Varianta pentru catei

Recunosc sincer ca eram pregatit sa vand sau sa casez tigaile vechi pe care le alerg cu sarg la munca, pe santiere si in interes personal, respectiv ultimul sirion inca in functiune (4x4 automat - dar euro 3 - cu toate astea, polueaza mai putin fiind pe GPL - ,,GPL-ul emite mai puține noxe și cu 97% mai puțin benzen decât benzina, un compus toxic - GPL-ul emite cu până la 15-20% mai puțin dioxid de carbon"), de care sunt aproape sigur ca anul asta a vazut ultimul ITP, nu cred ca va mai avea ocazia sa mai prinda urmatorul ITP, dar de alergat pe campuri tot il passtrez; polo 1.4 (stage 1 - 82CP - euro 4) si polo 1.9 (luat de la un batranel pana la piata nu bate nu troncane) 101CP, tot euro 4.

Dupa ce am exploatat suficient si intens symbolul 1.5 cu 85CP si un consum nesimtit de mic - daca mergeam linistit, fara accelerari bruste si undeva pana la 90km/h, resuseam sa scot consum de sub 4% - doar cu motorinarul de 1.3 de pe fiat/opel am mai reusit performantele astea, am hotarat ca meritam ceva mai mult pe parte de confort (cat se poate de serios acum, motorul ala este fantastic ca si consum, intretinerea este facila si daca este varianta cu injectie siemens nu delphi, are sanse sa te tina mult si bine).

Ca masina de munca, mi se pare acceptabila, consum foarte mic, fiabila, fara probleme mari. Ca masina de familie, e catastrofa, antifonarea varza, chederele sunt facute ca din hartie igienica, suiera pe la geamuri si pe la usi, de cum te sui in ea simti ca esti in ceva foarte ieftin, lasa de dorit pana si pe partea de stabilitate. Motorul - minune, masina - o caruta buna de exploatat, asa ca a plecat la fix la o ruda doar pentru a face naveta.

Golful 1.9 a plecat si el, bun pe parte de conforot dar prea mare si prea galagios pentru gustul meu. In plus, ma gandeam ca daca nu scap de el anul acesta, este posibil sa nici nu mai scap vreodata.

Cum polo 1.4 si sirionul si-au scos banii de mult, s-au amortizat fara probleme si daca trebuie trase pe dreapta de manine sunt simtitor pe plus cu ele, nu am nici un fel de framantari privind o iminenta casare. Discutabil ar fi polo 1.9, dar daca tin cont ca l-am cumparat de pe banii de asigurare a inaintasului lui, ba au mai si ramas vreo 800 de euro in plus din asigurare iar de vechiul polo verde am apucat sa trag o perioada de timp si niste zeci de mii de km bune, aproape ar fi amortizat si ala, doar ca imi place mult cum se conduce si cum se comporta la drum, asa ca sunt dispus sa platesc fara probeleme un 500 - maximum 800 de euro impozit anual pentru el, daca va fi cazul.

Pentru celelalte in schimb, cautam si mai caut inlocuitori euro 6, de preferat japoneze pe benzina sau Ford pe motorina, pentru ca VAG suge grav la euro 6 motorina, iar frantuzestile sa suga linistite in continuare sosete, ca nu-s de mine. Ce-mi displace cel mai mult la masinile noi e faptul ca-s pline de senzori si de electronica si urasc cu sete si cu pasiune tableta aia infipta in mijlocul bordului, asa ca inca mai fac sapaturi pentru niste masini normale.

Asta pana cand am vazut cat de simpatici sunt muistii de la APIA (producatorii de masini - nu cei cu agricultura), comparand si fiind nemultumiti de faptul ca loganet 1.0 SCE 2015 euro 6 are acelasi impozit cu loganet 1.0 SCE 2022 (inteleg ca emisiile CO2 ar fi 112 -2015 vs 113 2022). Adica cum, nu-i acelasi euro6? Nu sunt aceleasi emisii? Eu sunt dispus sa platesc in plus pentru trocariciul meu de 1.9, ca-mi place si asa sunt eu, mai meltean, sunt dispus sa le casez pe celelalte, dar bai, sa ma taxezi diferit pentru acelasi tip de euro 6 (acelasi motor, da, acelasi!) mi se pare de dat cu cafeaua in monitor.

Reducerea pentru hibride mi se pare foarte foarte mica. Ar fi benefica o reducere mai mare pentru hibride, chiar si pentru masinile pe GPL daca tot sugem soseta cu poluatorul plateste. Sunt de acord ca diferentele de impozitare intre normele de poluare sunt foarte mici (si stiu bine ce a insemnat asta la taxele de prima inmatriculare unde diferentele intre euro 3 si euro 4 puteau sa fie si peste mia de euro) si cred ca ar trebui sa fie semnificativ mai mari. Daca platesc doar 40 de euro in plus pentru polo cu motor de 1.9 si euro 4, pai sunt sanse sa merg cu el pana se termina tabla, motorul sau permisul meu.

