asta pentru un bot de mamaliga, o urma de cepa si sare, bataie si dreptul de a dormi in grajd, cu caii. Cred ca de atunci a inceput sa indrageasca caii, de cand l-am stiut si pana cand a murit a avut cai si nu stiu sa-i fi batut vreodata. De fapt, indragea toate animalele. Asa se face ca bunicul avea cai, vaci, caini, porci, oi, iepuri si porumbei. Pe timpul verii, mergeam aproape in fiecare zi in padure sau pe dealuri, fie sa cosim iarba si sa facem fan, ba dupa lemne, ba dupa bureti (adica ciupeci, de la vinecioare, galbiori, bureti iuti - albi -, bureti de roua, hribi-manatarci si ghebe), mure, fragute, zmeura sau alune. Ciupercile fie le mancam crude sau pe jar (daca aveam si putina branza sau cas sa punem in mijlocul lor in timp ce se faceau pe jar, era nebunie curata), fie le duceam acasa si le puneam la uscat sau la murat pentru la iarna.
Tin minte perfect ca de fiecare data isi facea timp sa caute urme de animale, asa se face ca de multe ori ajungea sa imi arate serpi (din cei negri, de casa, care nu-s veninosi), vulpi, iepuri si ciute, de cateva ori chiar si ursi, insa avea grija sa faca in asa fel incata sa ne separe o distanta cat mai mare de ursi. La fel de bine imi amintesc cum gaseam pesti, salamandre sau broaste aproape in fiecare paraias sau izvoras. Tin minte salamandrele si broastele pentru ca, daca le gaseam, insemna ca apa din izvorul respectiv era buna de baut.
Pe vremea aia, nu exista curs de apa in care sa nu fie pesti. Daca in paraiase erau doar din cei mici (care se faceau maxim cat palma de lungi dar subtirei), adica grindele si boisteni, in paraurrile mai reci gaseam zlavoace si pastravi, iar in parauri si rauri clenuti, scobari, mrene, somotei si somni. Nu exista pod peste rau pe care sa stai pret de cateva minute si sa nu vezi macar un banc de pesti, atat de multi pesti erau in vremea aia.
Pestii din paraiase erau foarte usor de prins, apa fiin mica, faceam repede un 'dig' din pietre in aval, 'bateam' apa din amonte ca sa adunam cati mai multi pesti in dreptul digului din pietre si totodata ca apa sa se tulbure, si-i adunam cu o sita de cernut pe care o varam peste tot pe unde se vedeau pesti agitandu-se. In parauri ii prindeam fie montand vârşe pe inserat, fie cu tepuse din lemn in cazul zglavoacelor (zglavoacele sunt pesti care cauta de regula sa se ascunda, nu sa 'fuga', cel mai greu ii sa le vezi, ca se confunda foarte usor cu pietrisul de pe fundul paraielor, sunt niste pesti ai naibi de urati si foarte gustosi), iar in rauri ii prindeam cu mana printre pietre sau radacini.
Orice s-ar fi intamplat, duminica nu munceam. Spre deosebire de olteni, ardelnii erau 'mandri', iar cand spun mandri, o spun in sensul de mandrie care bate in directia demnitatii, nicidecum in cea a laudei. Daca in Craiova se muncea la gramada, duminicile, de sarbatori, la colectiv si pe terenurile proprii fara nici o tresarire, in Bistrita nu era posibil asa ceva. Cica preferau sa-si duca vaca in padure, pe munte, sa o lase prada ursilor decat sa o duca la abator. Pe vremea aia nu aveai voie sa tai vaca sau vitel, daca bine tin minte, era considerata infractiune. Nu s-a reusit niciodata colectivizarea in zona satelor de unde era bunicul meu, asta fie din cauza caposeniei bargauanilor fie din cauza reliefului, ce rahat sa faci cu CAP-ul daca ai numai dealuri si nu poti sa cultivi nimic?
Duminca se 'gateau' cu totii (isi luau straiele cel bune, portul popular de regula) dupa care mergeau la biserica, in şpaţir (adica la plimbare) sau se intalneau la in piata satului sa mai povesteasca.
Nu tin minte sa-l fi vazut pe bunicul meu sa mearga vreodata la biserica, stiu doar ca se ducea intr-o camaruta unde vroia sa fie singur sau, poate ca isi dorea sa fie doar el si Dumnezeul lui. Era credincios in felul lui, nu bisericos si nu genul de om care cauta sa-si impuna/arate credinta.
Duminica plecam la plimbare fie cu caruta, fie calare prin padure, iar cand gaseam cate un loc care ne placea, incepe sa-mi povesteasca. Imi povestea despre razboi, despre ororile si suferinta prin care au trecut el si ai lui, despre vremurile in care muncea la cariera de piatra, ca apoi sa incerce sa ma faca sa intelg cat de mult aveam in vremea aia in comparatie cu vremurile din trecut. Era felul lui de a-mi arata ca se bucura de viata si era cat se poate de molipsitor.
Daca ar fi sa povestesc despre bunicul meu, probabil ca as umple o grmada de pagini, insa imi doresc sa-mi amintesc cat mai clar (si amestecand cat mai putin emotiile) cum ne-o fost mai demult, asta pentru a avea termen de comparatie intre ce o fost si ce-i acum.
marți, 6 noiembrie 2012
Dilema?
Am vazut de multe ori ca omii care au ajuns sa lucreze prin strainatate ajung destul de des sa creada despre colegii lor ca: "Daca ati fi fost in Romania nu ati fi rezistat nici macar X (unde X = orice perioada de timp)".
Problema ii data de faptul ca omii spun lucrul asta ca si cum ar fi musai de rau. Io spun drept ca lucrul asta nu mi se pare a fi musai de rau, asta pentru ca daca esti 'antrenat' sa te descurci in conditii in care altii n-ar rezista si nu s-ar descurca, se numeste ca esti in avantaj. Acum depinde si de masura in care se poate stabili cat de cat un grad de echilibru intre 'conditii grele' si 'pufosenie'.
Problema ii data de faptul ca omii spun lucrul asta ca si cum ar fi musai de rau. Io spun drept ca lucrul asta nu mi se pare a fi musai de rau, asta pentru ca daca esti 'antrenat' sa te descurci in conditii in care altii n-ar rezista si nu s-ar descurca, se numeste ca esti in avantaj. Acum depinde si de masura in care se poate stabili cat de cat un grad de echilibru intre 'conditii grele' si 'pufosenie'.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