Sunt dispus sa cumpar masini mai noi (bine, masina aproape noua inseamna pentru mine masina de 3-4 ani, fix atunci este deprecierea cea mai mare, asa am luat primul polo in 2007 - fabricat in 2004 si la jumatate de pret fata de nou, asa am luat Focusul, tot 3 ani vechime dar sub jumatate pretul de nou) pentru ca ar reprezenta un plus pe parte de confort si siguranta, dar motivatia de 40 de euro la impozit vs multe mii de euro la achizitie este cel putin ridicola. Prefer sa dau 10-12 mii de euro pe un Focus de 3 ani decat sa cumpar orice loganet nou, pentru mine sunt doar avantaje. As putea sa cumpar un Focus din 2015, euro 6, cu 5-7 mii de euro, tot 112 gr CO2/km are fix ca loganetul, care ar fi diferenta, de ce ar polua mai mult, de ce ar trebui sa fie taxata mai mult? Ca sa vanda producatorii! LOL, bine ma!

Hai cu sustinerea pentru hibride si euro 6, dar nu veniti cu mizerii ca euro 6 mai vechi nu e bun si trebuie taxat suplimentar, ca o sa va treziti cu toate sufletele voastre voastre (mici, jegoase si infecte) luate-n pula.

Winter is coming

Cam oricine dadea cu sapa pe plantatia proprie, stia cat se poate de bine inca de anul trecut ca anul 2025 va fi unul greu, iar la incheierea lui 2024, OUG nr. 156/2024 (ordonanta ,,trenulet") nu a facut decat sa reconfirme perspectivele. Cu totii stiam ca dupa alegeri se va dezlantui prigoana fiscala cauzata de gaurile facute de Cacii, Grindeni, Ciolacsi, Citi si alte lighioane. Si asa este, nivelul investitiilor a scazut (mai ales in domeniul constructiilor, PNRR si programul Anghel Saligny sunt arpoape de intrarea in coma) si unle preturi au crescut simtitor.

Spuneam inca de anul trecut ca pentru 2025 am asigurata activitatea cu lucrari si contracte. Au mai venit si altele, mai mici, mai putine, la un nivel simtitor mai mic decat anul trecut, ba chiar am reziliat cateva contracte pentru ca nu mai exista finantare si eu nu vreau sa elaborez proiecte care sa nu fie implementate. Pentru SRL, rezultatele financiare pe cifra de afaceri vor fi cam la jumatate, dar profitul va fi mult mai mic pentru ca am crescut salariile si au fost eliminate facilitatile din constructii, probabil ca profitul pe SRL va fi de patru ori mai mic in 2025 comparativ cu 2024 (undeva la 20-25k euro).

Daca as ajunge la nivelul de 2k euro/luna, as putea sa ma angajez ieri si as avea program normal de munca de 8 ore/zi, cu sambetele si duminicile libere si 24-28 de zile concediu in fiecare an, stres mai putin, fara grija salariilor si a modificarilor fiscale facute pe genunchi, dar cu aceleasi venituri. Si chiar as putea, dar nu vreau, nu vreau sa-mi las balta angajatii si nici colaboratorii. Atat timp cat pot si cat tine de mine, o sa ma straduiesc sa activez in formula actuala. Si mai am un avantaj, inca ma mai salveaza PFA-ul, partea buna este data de (chiar daca a venit foarte tarziu) cresterea pragului TVA de la 300.000 de lei la 395.000 lei (inca prefer sa raman neplatitor de TVA pe PFA).

Ca o mica paranteza, imediat dupa prezidentialele din 2025 si pregatirea pachetelor de sanctiuni masuri economice, se discuta depre cresterea impozitului pe profit la 16%, si foarte multi influenkeri (inclusiv gurul economic Ana Maria Itoafa) radeau de prostia guvernatilor pe motiv ca deja impozitul este de 16%. Da, desteptii pamantului, este deja impozitul de 16% pentru SRL-uri, dar sunteti atat de ageri incat nu ati reusit sa prindeti faptul ca iscusitii astia aveau de gand sa il faca si pentru persoane fizice tot 16%.

Este foarte probabil sa avem din 2026 activitate mai mare pe PFA-uri dar ma astept de la grijulii nostri guvernanti sa creasca birurile si acolo, oricum nu rateaza nici o ocazie sa impinga taxele catre sau dincolo de limita suportabilitatii. Daca nu se vor schimba conditiile pentru PFA in 2026, ar fi varianta castigatoare pentru sume de peste 100K de euro, cu impozit de 10% pe profit vs.16% impozit pe SRL, iar la SRL va veni suplimentar de 16% pe dividende si CASS la dividende. Se platesc contributii CAS si CASS pe PFA in functie de praguri, dar sunt plafonate si la sume de peste 100k de euro, ponderea lor procentuala oricum este mult mai mica decat ce reprezinta 16% impozit pe dividende la SRL.

In 2025 inca reusesc sa ma mentin cu SRL-ul la micro (impozit 3% pe venit), iar din 2026, oricat de mult as vrea sa nu se intample, o sa intru la impozit pe profit, pentru ca se ia in calcul cifra de afaceri SRL + cifra de afaceri PFA - trebuie sa fie mai mica decat 100k euro, iar ca sa raman cu PFA-ul si SRL-ul sub 100k cifra de afaceri cumulat ar insemna ca mai bine inchid pravalia, pentru ca mai mult de jumatate din 100k de euro se duc pentru salariile angajatilor si aproape jumatate din cei 100k s-ar duce pe impozite si plati catre stat, si eu as ramane cu praful de pe toba sau pe minus.

Cu SRL-ul la impozit pe profit 16% si impozit pe dividende 16% ar fi cel mai avantajos sa incerc sa tin cifra de afaceri strict la nivelul salariilor si al cheltuielilor, de ex. daca voi avea de platit in 300 mii lei salarii, ar fi avantajos sa am cifra de afaceri tot cam 300 mii lei, pentru ca in cazul acesta impozitul pe dividende si pe profit vor fi zero. Banuiesc ca nu voi fi singurul, cred ca multi vor merge cu cifra de afaceri cat mai aproape de cheltuieli, iar cu restul - eu voi merge pe PFA daca nu se schimba conditiile - multi vor merge la negru.

In cazul in care o sa strice (din nou) prostii natiunii guvernantii si taxarea pe PFA (deocamdata cred ca nu se pot aduce modificari pentru 2025, dar din 2026 sunt in stare sa strice iarasi meciul), aia este, o sa merg cu 16% impozit pe profit si 16% impozit pe dividende atat timp cat o sa am de munca si o sa pot sa le asigur salarii decente angajatilor.

Cum salariile angajatilor nu o sa scada, dimpotriva, sper sa fiu in stare sa le cresc in continuare, facilitatile din constructii au fost eliminate, darile catre stat au crescut simtitor, imi ramane varianta sa gasesc in fiecare an contracte de peste 100k de euro. Asta in conditiile in care primariile nu au bani nici sa treaca strada, programele de investitii sunt oprite iar drumuri poti sa construiesti doar pentru stat, pentru ca privatii nu opereaza in zona asta. Un colaborator proiectant care lucreaza doar pe drumuri, a depus deja armele si isi cauta de munca in alt domeniu. Noi mai facem din fericire si civile si instalatii, asa ca inca ne mai descurcam. As putea sa cresc preturile, dar cand nu este de munca, cresterea preturilor poate sa insemne si mai putine contracte. Asa ca, deocamdata, cred ca vom munci mai mult ca sa castigam mai putin.

Sa nu uitam sa facem bilant intermimar aferent trim I - trimi III si sa scoatem dividende cu 10% impozit, asa va putea sa arate si Bolo cresteri de incasari si ca masurile luate produc efecte, da?

Se pare ca o sa depasim 2025 intr-un mod acceptabil iar 2026 se prefigureaza a fi mai dur. Pentru noi, ca micro si cu activitate de proiectare, consultanta si dirigentie, este ceva mai usor, pentru firmele medii si mari, mai ales cele din executie, va fi mult mai greu sa se mentina pe linia de plutire. Asta este, am stiut ca in 2023 si 2024 a fost un val, unul pe care am incercat sa-l prind si am muncit in draci. Nu-i ca si cum nu m-as fi asteptat sa tina minunea la nesfarsit, stiam ca nu se poate sa fie mentinut acelasi nivel pentru mult timp, asa ca mai tragem de niste contracte, mai dam cu sapa pe plantatie, mai aruncam un lem pe foc si incercam sa vedem cat de dura va fi si cat o sa tina iarna asta.

I'd die for You

Da, sigur, asta ar fi partea cea mai usoara, dar invers, ai trai pentru ei, pentru cei dragi tie? E plina lumea de Romei care-si recita sau canta disponibilitatea de a se sacrifica pentru Julietele lor, si de cele mai multe ori declaratiile sunt cat se poate de sincere.

Partea asta cu sacrificiul pentru omul iubit are la baza (de cele mai multe ori) sentimente si porniri cat se poate de autentice. Mi se pare ceva normal si firesc sa pui omul iubit mai presus de tine si chiar sa duci aspectul asta la extrem. Bon Jovi sau Bruno Mars poate ca au avut trairile astea cand si-au compus melodiile. Doar ca partea asta mi se pare cea mai usoara, mai ales din pozitia unuia care si-a contemplat moartea (atat la propriu cat si la figurat, chiar am fost in moarte clinica), sa se termine totul repede, cu cat mai putina suferinta atat pentru tine cat si pentru cei dragi, cred ca ar fi varianta cea mai usoara. Oricat de seducatoare ar fi, este o varianta pe care eu nu am vrut sa mi-o permit. Nu inca.

In urma cu o perioada buna de timp, puteam sa imi pierd jumatatea mai buna. Daca ar fi existat vreo posibilitate sa fac schimb cu ea, eu in locul ei, imi place sa cred ca as fi acceptat fara ezitari. Tot ce am gasit insa, in orele care nu se mai terminau cand ea era in operatie, a fost o mica biserica, biserica Scaune. Asa agnostic cum ma stiu dintotdeauna, am incercat atunci sa fac o intelegere, m-am gandit ca daca exista un Dumnezeu, ii fac niste promisiuni, promisiuni de care ma tin.

A urmat partea in care am vazut pe holurile spitalului Coltea o familie in care mama avea 28 de ani si tatal 31 (stadiul 4 si unul si celalalt), iar cei doi copii aveau 3 si respectiv 5 ani. Nu cred ca voi putea vreodata sa le descriu privirile cand erau cu copiii. Si de atunci cel mai frica mi-a fost sa ajung in situatia in care sa nu pot sa-mi cresc copiii. Mai am foarte putin si as putea sa spun ca am reusit. Si atat timp cat ii stiu pe ei bine, imi place sa cred ca voi pleca cu zambetul pe buze.

Muratura II

Inteleg ca nemtii se pregatesc (deocamdata) sa ridice stacheta varstei de pensionare la doar 70 de ani, si nu-s singurii. Am impresia ca se incalzesc si conationalii nostri pe margine. Sistemul nostru de pensii e subred rau, cu perspective de si mai rau sau chiar catastrofale.

Mi-am facut si eu un cont la CNPP (Casa Nationala de Pensii Publice) si mi-o reiesit un stagiu de cotizare de 27 de ani. Ar fi putut sa fie un stagiu de 31 de ani, dar de indata ce am plecat in privat am cautat sa platesc pentru pensii contributii cat mai mici spre deloc, si vreo 4 ani am si avut ocazia sa-mi economisesc contributiile pe care as fi fost obligat sa le platesc ca angajat.

Din 2020 ma hinghereste ANAF-ul sa platesc contributiile la nivelul a 24 de salarii si se pare ca prea curand nu o sa scap de varianta asta, pentru ca la anul iese PFA-ul ca cea mai avatajoasa forma de organizare fiscala. Daca ar ramane conditiile actuale pentru pensionare, as putea sa ma pensionez anticipat fara penalizare la 61 de ani. Ca punctaj stau bine de tot datorita faptului ca am avut salarii mari cam peste tot pe unde am fost angajat, basca sporurile de conducere, daca mai adaug si 5 ani de facultate (se considera perioada contributiva) si inca 8 ani posibili la nivelul a 24 de salarii, ar reiesi ca as iesi as avea o pensie anticipata de peste 1k euro.

Nu foarte bine, nu foarte stralucit, dar sa spunem ca ar fi o pensie acceptabila, doar ca nu cred ca sistemul de pensii va mai fi la fel peste 8 ani si nici nu stiu daca mai apuc sa dau cu sapa inca 8 ani. Sa ma pensionez peste 12 ani (la 65 de ani) mi se pare aproape de neatins. In sensul ca nu cred ca mai sunt in stare sa mai fiu productiv inca 12 ani.

In cazul (cel mai fericit) in care tarisoara asta nu o sa fie data de gard de cloaca infecta pe care o numim clasa politica, cred ca peste 12 ani sistemul de pensii va fi unul cu o valoare reala a punctului de pensie semnificativ mai mica. Daca se va impige varsta de pensionare la 70 de ani si ar trebui sa mai apuc sa mai dau cu sapa inca 17 ani pe plantatie, cred ca valoarea punctului de pensie va fi doar la nivelul de supravietuire, atat si nimic mai mult.

De ceva vreme imi bat capul cum sa ajung sa nu stau la mila pensiei. Daca o sa o apuc, buna si aia, dar ar trebui sa fie doar ca venit suplimentar, nu venit de baza. Cu terenul agricol nu mai merge, ce am avut in arenda, deja vand anul acesta, agricultura sufera si va suferi si mai mult pe termen lung. Cu imobiliare in Ro nu mai cred ca am vreo sasa pentru ca economic, Romania este in declin, si de inchiariat nu stiu daca o sa mai avem cui sa inchiriem peste 10-15 ani, si chiar daca am putea sa inchiriem ar fi la nivelul de bani de semnite, si alea rancede.

Juniorul o propus sa vindem proprietatile din Tigania si sa punem pe picioare o mica pensiune intr-o tara civilizata, cu un 300k de euro ar fi realizabil. Spaina a picat deja de pe lista, ca-i mult prea cald acolo. Ar ramane nordicii, eventual il trimitem pe el la inaintare, sa prospecteze in zona.

Ar mai fi si varianta sa mai tragem tare inca 3-4 ani si sa traim apoi din econimii vreo 15 ani, apoi, daca mai apucam, sa vina si pensiile din urma ca suplimentare, doar ca inflatia o sa ne futa mult mai rau decat ne asteptam si economiile la tescherea nu ar fi cea mai stralucita varianta.

Au pus boracii problema de 2-3 ani sabatici, doar ca nu prea este realizabil, daca iesim de pe piata (si eu si jumatatea mai buna), foarte greu mai intram inapoi, iar eu daca imi pierd clientii pentru care am mucit 10 ani, nu cred ca o sa mai am ocazia sa mai formez o clientele macar pe jumatate fata de nivelul la care am ajuns.

Concluzia ar fi ca trebuie sa fac pe naiba in patru si sa gasesc o solutie ca sa nu mai dau cu sapa pe plantatie pana la 65 de ani, nu de alta, dar nu cred ca mai avem foarte mult si farma Grindenii, Suie Mimionii si Georgistii tarisoara asta de nu o mai repara nimeni in urmatoarea 100 de ani.

De Zaharia

Ce au in comun Ronnie Van Zant, Machiya (Wagakki Band) si Angelina Jordan, in afara de muzica? Pe langa talnetul incredibil pe care il au (avut), ar fi faptul ca au urcat pe scena desculti. Au facut si lucrul asta avand fiecare motivele proprii. Oricare le-ar fi/fost motivele (cei mai multi spun ca felul in care simti totul poate fi amplificat, iar Angelina a oferit si o versiune pentru aceasta alegere), imi place faptul ca nu le-a pasat sau a contat prea putin cum poate afecta acest aspect imaginea lor.

Daca maine am merge cu totii la munca desculti, am putea fi catalogati drept nebuni (poate mai putin in Australia, inteleg ca poate sa fie destul de obisnuit sa nu porti incaltaminte acolo). Eu am fost catalogat drept satanist sau nebun, sarakie sau naiba mai site cum. Partea buna este ca cei care ma cunosc nu ma judeca dupa aparente si stiu ca nu dau doi bani pe imaginea mea. Partea si mai buna este ca nici macar nu-mi pasa de cei care nu ma cunosc. Imi cumpar haine doar daca imi plac mie, nu ma intereseaza parerea cuiva pe tema. Chiar daca imagine mea poate sa fie considerata demodata, invechita, desueta, nu ma intereseaza, nu imi pasa si nu conteaza.

Si da, am avut momente cand m-am plimbat descult prin oras, este oarecum ridicol sa fie firesc lucrul asta oriune in natura (la plaja, la munte sau la ,,iarba verde") dar ridiculizat in mediul urban. La tara in Oltenia umblam de regula desculti, era ceva perfect normal si firesc. Iar incaltamintea are ca principal rol protejarea talpilor/picioarelor si umblatul descult are si unele avantaje (echilibru, forta si in anumite cazuri reducerea inflamatiilor).

Au spus-o altii mult mai bine decat mine, conteaza cel mai multe cum te vezi si cum te intelegi tu si cei dragi tie, cu tine. Va place? Bine. Nu va place? La fel de bine.

Lipitorul camataru'

Io de mic am fost prost cand o fost vorba de imprumuturi. Mai bine spus, cam toti care au apelat la ajutorul meu (prieteni, amici si chiar necunoscuti), de regula, l-au si primit. Imprumut mi-am dat de regula pana si ultimul leu.

Dupa ce ne-am angajat si eu si jumatatea mai buna, am reusit sa punem ceva bani deoparte si sa deschidem si cate o mica afacere de caciula. Asa ca cererile de imprumut sau ajutor au crescut, mereu se gaseau prieteni si amici care doareau sa mearga in concediu, sa-si cumpere cate ceva prin casa, sa imprumute o masina de la mine samd. I-am ajutat de regula pe toti, jumatatea mai buna mi-a reprosat de multe ori lucrul acesta, ca am preferat sa raman eu fara bani, sa aman concediul sau sa conduc o troaca veche de masina, doar ca sa ii ajut pe altii. Si de fiecare data i-am raspus ca bine ca suntem noi cei care ofera ajutorul, nu cei care il solicita.

N-am avut niciodata probleme sa ma trec pe locul doi cand imi cerea un prieten ajutorul. Vrei 5 mii de euro? Storceam cardurile (la care uneori plateam si dobanda, fara sa spun nimic) si il ajutam, amanam ce aveam de cumparat sau apelam la randul meu la parinti ma imprumute. Vrei masina, ia masina mea mai buna si circul eu cu o tigaie veche, ca nu sufar, am condus si Tico si Dacia 1310, nu am probleme. Dar cand s-a pus problema sa imi trec familia pe locul 2, deja se schimbau lucrurile. Sa aiba nevoie jumatatea de bani sau masina buna, pai imi strangeam datornicii de sorici, sa scada pretentiile, sa-si respecte intelegereile si sa se achite de datorii la timp.

Asa ca am vechime la sportul asta, ceva mai bine de 20 de ani de ajutat si de imprumutat bani si bunuri (nu am luat in viata mea un leu dobanda, si la fel nici macar un le pentru folosirea bunurilor, da?), si din toate lucrurile astea, am invatat cate ceva in perioada asta de timp. Am invatat ca unii pretuiau mai mult ajutorul dat de mine decat prietenia mea.

Sa ne fie clar, ajutorul inseamna ca o te oferi sa faci ceva cu toata inima si fara sa astepti ceva in schimb. De regula inseamna bucurie, bucuria de a sti ca poti sa faci bine. Si de fiecare data cand poti sa ajuti si simti bucurie, sunt sanse maxime sa faci bine ceea ce faci. Doar ca, in momentul in care ajuti cu cele mai bune intentii iar cel ajutat vine cu pretentii, cu cerinte suplimentare sau cu nemultumiri, deja se poate ca ajutorul respectiv sa nu mai fie ce trebuie.

Nu am fost niciodata nemultumit de ajutorul primit (pentru ca, da, din fericire am fost si eu de multe ori ajutat), ajutorul l-am primit deschis sau l-am refuzat politicos, dar nu am emis vreodata pretentii legate de ajutor. Vrei bani imprumut? Atat pot sa iti ofer si pentru cutare perioada de timp. Accepti sau refuzi, este atat de simplu. Au fost cazuri in care mi s-a spus ca e prea putin, ca ,,la banii tai ai putea sa imi dai dublu si ca suma si ca perioada". Inca unul care imi tine socoteala, nu am nevoie de asa ceva, un calduros mars la cacat. Am si datornici de la care stiu ca nu o sa imi mai recuperez banii vreodata, din fericire sunt sume mici 100-500 de euro, dar macar stiu ca am scapat de niste jeguri. Dar am si prieteni pe care i-am ajutat cu sume destul de mari si inca mai ajut.

Am si acum prieteni care vin sa doarma la mine. O noapte sau cateva nopti, nu conteaza. Ma intreba de regula din timp, pot sa vin sa dorm la tine x nopti? Clar, cu mare placere. Din fericire nu am avut cazuri in care sa nu-i convina patul, camera sau orice altceva. Pentru ca aia nu mai este prietenie, este exploatare.

Am avut si multe cazuri in care am fost nasi de cununie. Niciodata nu am avut vreo pretentie, ne-am dus cu placere unde am putut sa ajutam si din toate astea am ramas cu doua prechi de fini grozavi, prieteni (pentru mine chestia cu nasi si fini suna extrem de aiurea) pentru care am facut si as mai face extrem de multe cand a fost si daca va mai fi cazul.

O chestie oarecum simpatica, mi-am format o echipa de meseriasi care in ultimii 12 ani cred ca au lucrat mai mult de jumatate din anii respectivi pentru mine. Si foarte multi cunoscuti imi ,,cereau imprumut" respectiva echipa ca sa rezolve diverse chestii prin casa sau ca sa-si construiasca o anumita parte din casa. In conditiile in care ii rupeam de la munca de la mine, ca sa pot sa ii trimit dintre ei, de regula primeam multumiri. Au fost si cazuri in care imi bateau obrazul, ca vor altceva, ca nu le convine si-s nemultumiti de echipa mea, ca gaseau oricand mai buni. Asa ca ii rechemam instant la munca la mine. Rezultatul? Eu eram bulangiu, pentru ca mi-am permis sa ii rechem la muca la mine, trebuia sa ii mai las la ei. LOL

Cu masinile am avut doar trei esecuri, primul - aveam la vreamea respectiva o Solenta si un Polo iar cel care imi cere ajutorul pentru minimum 4 zile spune ca nu ii convine Solenta, pentru ca are consum mai mare si nu prea este confortabila, asa ca avea pretentia si insista sa ii imprumut Polo. Bravo, Patratel, cat de prost sa fiu sa ii dau lui intaietate in defavoarea jumatatii? Asa ca Polo a ramas la jumatatea mai buna si eu am scapat de un presupus prieten. Cazul doi in care i-am dat unui prieten un Punto o perioada de saptamana. Am suferit eu si jumatatea doar cu un Sirion la dispozitie, dar macar ne gandeam ca ajutam. Dupa o jumatate de an, am avut eu nevoie pentru o zi de una dintre cele trei masini ale lui, oricare, nu faceam nazuri, iar el mi-a raspuns ca ,,masina si sotia nu se dau". Ok, am mai scapat de o lipitoare. Cazul trei cu un prieten care dupa ce s-a suparat ca nu ii vand o masina de-a mea, imi batea obrazul ca de ce nu ma gandesc la siguranta lui, de ce sa fie jumatatea mai buna cu Ford si el cu Sirion. Bravo din nou, alt Patratel care se compara cu jumatatea mea si venea cu pretentii, in loc sa se compare cu mine. Un istet care se facea ca uita ca eu am umblat doua luni chiar cu Sirionul de care isi batea el pula, doar ca sa ii stiu in siguranta si sa le pot pune la dispozite un Polo. Cand jumatatea a ramas fara Ford pentru o perioada de timp, mi-am recuperat Polo si am inteles ca si pentru omul ala conta doar cat se poate folosi de ajutorul meu, atat si nimic mai mult. Iar in chestiile astea nu pot sa-i invinovatesc pe cei care vor sa profite de astfel de situatii, ci strict pe mine, pentru ca am fost prost sa accept. Am mai spus ca ipocrizia este pacatul meu preferat, cand e vorba de prieteni? LOL

Pentru toti cei care au pretentii legate de ajutorul meu si nu sunt capabili ori sa-l accepte ori sa-l refuze, inteleg ca sunt doar un prost de pe urma caruia trebuie sa profite. Asa ca am inceput sa fiu putin mai selectiv. Nu mai ajut cu imprumuturi daca simt ca nu e bine ce fac. Am invatat sa spun si NU, nu imi este usor, dar ma baze pe o logica simpla, eu as face ce fac ei? Daca raspunsul e nu, atunci nu ii mai ajut. Nu as comenta ca nu imi convine suma sau termenul pentru imprumutul oferit, ori accept ori refuz politicos, nu comentez ca imi pace sau nu imi place cazarea pusa gratuit la dispozitie, accept sau refuz politicos.

De curand a venit un amic sa-mi ceara o mie de euro imprumut. Imi explica faptul ca are bilete pentru concediu prin Spania rezervate de 6 luni si nu are bani de cheltuiala, ca nu poate sa piarda biletele si nici sa mearga fara bani de buzunar. De fumat - baga omul 2 pachete/zi, de baut baga zilnic cel putin bere sau vin, plus ceva iphone 16 in dotare. Asa ca am fost si eu taran si i-am spus ca daca s-ar fi lasat de fumat sau de baut, eventual daca si-ar lasa telefonul la amanet, nu mi-ar fi cerut mie bani imprumut. La care omul, foarte ofensat ,,ce ba, eu iti fac tie program cum sa-ti traiesti viata?" - i-am raspuns ca-i fair enough, daca nu imi mai cere bani imprumut, nici eu nu mai cometez pe tema. Asa am mai scapat de inca o lipitoare.

Asa am invatat ca daca primul reflex nu mai este sa-l ajut pe cel care imi cere ajutorul, atunci acea persoana clar nu imi este prieten. Poate sa nu imi fie prieten pentru ca fac eu ceva gresit sau pentru ca face persoana ceva gresit, asta cred ca ar conta mai putin, dar la primul semn la care va simtiti exploatati intr-o relatie de prietenie, atunci este cazul sa va evaluati cat mai serios relatia respectiva.

Cand prietenii va devin povara sau cand prietenii au pretentii legate de prietenia voastra (imi place sa cred ca nu am conditionat vreodata o prietenie), atunci aceia nu mai sunt prieteni. Pot sa existe (si cred ca este chiar indicat) discutii contradictorii, pot sa fie si certuri (pe orice teme, fotbal, politica si ce o mai fi) dar niciodata conditionari sau pretentii legate de o prietienie. Am auzit ,,nu m-ai ajutat destul" sau ,,nu m-ai ajutat cum as fi vrut eu" - chestii la care nici nu m-am gandit vreodata ca as putea sa le spun unui prieten, asa ca, direct, in astfel de cazuri un ,,mars la cacat!" este solutia care se impune.

Inca mai am prieteni (cei drept, mai putini decat degetele de la ambele maini) carora le-as acorda oricand intaietate in fata mea (nu si in fata familiei mele), prieteni pe care i-as ajuta oricand cu mare placere. Prietenii aceia nu i-am simtit vreodata ca pe o povara, pentru prietenii aia am lasat orice deoparte in secunda numarul unu in care mi-au cerut ajutorul.

Floare-albastra! Floare-albastra!

Mereu am avut probleme in a retine nume proprii si denumiri. Daca la gramatica ma descurcam decent pentru o perioada de timp (pana cand uitam ce reprezinta gerunziu sau participiu - si atunci o luam de la capat cu reinvatatul regulilor gramaticale - am avut in clasele IV - VIII un profesor foarte strict), la partea de literatura eram catastrofal. Imi placea si inca imi mai place sa citesc, desi se intampla tot mai rar si nu mai pierd noptile ca mai demult, doar din dorinta de a reusi sa termin mai repede de citit cate o carte.

Partea cea mai delicata cu cititul este ca uit de mai multe ori (pana cand apuc sa termin o carte) numele personajelor. Ajung pe la jumatatea cartii si trebuie sa merg inapoi sa vad cine era Thomas sau Mary (personaje secundare care au fost mentionate pana la jumatatea cartii de sute de ori, da? doar ca atentia mea de caras auriu ii uita de fiecare data dupa cate 10 pagini). Localitati, vai de capul meu, trebuie sa merg la inceputul cartii ca sa redescopar faptul ca Brighton este orasul unde locuieste eroul principal. Catastrofa mi se pare putin spus.

Istorie si geografie am invatat obligat, tot pe motive de profesori exigenti, uitam locatiile in maximum o saptamana dupa ce le invatam. Dar retineam fara probleme cifre, daca spui Cuza eu ma gandesc la 1820 -1873, daca spui rascoala ma gandesc imediat la 1907. Nici cu partea de poezie nu m-am impacat prea bine, nu mi-au placut niciodata poeziile lui Eminescu. Poate putin Bacovia si mai tarziu Edgar Allan Poe, dar in rest mi s-au parut niste siroposenii de care trebuia sa stau departe.

In schimb mi-au placut matematicile. Toate. Algebra, aritmetica, analiza, geometrie (inclusiv geometria descriptiva) si trigonometrie. L-am avut profesor pe domnul Ion Adrian CINDREA, l-am indragit si admirat enorm, un profesor care a reusit sa ma ajute nespus pentru ca m-a trimis la olimpiade (cel mai bun rezultat fiind locul 2 pe tara in clasa a IIIV-a). Pot sa spun ca datorita lui am absolvit o facultate, pentru ca bazele mi le-a format dansul, iar dorinta de a ajunge la facultate tot de acolo a venit, pentru ca speram sa pot sa ajung sa ii seaman.

Cu geomentria eram ca pestele in apa, uneori deduceam teoreme doar din titlu (asta l-a impresionat si pe domnul CINDREA) si era o placere sa calculez si sa deduc arii si volume, cu trigonometria imi inchipuiam cercul trigonometric si formulele de baza pentru sin si cos si de acolo deduceam tot ce aveam nevoie. Mai tarziu, cu partea de integrale faceam tot posibulul sa gasesc mai multe solutii de rezolvare (vorba doamnei profesoare HERTAN, stia mereu ca ajung la rezultatul corect, dar modul de deducere era de cele mai multe ori suprinzator ori sinuos).

Asa ca am ajuns dupa treapta I la cel mai bun liceu de matematica fizica, nivel de top elevi, desi eram un chiulangiu cronic (clasa a VIII-a peste 138 de absente) si faceam eforturi minime cand era vorba de invatat. Aveam colegi doar copii de doctori, profesori, avocati si directori (din 43 de elevi din clasa - 41 absolventi de facultate, unul a decedat in timpul facultatii si unul a fugit din tara si nu am mai stiut nimic de el). Eu si cu inca vreo 5 eram din familii mai modeste, tin minte ca unora dintre colegi li s-a interzis de catre parinti sa vorbeasca cu noi. Privind inapoi, poate ca a fost oarecum corect, pentru ca eu fumam, consumam alcool (si nu ca junior, ci ma descurcam la avansati), eram intr-o gasca de batausi si mai alergam si dupa gacici (bonus, aveam si parul lung si ascultam satane, si da, a spus directorul liceului sa vin cu tata tuns la scoala).

Liceul a trecut ca un vis, am facut si desen tehnic si acolo eram iarasi in elementul meu, aveam un profesor tanar (cred ca 26-27 de ani), juca baschet cu noi, ne intelegea perfect si ne indruma legat de toate problemele noastre. Chiuleam strasnic si ma integrasem grozav in gasca, injuram mai rau decat birjarii, trageam betii nebune si ne bateam ca chiorii pana ajungeam acasa plini de sange.

Nu o sa uit faptul ca, prin clasa a XI-a, profesoara de romana m-a pus sa comentez Floare albastra. Ne pusese sa memoram poezia, sa facem comentarii si sa gasim simboluri si mesaje. Doar ca eu eram o jigodie si nici macar nu citisem minunea. Asa ca imi spuneam mereu in gand sa nu cumva sa scap un ,,Floare-albastra! Floare-albastra! Bate pula la fereastra!". Am ingaimat eu niste mizerii legate de suferinta si tristete (cu ce naiba sa asociez albastrul ala?), am luat un 6 chinuit si am inteles ca profesoara si-a dat seama ca habar nu aveam de poezie si ca sunt cu vaca la capitolul asta.

Si asta sunt eu, cu poezia sunt pe modelul ,,Bate pula la fereastra" sau ,,veniti acum, veniti cu noi, sa aberam pe pajistea cu boi". Cred ca ar putea sa ma tortureze cu deosebit succes daca m-ar obliga sa ascult poezii, sa urmaresc un musical sau sa ma oblige sa ascult U2 sau Def Leppard (diabetul ar fi nimic pe langa suferinta mea la astfel de siroposenii). Stiu, sunt defect, am probleme, pe partea de literatura trebuie sa ma tot intorc la inceputurile cartilor ca sa nu incurc personajele (dar macar aici o fac cu placere), pe partea de poezie sunt varza acra iar la partea cu pictura imi este de cele mai mute ori foarte greu sa pricep ce vrea ,,sa ne transmita autorul".

Simtul meu artistic este undeva ori profund defect ori imi lipseste in cea mai mare parte, pentru ca reusesc sa ma lipesc doar de o parte mica din tot ce inseamna arta sau act artistic. Daca as reusi sa ma lipesc de literatura, poezie si pictura cum ma lipesc de matematici, m-as bucura nespus, dar imi inteleg limitele si incerc sa lucrez cu ele la nivelul meu.

In pofida faptului ca sunt ca si un catel cand vine vorba de literatura (ne sclipesc ochii de inteligenta dar nu suntem capabili sa ne exprimam) tot imi mai face placere sa citesc (chiar daca trebuie unori sa citesc de mai multe ori acelasi lucru, ca sa fiu in stare sa il inteleg) si am un plan destul de ambitios pe tema daca voi reusi si voi apuca sa ies la pensie, iar faptul ca juniorul si-a comandat de curand si "Jurnal din vremuri de război" a lui Corneliu Coposu, nu poate decat sa ma bucure nespus si sa imi dea sperante ca o sa am si cu cine sa discut despre ce citim.

Probail ca eu inteleg din anumite poezii sau romane cam la fel de mult din cat ar putea sa inteleaga un poet dintr-o rezolvare a unei integrale triple sau a unei serii Fourier, dar asta nu inseamna ca trebuie sa bat cu pula la fereastra si macar am citit in cele din urma, fara sa regret, si Floare-albastra, floare-albastra.